„Osanna, binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului“

Între cele şapte omilii puse pe seama Sfântului Epifanie de Salamina (cca. 310-403), două sunt consacrate praznicului Intrării lui Hristos în Ierusalim. Au un stil asemănător, repetând şi dezvoltând alegoric versetele pericopei evanghelice de la Florii (care devin laitmotivul ambelor cuvântări), cu o exprimare simplă, lipsită de profunzimi teologice. Ceea ce scapă inevitabil unei traduceri româneşti, în cazul fragmentelor de mai jos, este calamburul foarte iscusit, obţinut prin alăturarea metaforelor vegetale "crin", "măsliniş", "viorea" (krinon, elaion, ion) unor participii paronimice: "Cel care judecă", "Cel care miluieşte", "Cel care vindecă" (krinon, eleon, iomenon).

"Cuvânt al celui între Sfinţi părintelui nostru Epifanie, episcopul Ciprului, la Florii"

Doamne, binecuvântează!

Bucură-te foarte, fiica Sionului, saltă şi te veseleşte toată Biserica lui Dumnezeu! Căci iată, Împăratul vine iarăşi la tine. Iată Mirele tău vine şezând pe mânz ca pe un tron. Să ieşim întru întâmpinarea Lui, să ne grăbim spre a vedea slava Lui, să alergăm înainte cu bucurie pentru a cinsti venirea Lui. Iarăşi se face lumii mântuire, iarăşi vine Dumnezeu spre Cruce. Împăratul este iarăşi în Sion, aşteptarea neamurilor se îndreaptă spre Sion, lumii se dăruieşte iarăşi mântuire, Lumina Se arată iar, rătăcirea a încetat din nou, înfloreşte iarăşi adevărul, Biserica iar dănţuieşte, sinagoga iarăşi văduveşte, iar se ruşinează demonii, blestemul iarăşi se dezleagă, evreii iarăşi se tulbură, balaurul este zdrobit din nou, neamurile iarăşi se desfată, Sionul iarăşi se împodobeşte. Hristos vine şezând pe mânz ca pe tron. Cerurilor, veseliţi-vă! Îngeri, aduceţi cântare! (...) Dumnezeului îngerilor să-I înălţăm cântare îngerească; împreună cu copiii, să zicem cu glas înalt ca pentru Dumnezeu; împreună cu mulţimile, să strigăm noi, cei mulţi, cele ale mulţimii: "Osanna întru cele preaînalte. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, S-a arătat nouă, celor ce stăm în întunericul şi-n umbra morţii".

S-a arătat ridicarea celor căzuţi, s-a arătat dezrobirea celor robiţi, s-a arătat vederea orbilor, s-a arătat mângâierea suferinzilor, s-a arătat odihna celor osteniţi, s-a arătat alinarea celor însetaţi, s-a arătat răzbunarea celor asupriţi, s-au arătat răscumpărarea şi mângâierea celor deznădăjduiţi, s-a arătat unirea celor despărţiţi, s-a arătat răzbunarea celor asupriţi, s-a arătat vindecarea celor bolnavi, s-a arătat liniştirea celor înviforaţi.

Deci şi noi, popoarelor, să strigăm împreună cu mulţimea, zicând astăzi lui Hristos: "Osanna", adică "mântuieşte, Dumnezeule, întru cele preaînalte". Ce noi şi preaslăvite fapte şi minuni! Ieri, Hristos îl ridica din morţi pe Lazăr, iar astăzi El Însuşi vine la moarte. Ieri, ca Viaţă, dăruia altuia viaţă şi astăzi Cel ce dă viaţă merge la moarte. Ieri a dezlegat giulgiurile lui Lazăr, iar astăzi se duce de bunăvoie să fie înfăşurat în giulgiuri. Ieri l-a scos pe om din întuneric şi azi vine să fie pus pentru om întru cele întunecate şi în umbra morţii. Ieri, cu şase zile înainte de Paşti, prin cele cinci simţiri, pe cel de patru zile mort, Cel de trei zile le dăruieşte celor două pe unicul frate, iar astăzi merge la Cruce. Pe de o parte, dăruieşte Mariei pe cel mort de patru zile, iar pe de alta, Hristos, Cel de trei zile adormit, Se dă pe Sine Bisericii. Acolo singură Betania se minunează, pe când aici toată Biserica sărbătoreşte. Prăznuieşte sărbătoarea sărbătorilor, având în mijlocul ei ca mire şi totodată ca împărat pe Împăratul celor fără de trup! Prăznuieşte sărbătoarea ca un măslin roditor, acoperit de frunze necăzătoare în casa lui Dumnezeu; ca şi crinul primăvăratic din paradis; în aceasta e Hristos, crinul cel cu adevărat înfloritor, Care nu judecă, ci mântuieşte lumea; în aceasta este Hristos, vioreaua Care vindecă cu adevărat suferinţele celor bolnavi; în aceasta e via Care zice: "Eu sunt viţa cea adevărată"; în aceasta e măslinişul cel cu adevărat milostiv faţă de cei ce îşi pun nădejdea în El; în aceasta a încolţit vlăstarul din rădăcina lui Iesei, Cel mai dinainte de veac, necultivat şi nesădit de sămânţa omenească; în aceasta este izvorul cel nesecat; în aceasta nu sunt Fisonul, Gheonul, Tigrul şi Eufratul, ci Matei, Marcu, Luca şi Ioan, cei din Biserica lui Hristos care scaldă Raiul. În această zi, toată suflarea tinerească Îl rugăm pe Hristos cel milostiv ca pe un măslin roditor ce-şi ţine roada sa; noi cei născuţi în Casa Domnului, înfloriţi de cu primăvară în curţile Sale, suntem în sărbătoare, văzând alungată "iarna Legii".

Sărbătoreşte, Biserică a lui Hristos, dar nu în închipuire, nici în trup, ci dănţuind duhovniceşte! Sărbătoreşte, văzând prăbuşirea idolilor şi ridicarea bisericilor! Căci împreună cu Pavel îţi strig ţie cu glas mare şi sfânt: "Cele vechi au trecut şi, iată, toate noi s-au făcut"; chiar cu adevărat preaslăvite (...).

"Din cuvântul despre Florii al celui între Sfinţi părintelui nostru Epifanie, episcopul"

Cel fără de încetare lăudat şi slăvit de îngeri, pe pământ cade în genunchi şi Se roagă înaintea Tatălui ca om, iar sus primeşte rugăciuni şi închinări de la toată făptura cea văzută şi cea nevăzută. Pe pământ flămânzeşte ca om, ba chiar El Însuşi, venind de sus ca pâine cerească, însetează după rânduiala divină, deşi, Dumnezeu fiind, El este izvorul vieţii. Pe pământ osteneşte primind firea omenească, deşi El este odihna celor osteniţi şi împovăraţi. Acesta este Cel ce vine astăzi la moarte, ca prin propria Sa moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii şi să dăruiască nemurire celor răpuşi de el, prin nădejdea nemuririi pentru cei amăgiţi. De aceea a venit, nu aducând sceptre şi trâmbiţe, ci înfăţişând sărăcia cea mai de jos; nu săbii şi arme şi suliţe, ci purtând cu Sine smerenia cea mai înaltă; nu gărzi şi scutieri îmbrăcaţi în aur şi scuturi, şi coifuri, şi platoşe, ci blândeţe desăvârşită şi bunătate nemăsurată şi cumpătare peste putinţă, Domnul Hristos, Dumnezeu în Sion. "Şi s-a tulburat", zice "toată cetatea, spunând: Cine este Acesta? Iar mulţimile grăiau: Acesta este Hristos, Fiul lui David". Şi intrând în templu, Cel ce este cu adevărat Templu şi mai sfânt decât templul i-a scos afară pe preoţii cei necuraţi, cei nelegiuiţi şi făţarnici. Iar copiii, stând în templul lui Dumnezeu, strigau ca unui sfânt sau ca lui Dumnezeu: "Osanna", lui Iisus Hristos, Dumnezeul din templu; "Osanna, Fiul lui David, Care dăruieşte pace în cer şi slavă întru cele preaînalte".

Fericită aşteptarea Bisericilor! Fericită nădejdea creştinilor! Oamenii cu credinţă în Domnul păcii sau cei ce au dobândit pacea ca bogăţie s-au făcut împreună-locuitori cu îngerii. Hristos a pus laolaltă cele de sus cu cele de jos, a unit cele pământeşti cu cele netrupeşti. Bucuraţi-vă întru Hristos! Şi iarăşi voi zice: Bucuraţi-vă! Bucură-te foarte, fiica Sionului, noul Ierusalim, Biserica lui Dumnezeu! Ia aminte la tainele sărbătorii tale, aleargă la ceea ce este mai presus decât cele văzute ca să cunoşti în chip duhovnicesc cele întâmplate în chip văzut.

Din ce cauză Iisus, Care mergea totdeauna pe jos, acum şi numai acum a stat pe dobitoc, înălţându-Se El Însuşi şi închipuind înălţarea Sa pe Cruce? Care este "oraşul dinainte" (Marcu 11,1)? Fără îndoială, este cugetarea lumii cea potrivnică şi duşmănoasă, pe care a căpătat-o omul alungat din paradisul de odinioară, pentru care a trimis Hristos doi ucenici, anume Testamentul Său Vechi şi Nou, cele două Testamente. Ce e asinul? Fără îndoială că e Sinagoga cea veche şi decăzută, cea împovărată de greutăţi în viaţă, peste care a şezut Hristos până la un moment dat. Cine este mânzul? Eu, poporul cel nou şi neîncercat dintre neamuri, peste care nu a stat nici om, nici lege, nici teamă, nici înger, nici profet, nici Moise, nici Scriptură, ci Însuşi Dumnezeu Cuvântul, Care a stat în iesle, în Bethleem, împreună cu noi cei neştiutori, ca să slobozească neştiinţa noastră, aşezând până la urmă cele dumnezeieşti. Apoi, ce înseamnă dezlegarea mânzului? Fără îndoială că eliberarea de închinarea la idoli şi desfiinţarea vărsărilor idoleşti de sânge, pe care a însemnat-o şi atingerea femeii cu vărsare de sânge. Cine sunt cei ce murmurau despre dezlegarea mânzului zicând: "De ce dezlegaţi mânzul legat"? Iudeii şi diavolii. Ce înseamnă aşternerea veşmintelor copiilor? Ce e dezbrăcarea de omul cel vechi? Ruşinoasa dezgolire şi pustiire a Sinagogii. Cine sunt pruncii grăitori de Dumnezeu? Negreşit, sunt cei care stau ca mărturie a credinţei poporului, urmaşii Bisericii lui Hristos (...). Ce este coborârea lui Hristos de pe Muntele Măslinilor, dacă nu coborârea lui Dumnezeu Cuvântul din cer la noi? (...)

Să alergăm cu îngerii dănţuind, cu mulţimea bătând din palme, cu mânzul tresăltând, cu maicile minunându-ne, cu Apostolii propovăduind, şi să ieşim întru întâmpinarea lui Hristos Care intră în Ierusalim, lăudând, binecuvântând, "Osanna" zicând. "Binecuvântat Cel ce a venit" şi iarăşi vine întru numele Domnului ca să judece lumea Sa. A lui este slava, a Tatălui şi a Duhului în veci. Amin.

(traducere şi adaptare pr. drd. Ilie TOADER)