Osteneala în virtuți și harul lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXV, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 315-316

„…să nu ne uităm la ostenelile virtuții, ci să îndurăm totul cu ușurință, gândindu-ne că după osteneală vine și răsplată. Negustorul, când părăsește portul și pleacă pe întinsul mărilor, nu se gândește numai la pirați, la naufragii, la fiarele din mare, la furia vânturilor, la desele furtuni și la neizbândă, ci și la câștigul ce-l va avea după ce scapă de toate aceste necazuri; hrănit cu această nădejde, primește cu ușurință să înfrunte aceste greutăți, ca să se întoarcă și mai bogat acasă. Plugarul la fel: nu se gândește numai la greutățile plugăriei, la ploile prea multe, la nerodirea pământului, la atacul ruginii, la paguba adusă de lăcuste, ci se duce cu mintea și la aria plină de snopi și îndură totul cu ușurință; nădejdea câștigului - cu toate că-i nesigură - îl face de nici nu simte oboseala; hrănit cu aceste bune nădejdi, nu-l descurajează ostenelile; face tot ce ­trebuie să facă, așteptând să ia răsplata ostenelilor. Ostașul, iarăși, își pune armele și se duce la război și nu se gândește numai la răni, la moarte, la atacurile dușmanilor și la celelalte nenorociri, ci se duce cu mintea și la victorie, și la trofee și așa își pune pe el toate armele; nesiguranța și nereușita e mare; cu toate acestea, cu bune nădejdi, îndepărtează orice ezitare și, luându-și armele, pornește la luptă cu dușmanii; așadar, iubiților, dacă și negustorul și plugarul și ostașul nu se descurajează în fața ostenelilor, ci sunt întraripați de bune nădejdi, cu toate că nădejdile le sunt fără temei, cu toate că neșansele, după cum ați auzit, sunt mai mari, iar piedicile, multe și felurite, ce iertare mai putem avea noi, care fugim speriați de ostenelile virtuții și nu înfruntăm fără ezitare orice osteneală, când știm doar că nădejdea ne e atât de întemeiată, când ne sunt gătite bunătăți atât de mari, când răsplata ce o vom avea întrece mult de tot toate faptele făcute de noi?”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 933-934

„…strădania omului nu e îndestulătoare, dacă omul nu se bucură de ajutorul cel de sus; și iarăși: nu câștigăm nimic de pe urma ajutorului de sus dacă nu ne străduim. (…) Din acestea două se împletește virtutea: din ajutorul cel de sus și din strădania noastră. De aceea, vă rog, nici să nu dormiți lăsând totul pe seama lui Dumnezeu, dar nici, străduindu-vă și muncind, să socotiți că toate faptele voastre se datorează numai ostenelilor voastre. Dumnezeu nu vrea să fim nepăsători; de aceea nu face El totul; dar nici nu vrea să fim îngâmfați; de aceea n-a lăsat totul în puterea noastră, ci, înlăturând ce este vătămător și dintr-o parte, și din alta, ne-a lăsat ce ne este de folos.”