Pâinea cerească

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XVII-XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 474-475

„(...) Cerem și zicem: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Aceste cuvinte pot fi înțelese și spiritual, dar și simplu, fiindcă ambele sensuri prin înțelepciunea divină sunt de folos mântuirii. Hristos este pâinea vieții (Ioan 6, 35) și această pâine nu este a tuturor, ci a noastră. Cum zicem Tatăl nostru, fiindcă este tatăl celor ce-L înțeleg și cred în El, tot așa zicem „pâinea noastră”, fiindcă Hristos este pâinea noastră, a celor ce avem părtășie cu corpul Lui. Cerem, însă, ca această pâine să ne fie dată zilnic, ca nu cumva noi, care suntem cu Hristos și primim zilnic ca hrană a mântuirii (Sirah 1, 22) Euharistia Lui, săvârșind cumva vreo greșeală mai gravă în timp ce suntem opriți de a ne împărtăși din pâinea cerească și să fim astfel separați de corpul lui Hristos, după cum El Însuși predică și zice: Eu sunt pâinea vieții, care am coborât din cer; dacă va mânca cineva din pâinea aceasta, va trăi în veci. Dar pâinea pe care o voi da este trupul Meu, pentru viața lumii. Când zice, așadar, că trăiește în veci cel ce a mâncat din pâinea Lui, după cum e de la sine înțeles că trăiesc cei ce se ating de corpul Lui și primesc Euharistia având dreptul de a se împărtăși, tot așa, dimpotrivă, trebuie să ne temem și să ne rugăm ca nu cumva cel oprit de la împărtășanie și despărțit astfel de trupul lui Hristos să rămână departe de mântuire. (...) De aceea cerem să ni se dea zilnic pâinea noastră, ceea ce înseamnă Hristos, pentru ca rămânând și trăind în Hristos să nu ne îndepărtăm de sfințenie și de corpul Lui.

Dar se poate înțelege și că, îndată ce am renunțat la ale lumii, depărtându-ne de bogățiile ei, cu încredere în grația divină, să cerem numai hrană necesară traiului, fiindcă ne învață Domnul și zice: Cel ce nu renunță la toate ale lui nu poate fi discipolul Meu. Dar cel ce a început să fie discipol, renunțând la toate, după cuvântul învățătorului său, trebuie să ceară hrană zilnică și să-și extindă cererea sa asupra altor lucruri, căci iarăși poruncește Domnul și zice: Nu cugetați la ziua de mâine, căci ziua de mâine va cugeta ea însăși la ale ei; îi ajunge zilei răutatea ei (Matei 6, 34). Pe bună dreptate, așadar, discipolul lui Hristos își are hrană zilnic și e oprit să se gândească la ziua de mâine.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)