Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Patimile şi întipăririle minţii
Nu este nici o taină, desigur, în a observa că societatea modernă este dominată de imagine, însă cu toate acestea în ultima vreme se vede o anumită trecere, am putea spune, de la entuziasmul necondiţionat în faţa spectacularului imaginii spre o cercetare critică a efectelor acestor imagini, iar aceasta nu doar în mediile religioase. În acest sens, constatarea „întipăririlor mentale“ provocate de imagini pare a fi descoperirea cea mai însemnată a ştiinţelor profane şi în continuare a paletei foarte largi de efecte nefaste asupra sănătăţii psihosomatice a omului. Dar nimic nou! Iată că fără să ne ostenim foarte mult căutând prin textele patristice observăm că asupra pericolului reprezentat de întipăririle imagistice primite de minte prin amăgirea vrăjmaşului, au atras atenţia dintotdeauna reprezentanţii tradiţiei ascetice ortodoxe, întrucât ele au puterea de a întina sufletul chiar şi fără împlinirea păcatului cu fapta. Acestea sunt primejdioase atât pentru cei feciorelnici, care şi le închipuie, cât şi pentru cei care prin cugetare şi le întoarnă în minte prin aducerea aminte de cele mai înainte săvârşite. Să vedem cum exprimă, de pildă, Sfântul Grigorie Teologul această relaţie între minte şi întipăriri: „Ai ales viaţa îngerească?... Nu te coborî spre trup, nu te lăsa mistuit de materie, nu te amesteca cu materia (...). Ochiul care desfrânează nu păzeşte fecioria, iar limba care rosteşte vorbe desfrânate se uneşte cu cel viclean. Iar picioarele care păşesc fără rânduială iscă boală şi primejdie. Să-ţi fie feciorească şi cugetarea; nu fi fără băgare de seamă, nu te amăgi cu mintea, nu-ţi întipări mintea cu chipurile lucrurilor desfrânate; căci şi închipuirea este parte a desfrânării. Să nu păstrăm în suflet idolii lucrurilor vrednice de urât!“ (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântul 37).
Iată că de aproape şaptesprezece secole, înaintea psihoterapiilor moderne, se ştia că întipăririle imaginilor „iscă boală“. Însă îndemnul sfântului merge mai în adâncime, observând că între imagini (chipuri) şi boală se află patima, care creşte prin fluxul imaginilor pe de-o parte, iar pe de alta provoacă boala. În continuare, în opinia Sfântului Grigorie, aceste întipăriri pot schimba cu totul mintea omului şi raportarea acestuia la Dumnezeu. În acest caz are loc o degenerare religioasă, dacă am putea-o numi astfel, văzută, potrivit tradiţiei, ca o, „închinare la idolii din suflet“. Această analiză, în stare să sugereze, în fapt, care este rădăcina tuturor bolilor sufleteşti, lipseşte cu totul din abordarea psihologizantă a imaginilor şi a efectelor acestora asupra minţii omului.
Într-un alt cuvânt al aceluiaşi părinte capadocian, întâlnim un pasaj care completează perspectiva chestiunii prezente prin descoperirea faptului că o slăbire a înfrânării faţă de patimi şi în consecinţă faţă de primirea imaginilor lucrurilor în suflet împiedică adevărata vedere şi cunoaştere a lui Dumnezeu:
„Dar cum trebuie să înţelegem ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: «Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul» (Efeseni 3, 5)? Oare nu cumva pentru că partea poftitoare strânge de jur-împrejur vederea duhovnicească şi nu suferă ca aceasta să fie reţinută de alte lucruri? Pentru că acela care s-a sălăşluit în starea de îndrăgostire nu doreşte să aibă aceeaşi putere şi pentru alte plăceri“ (Cuvânt la Sfintele Paşti).
Conchidem apreciind îndemnurile Sfântului Grigorie Teologul referitoare la ferirea de întipăririle minţii prin imagini - provocatoare nu numai de boală, ci şi de o deformare a adevăratei închinări la Dumnezeu -, a fi indispensabile creştinului modern (căsătorit sau nu), vieţuitor într-o lume foarte insidioasă la nivel vizual, începând cu televizorul şi internetul prezent în intimitatea oricărei locuinţe şi până la spaţiul deschis al cetăţii, invadat de fluviul de reclame, nepăsător faţă de bunăcuviinţa expunerilor şi de liberul arbitru al celor care, fără voie, sunt nevoiţi să le privească.