Sfântul Vasile cel Mare, Regulile morale, Reg. 80, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 197 „Ce este propriu creștinului? Să prisosească dreptatea lui mai mult decât a cărturarilor și
Pericolele invidiei
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 144
„...după cum viermele născut de lemn mănâncă mai întâi lemnul care l-a născut, tot așa și invidia strică mai întâi sufletul celui care a născut-o și aduce peste cel invidiat cu totul altceva decât dorește. Nu mi te uita, iubite, ce se întâmplă celor invidiați la început, ci privește sfârșitul. Gândește-te că răutatea celor ce invidiază aduce mai mare strălucire celor invidiați. Cei invidiați atrag pe Dumnezeu în ajutor și se bucură de harul Cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade ușor în mâna tuturor și, înainte de a fi biruit de dușmani, e biruit de propria lui patimă, pentru că, mâncat ca de niște fălci nevăzute, ajunge, ca să spun așa, de se îneacă. Cunoscând, dar, acestea, să fugim, vă rog, de vătămarea acestei patimi, să o izgonim cu toată puterea din sufletul nostru. Este mai pierzătoare decât toate patimile; ne vatămă însăși mântuirea noastră. Diavolul este izvoditorul ei.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 488
„...gândește-te și la aceea că tu, cu invidia ta, nu faci rău celui pe care-l invidiezi, ci ție îți înfigi sabia în tine însuți.”
Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu