Poruncile dumnezeiești

Herma, Păstorul, Porunca XII - 46, 4-6; 47, 2-7; 49, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 319-320

„- Domnule, poruncile acestea sunt mari, frumoase, slăvite și pot veseli inima omului (Psalmi 18, 9; 103, 10), care-i în stare să le păzească. Dar nu știu, Domnule, dacă poruncile acestea pot fi păzite de om, pentru că sunt foarte grele.
Răspunzând mi-a zis:
- Dacă-ți pui în minte că pot fi păzite, le vei păzi cu ușurință și nu vor fi grele; dar dacă s-a și suit în inima ta, că nu pot fi păzite de om, nu le vei păzi. Dar acum îți spun ție: Dacă nu le păzești, ci le disprețuiești, nu vei avea mântuire nici tu, nici copiii tăi, nici casa ta, pentru că ai și judecat, în tine însuți, că poruncile acestea nu pot fi păzite de om. (...) Dumnezeu a creat lumea pentru om și a supus omului toată creația Lui și i-a dat lui toată stăpânirea, ca să stăpânească pe toate cele de sub cer? Așadar, dacă omul, a continuat el, este stăpân peste toate făpturile lui Dumnezeu și le stăpânește pe toate, nu poate stăpâni oare și aceste porunci? Da, a spus el mai departe, omul care are pe Domnul în inima lui poate stăpâni totul și toate poruncile acestea. Iar cei care au pe buzele lor pe Domnul, dar inima lor este învâr­to­șată și sunt departe de Dumnezeu, pentru aceia poruncile acestea sunt grele și cu anevoie de împlinit. Așadar, voi cei deșerți și ușori în credință puneți pe Domnul în inimile voastre și veți cunoaște că nimic nu este mai ușor, nici mai dulce și mai plăcut decât aceste porunci. Voi cei ce umblați în poruncile diavolului, cele grele, amare, sălbatice și desfrânate, întoarceți-vă la Dumnezeu! (...) Nădăjduiesc, Domnule, ca, întărit de Domnul, să pot păzi poruncile acestea pe care le-ai poruncit. Le vei păzi, mi-a spus el, dacă inima ta va fi curată față de Domnul. Și le vor păzi toți câți își vor curăți inimile lor de poftele deșarte ale veacului acestuia și vor trăi în Dumnezeu.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre desăvârșirea în duh, 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 297

„Iubirea lui Dumnezeu va face ca împlinirea poruncilor să li se pară ușoară, va face să dispară toată greutatea lor.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 301

„Jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară (I Corinteni 7, 31). (...)
- Cum asta, când aici spune că strâmtă e ușa și îngustă calea?
Dacă te uiți bine la cuvintele Domnului, vezi că și în ele arată că atât calea, cât și ușa sunt foarte ușoare, lesnicioase și lipsite de greutăți. Dar cum poate fi ușor ceea ce este strâmt și îngust? Tocmai pentru că e cale, pentru că e ușă; după cum cealaltă cale, cealaltă ușă, chiar dacă e lată, chiar dacă e largă, e tot cale, tot ușă. Pe ele nu poate rămâne nimic, ci toate trec: și supărările, și bucuriile vieții. Și nu numai pentru aceasta este ușoară virtutea, ci și pentru sfârși­tul ei. Îndestulătoare mângâiere pentru cei ce se nevoiesc cu săvâr­șirea virtuții este nu numai faptul că pe calea și ușa care duc la virtute nu rămân nici oboselile, nici sudorile, ci și faptul că și calea, și ușa au un sfârșit bun: duc la viață. Deci, și vremelnicia oboselilor, și veșnicia cununilor; și că oboselile sunt mai întâi, iar cununile mai târziu, ușurează nespus de mult oboselile. De aceea și Pavel a numit necazul ușor, nu din pricina naturii necazului, ci din pricina voinței celor care îndură necazurile și din pricina nădejdii bunătăților celor viitoare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 469

„Dar atunci pentru ce Hristos a spus mai înainte: Strâmtă este ușa și îngustă calea?
- E strâmtă ușa și îngustă calea când ești trândav, când îți pierzi curajul. Dacă îndeplinești poruncile lui Hristos, ușoară îți va fi sarcina! De aceea a și numit-o acum sarcină! Dacă ești smerit, blând și îngăduitor. Această virtute este mama întregii filosofii. De aceea când pe Munte a început să dea legile acelea dumnezeiești, cu această virtute a început. Și acum face iarăși același lucru și dă cea mai mare răsplată, spunând: Nu vei fi numai altuia de folos, ci ție înaintea tuturora; tu te vei odihni, că veți afla odihnă sufletelor voastre. Înainte de bunătățile cele viitoare îți dă aici pe pământ răsplată; și-ți dă și premiul. Dându-Se pe El însuși ca pildă, Hristos face să fie bine primite cuvintele Sale.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)