Preoţia sacramentală şi preoţia universală

Părintele Dumitru Stăniloae arată că, în Biserică, prin preoţia universală, "toţi sunt preoţi şi jertfe, toţi sunt învăţători şi călăuzitori spre mântuire ai lor şi ai altor credincioşi apropiaţi, sau şi ai altor oameni, dar fără o răspundere formală pentru comunitatea bisericească. "După Sfinţii Părinţi, omul este în acelaşi timp împărat, prooroc şi preot ca şi Hristos: împărat, în virtutea stăpânirii lui peste patimi; preot, din cauza autojertfirii; prooroc, ca un iniţiat în tainele dumnezeieşti" (Paul Evdokimov). Rugăciunile pe care le fac credincioşii personal şi viaţa de jertfă pe care o practică pentru ei înşişi şi în relaţiile lor cu alţii îşi iau puterea din aducerea continuă a jertfei lui Hristos şi din împărtăşirea de ea. Această jertfă n-o poate aduce orice credincios, căci în acest caz nu s-ar mai arăta că ea e adusă pentru toţi, ci fiecare ar aduce-o pentru sine. Ea trebuie să fie adusă de unul pentru toţi, reprezentând pe Hristos, Care, ca Unul, Se aduce jertfă pentru toţi. Acesta e preotul, slujitor al Bisericii, cu răspundere pentru o comunitate".

I. Pregătirea aperceptivă

Despre Biserică, Sfântul Ioan din Kronstadt spunea că "este fântâna lui Iacov, plină mereu cu apă vie, harul lui Dumnezeu, care ne face vii, care ne domoleşte setea sufletului, ne răcoreşte de arşiţa păcatului, ne curăţă de păcate". Din Biserică facem parte noi, toţi cei care prin Taina Sfântului Botez ne-am născut duhovniceşte, iar prin Sfânta Taină a Mirungerii am primit darurile Duhului Sfânt. Prin acestea ni s-a încredinţat tuturor misiunea de a răspunde cu iubire iubirii lui Dumnezeu pentru noi; de a ne dărui Celui care ni S-a dăruit şi de a readuce la Creatorul nostru întreaga Sa creaţie. Nu ne putem împlini însă această misiune fără harul Duhului Sfânt care ni se împărtăşeşte prin Sfintele Taine, ai căror săvârşitori văzuţi sunt membrii preoţiei sacramentale.

II. Anunţarea temei

Despre preoţia universală şi cea sacramentală, concepţiile creştinilor au fost de-a lungul timpului diferite; motiv pentru care considerăm necesară prezentarea în cadrul acestei cateheze a unor lămuriri şi evidenţierea veridicităţii învăţăturii noastre de credinţă referitoare la cele două preoţii.

III. Tratarea

Preoţia universală şi treptele preoţiei sacramentale

Prin Taina Sfântului Botez fiecare dintre noi, creştinii, pătrundem în comuniunea şi în comunitatea Bisericii. Prin Taina Mirungerii primim darurile Sfântului Duh, iar prin acestea preoţia universală, misiunea de a ne ruga lui Dumnezeu, de a-I sluji, de a participa la Jertfa Lui, adusă în Biserică de către preoţia sacramentală.

"Faceţi-vă pe voi casă duhovnicească, preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe duhovniceşti bineplăcute lui Dumnezeu", ne îndeamnă Sfântul Apostol Petru (I Petru 2, 5), iar Fericitul Augustin spune că, "după cum toţi ne numim creştini, toţi ne numim preoţi".

Mântuitorul Hristos Şi-a propovăduit învăţătura tuturor celor care doreau să-L asculte, dar nu tuturor acestora le-a încredinţat misiunea de a continua întreita Sa slujire. Şi-a ales doisprezece Apostoli cărora după Înviere le-a spus: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt" (Ioan 20, 20-21), iar apoi, la Cincizecime, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra lor (Faptele Apostolilor 2, 3-4).

Acestora le-a împărtăşit puterea de a învăţa: "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28, 19), dar şi puterea de a ierta păcatele: "Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi" (Ioan 20, 23), şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii: "Cel care vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cel care se leapadă de voi, se leapădă de Mine" (Luca 10, 32-33).

Domnul Hristos a mai ales şi şaptezeci de ucenici care aveau îndatoriri asemănătoare cu ale celor doisprezece: "A ales alţi şaptezeci şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină" (Luca 10, 1).

După Pogorârea Duhului Sfânt, înmulţindu-se numărul creştinilor, Sfinţii Apostoli - din îndemnul Duhului Sfânt - au rânduit, prin rugăciune către Dumnezeu şi prin punerea mâinilor pe capetele celor aleşi, prin hirotonie: diaconi (Fapte 6, 6), preoţi şi episcopi (Tit 1, 5; I Timotei 5, 22) pentru a continua întreita slujire a Mântuitorului Hristos.

Episcopul, care are deplinătatea puterii sacramentale, este urmaşul Sfinţilor Apostoli; preoţii sunt urmaşii celor 70 (72) de ucenici (Luca 10, 1), iar diaconii, urmaşi ai sfinţilor şapte diaconi hirotoniţi de către Sfinţii Apostoli.

Succesiunea apostolică

Membrii ierarhiei sacramentale nu-şi iau singuri slujirea preoţească şi nici nu o primesc de la comunitatea din care provin sau de la cea spre a cărei slujire sunt rânduiţi, căci Însuşi Mântuitorul Hristos a primit slujirea de la Tatăl, după cum Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte: "Şi nici nu-şi ia de la sine slujba aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron; aşa şi Hristos nu S-a preamărit pe Sine Însuşi, ca să Se facă Arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec"" (Evrei 5, 4-6).

Apostolii, ca martorii lui Hristos Cel înviat şi ca pietre de temelie pe care s-a întemeiat Biserica, nu au urmaşi. Dar ca deţinători ai plenitudinii harului întregii slujiri mântuitoare în Biserică, au ca urmaşi pe episcopi într-o succesiune neîntreruptă. Fiecare episcop e urmaşul tuturor Apostolilor, căci fiecare Apostol se află în comuniune cu toţi ceilalţi Apostoli. De aceea un episcop este hirotonit nu doar de către unul, ci de către mai mulţi episcopi. Ierarhia sacramentală este, astfel, păstrătoarea unităţii liturgice, canonice şi dogmatice a Bisericii.

Precizări referitoare la concepţiile protestante despre preoţie

Mişcarea protestantă, pierzând succesiunea apostolică prin faptul că nu a reuşit să atragă cel puţin doi episcopi care să poată hirotoni alţi preoţi, dar şi episcopi, a afirmat că nu este necesară preoţia sacramentală, ci toţi creştinii sunt preoţi; că există doar preoţia universală. Cuvintele Sfântului Apostol Petru - "Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu" (I Petru 2, 9), au fost considerate suficiente pentru a justifica această părere. Sfântul Apostol Petru citează însă un verset din Vechiul Testament prin care arată că locul vechilor evrei, socotiţi popor al lui Dumnezeu, a fost preluat de creştini. Creştinii sunt, la rândul lor, seminţie aleasă, adică un popor ales dintre popoarele păgâne şi dintre iudei prin dragostea lui Hristos spre a deveni fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Preoţie împărătească înseamnă că prin Botez şi Mirungere creştinii devin împăraţi şi preoţi în sens duhovnicesc, misiuni ale Mântuitorului Hristos, transmise lor prin harul Duhului Sfânt.

Pe de altă parte, preoţilor, Sfântul Apostol Petru, în aceeaşi epistolă, le spune: "Pe preoţii cei dintre voi îi rog, ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al pătimirilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră" (I Petru 5, 1-2). De aici, se vede clar că Apostolul Petru nu-i considera pe toţi creştinii preoţi (în sens sacramental, chiar dacă toţi erau în sens "împărătesc") şi făcea o distincţie clară între preot/păstor şi turmă.

IV. Recapitularea

Care este diferenţa dintre preoţia sacramentală şi cea universală? Menţionaţi ce înţelegem prin succesiune apostolică! Expuneţi câteva dintre temeiurile scripturistice referitoare la existenţa preoţiei sacramentale!

V. Asocierea

În Sfânta Scriptură ne sunt înfăţişate trei feluri de preoţii, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, fiecare dintre ele cu rolul său. Astfel, în Vechiul Testament se vorbeşte de "preoţia lui Melchisedec" (Facerea 14, 18), care ca preot al lui Dumnezeu l-a primit pe Avraam cu pâine şi vin, după înfrângerea regelui Sodomei; "preoţia levitică", sau sacrificială, consacrată prin ungerea sfântă (Ieşirea 29, 21; 30, 25), "după rânduiala lui Aaron" (Ieşirea 40, 13), şi "preoţia împărătească" (Ieşirea 19, 6) a întregului popor Israel, ca seminţie aleasă, neam sfânt, popor ales. Aceste trei preoţii sunt prefigurări ale celor trei preoţii pe care le întâlnim în Noul Testament: "Preoţia lui Hristos", zisă "după rânduiala lui Melchisedec" (Ps. 109, 4), preoţia sacramentală sau sfinţitoare, cea primită de la Mântuitorul de Sfinţii Apostoli, prin suflarea Duhului Sfânt şi transmisă de ei ierarhiei bisericeşti prin hirotonie şi preoţia împărătească, numită şi preoţie universală, a tuturor creştinilor care au primit Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie.

VI. Generalizarea

Preoţia sacramentală şi cea universală se completează şi se condiţionează reciproc. Membrii preoţiei sacramentale sunt aleşi dintre cei ai preoţiei universale. Preoţia universală este însă sfinţită prin preoţia sacramentală, una fără cealaltă neputându-şi împlini misiunea de a continua întreita slujire a Mântuitorului Hristos care i s-a încredinţat.

VII. Aplicarea

Evidenţiind însemnătatea preoţiei sacramentale, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti. Şi pe foarte bună dreptate, că slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger, sau arhanghel, sau altă putere creată de Dumnezeu, ci Însuşi Mântuitorul". Din însemnătatea misiunii preoţiei sacramentale reiese şi răspunderea pe care o au membrii acesteia: de a da seama înaintea lui Dumnezeu de mântuirea sufletelor credincioşilor pe care-i păstoresc, iar din aceasta decurge şi datoria membrilor preoţiei universale de a-i asculta, împlinind astfel îndemnul Sfântului Apostol Pavel: "Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seama" (Evrei 13, 17).

Bibliografie selectivă:

1. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2010.

2. Diac. Petre I. David, Călăuză creştină - sectologie, Editura Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994.

3. Pr. lect. Tache Sterea, Îndrumător pentru pregătirea candidaţilor la Dogmatică în vederea susţinerii examenului de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Editura Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1997.