Prietenia care te smintește

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 222-223

„- Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept și a mai adăugat și mâna? (Matei 5, 30)
- Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătură cu noi, cu prietenii noștri. Hristos îți spune: Dacă iubești pe cineva atât cât îți iubești ochiul cel drept sau socotești că-ți este tot atât de folositor cât de folositoare ți-i mâna, tai-o, dacă-ți vatămă sufletul! Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: Îndepărtează-te, ci vrea o despărțire totală. De aceea spune: Scoate-l și-l aruncă de la tine! Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părțile: și pentru cei buni, și pentru cei răi, întărind comparația:
Că mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale și nu tot trupul să fie aruncat în gheenă (Matei 5, 30).
Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce și pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriți amândoi, când e cu putință să se mântuie unul dacă sunteți despărțiți?
- Atunci pentru ce Pavel dorea să fie anatema? (Romani 9, 3)
- Nu dorea să fie anatema pentru ca să nu câștige nimic, ci ca să-i mântuie pe alții. Aici, însă, paguba este pentru amândoi. De aceea n-a spus: Scoate-l, ci și: Aruncă-l de la tine!, pentru ca să nu-l mai poți lua înapoi dacă rămâne așa. Făcând aceasta, îl scapi și pe el de păcat mai mare și te scapi și pe tine de pieire.
Dar ca să vezi mai bine folosul acestei porunci, să cercetăm, dacă vrei, spusele Domnului, aplicându-le chiar la mădularele trupului. Dacă ar fi vorba de ales și ai fi silit sau să rămâi cu ochii teferi, dar să te arunce într-o groapă și să pieri, sau să ți se scoată ochii și să-ți mântui sufletul, oare n-ai alege a doua cale?”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 22, R. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 259

„Căci cele necuviincioase și necinstite nu apar în același fel la oamenii de rând și la aceia care ocupă locuri importante. Căci dacă un cetățean sau un oarecare dintre oamenii de rând bate sau este bătut în mod public, scapă vorbe necuviincioase, petrece prin cârciumi și face alte asemenea fapte rușinoase, (acesta) nu va fi băgat în seamă ușor, socotindu-se că cele întâmplate corespund întregului său mod de viață; însă pe cel care a promis o viață perfectă, dacă va neglija și pe cea mai mică dintre îndatoririle sale, toți îl observă și-i impută aceasta ca o rușine.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 676-677

„Dar cel care va sminti pe unul din aceștia mici, mai de folos i-ar fi să-și atârne o piatră de moară de gât și să se înece în adâncul mării. (Matei 17, 6) (…) Dar pentru că oamenii sunt foarte nesimțitori și greoi la minte, iar cuvintele acestea, deși înfricoșătoare, nu i-ar fi mișcat atâta, Hristos dă ca pildă piatra de moară și înecul. N-a spus: Va fi atârnată o piatră de moară de grumazul lui, ci: Mai de folos i-ar fi să-și atârne o piatră de moară, arătând că îl așteaptă o altă pedeapsă mai grozavă decât asta. Dacă pedeapsa aceasta prin înec e de nesuferit, apoi cu mult mai mult cealaltă. Ai văzut cum Domnul a făcut în două chipuri înfricoșătoare amenințarea Sa? Mai întâi o face lesne de priceput, comparând-o cu un exemplu cunoscut nouă; apoi face ca prin grozăvia acestei pedepse să ne gândim la cealaltă pedeapsă, cea de dincolo, cu mult mai mare decât pedeapsa aceasta trupească.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)