Putem accepta visele şi vedeniile?

Mulţi creştini se întreabă dacă visele sau vedeniile sunt acceptate din punct de vedere duhovnicesc. În mod clar, atât visele, cât şi vedeniile pot fi trimise şi de Dumnezeu, şi de demoni. De aceea, se impune în primul rând un discernământ corect în privinţa lor.

Dacă visele pot fi respinse în bloc, vedeniile, fiind mult mai intense şi mai veridice, trebuie judecate cu mai multă atenţie. Sfântul Diadoh al Foticeii ne propune câteva criterii de selecţie bine întemeiate.

Roadele bune sau rele ale viselor

"Visurile, care sunt trimise sufletului de iubirea lui Dumnezeu, sunt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet sănătos. De aceea nu trec de la o înfăţişare la alta, nici nu îngrozesc simţirea, nici nu aduc râsul sau plânsul aşa deodată. Ci se apropie de suflet cu toată blândeţea, umplându-l de bucurie duhovnicească. De aceea şi după ce s-a trezit trupul din somn, sufletul caută cu mult dor să prelungească bucuria visului (...) Dar se întâmplă uneori că nici visele bune nu aduc bucurie sufletului, ci aşază în el o întristare dulce şi lacrimi fără durere. Iar aceasta se întâmplă celor ce au înaintat mult în smerenia cugetării" (Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, în: "Filocalia", vol. I, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, pp. 323-4). În acest prim fragment, cuviosul Diadoh vorbeşte doar despre visele trimise de Dumnezeu. Astfel, încă din prima frază, el precizează că sunt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet sănătos. Dacă virtutea este puternică în noi, atunci Dumnezeu ne poate vorbi în mai multe feluri. Există şi câteva criterii după care putem recunoaşte visele duhovniceşti. Ele aduc multă pace şi bucurie în suflet şi nu provoacă reacţii ciudate, aşa cum se întâmplă cu cele trimise de demoni. Alteori, ele provoacă o întristare smerită şi lacrimi pline de dulceaţă. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu descoperirile demonice. "Dar în nălucirile aduse de draci totul se întâmplă dimpotrivă. Ele nici nu rămân la aceeaşi înfăţişare, nici nu arată multă vreme o formă netulburată. Căci ceea ce nu au dracii din voie liberă, ci împrumută numai din dorinţa de a amăgi, nu poate să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari şi ameninţă cumplit, luându-şi adeseori chip de ostaşi; iar uneori şi cântă în suflet cu strigăt. Dar mintea recunoscându-i din aceste semne, când e curată, trezeşte trupul, iar uneori se şi bucură fiindcă a putut cunoaşte viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori chiar în vis, îi înfurie grozav" (Cuvânt ascetic, pp. 323-4). Visele provocate de demoni îmbracă forme diferite, menite să aducă tulburare sufletului. Cu toate acestea, un om duhovnicesc poate să le discearnă încă din timpul somnului. Probabil că există suficiente persoane care au experimentat imposibilitatea de a te trezi sau de a te ruga cât încă dormi. Vrei să te ridici şi totuşi nu poţi sau vrei să spui o rugăciune în timpul visului şi nu reuşeşti. Exemplele de vise în care suntem perfect trezi, deşi trupul doarme sunt relativ frecvente. În visele demonice simţim o presiune psihică fenomenală, aproape imposibil de covârşit. Atunci când ne trezim suntem tulburaţi, nervoşi şi ameţiţi.

Respingerea viselor

Deşi recunoaşte în mod clar că există atât vise trimise de Dumnezeu, cât şi înlesnite de demoni, Sfântul Diadoh al Foticeii recomandă o prudenţă extremă în această direcţie. El ne sfătuieşte să respingem toate visele pe care le avem. "Am arătat, precum am auzit de la cei care au făcut experienţa, deosebirea dintre visurile bune şi cele rele. Ne va ajunge însă pentru sporirea la cât de multă virtute să nu ne încredem nicidecum în nici o nălucire. Căci visurile cele de multe feluri nu sunt nimic altceva decât chipuri ale gândurilor sau, precum am zis, batjocuri ale dracilor. Căci dacă ni s-ar trimite vreodată de către bunătatea lui Dumnezeu vreo vedere şi n-am primi-o, nu s-ar supăra pentru aceasta Preadoritul Domn Iisus pe noi. Căci ştie că facem aceasta pentru vicleşugurile dracilor. Desigur, deosebirea arătată mai înainte este precisă. Dar se întâmplă ca, sufletul întinându-se pe nesimţite, din pricină că furat de un gând (lucru de care cred că nimenea nu e cruţat), nu mai poate distinge precis şi crede celor care nu sunt bune, ca şi cum ar fi bune" (Cuvânt ascetic, p. 324). Sfântul Diadoh mai introduce o categorie a viselor: cele obişnuite, care se nasc din gândurile cu care ne ocupăm mintea zilnic. El consideră că putem să nu facem o diferenţiere corectă între visele obişnuite sau trimise de demoni şi cele trimise de Dumnezeu. De aceea, este mai util pentru viaţa noastră duhovnicească să nu credem deloc în vise şi să le respingem fără a ne mai gândi la ele. Dumnezeu nu are de ce să se supere pe noi pentru că nu putem să acceptăm un vis trimis de El. Din contră, ne va răsplăti mai mult pentru atenţia şi trezvia noastră decât dacă am risca să credem în ceva incert. În acest sens, Sfântul Diadoh oferă o pildă. "Să luăm următoarea pildă pentru înţelegerea lucrului: O slugă e chemată de stăpân noaptea, la poarta curţii, după o lipsă îndelungată; dar ea necunoscându-l precis, nu-i deschide uşa, că se teme ca nu cumva înşelând-o asemănarea glasului să se facă pierzătoare a lucrurilor ce i-au fost încredinţate de stăpân. Domnul acesteia nu numai că nu se va mânia pe ea când se va face ziuă, ci o va învrednici de multe laude, fiindcă a socotit că şi vocea stăpânului este înşelăciune şi n-a voit să piardă lucrurile lui" (Cuvânt ascetic, p. 324). Prin urmare, nu trebuie să considerăm că Dumnezeu ne va certa pentru că nu am acceptat un vis trimis de El. Vigilenţa sporită va fi răsplătită îndoit.

Descoperirile dumnezeieşti şi demonice

După ce a lămurit corespunzător problema viselor, Sfântul Diadoh trece la delimitarea vedeniilor dumnezeieşti şi a celor demonice. Între vise şi vedenii trebuie făcută o diferenţiere, pentru că unele survin în timpul somnului şi pot dura mai puţin, iar celelalte apar preponderent în stare de veghe şi au o durată sporită, putând ajunge până la trei zile (Sfântul Isaac Sirul). Astfel, Sfântul Diadoh afirmă că: "Nu trebuie să ne îndoim că, atunci când mintea începe să se afle sub lucrarea puternică a luminii dumnezeieşti, se face întreagă străvezie, încât îşi vede cu îmbelşugare propria ei lumină. Căci aceasta se întâmplă, zice, când puterea sufletului pune stăpânire asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o anumită formă, fie ca lumină, fie ca foc, se întâmplă din uneltirea vrăjmaşului, ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, zicând că acela se preface în chipul îngerului luminii (II Cor. 11:14)" (Cuvânt ascetic, pp. 324-325). Demonii pot aduce şi ei o strălucire de lumină, pretinzând că aceea este la fel cu cea dumnezeiască. Cu toate acestea, există diferenţe substanţiale între lumina dumnezeiască necreată şi cea demonică. În primul rând, cea demonică are o anumită formă şi o lumină roşiatică. Deseori, în ea apar diverse chipuri ciudate, iar efectele asupra celui care o primeşte sunt ieşirea din minţi, mânie, tulburare şi pofte rele. Lumina dumnezeiască este fără formă, iar în ea nu se vede nici un chip. Efectele ei sunt inverse, ea aducând pace, bucurie, nădejde şi iubire în sufletul care o primeşte. Însă există un alt pericol care apare odată cu descoperirile de acest fel. Începătorii în viaţa ascetică îşi doresc cu ardoare să primească multe descoperiri. Se întâmpla ca şi creştini plini de patimi să năzuiască la vederea lui Dumnezeu. Acest lucru duce însă la înşelare. De aceea, cuviosul Diadoh avertizează: "Prin urmare nu trebuie să se apuce cineva de viaţa ascetică cu nădejdea aceasta, ca nu cumva să afle Satana prin aceasta sufletul gata pentru răpire; ci cu nădejdea ca să ajungă numai să iubească pe Dumnezeu cu toată simţirea şi convingerea inimii, ceea ce înseamnă din tot sufletul, din toată inima şi din tot cugetul. Căci cel ce e adus de lucrarea harului lui Dumnezeu la această stare a ieşit din lume, chiar dacă este în lume" (Cuvânt ascetic, pp. 324-325). Nu descoperirile dumnezeieşti dau măsura desăvârşirii noastre, ci dragostea din noi. Dacă aceasta este sporită, atunci celelalte se vor adăuga treptat. Dacă lipseşte, atunci celelalte nu ne vor fi de folos, chiar dacă le-am experimentat...