Răsplătirea celor buni

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 43

„Pentru smerenia ta vei primi întreaga plată chiar dacă ai lucrat din ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 9). Chiar dacă nu vei avea nici o pricină de mântuire, zice Scriptura, pentru Mine voi face, ca să nu se necinstească numele Meu. Suspinul tău numai, lacrimile tale, pe toate le ia în seamă Domnul și le face pricină de mântuire. Așadar să nu ne lăudăm, ci să ne numim nefolositori, ca să ajungem folositori! Dacă spui că ești plin de fapte bune, le-ai pierdut pe toate, chiar dacă ai săvârșit într-adevăr fapte bune; dar dacă spui că nu ești bun de nimica, ai ajuns folositor, chiar dacă n-ai făcut nici o faptă bună. De aceea este de neapărată trebuință să uităm toate faptele noastre bune. (...) Vistierie sigură a faptelor bune este uitarea lor! Faptele bune sunt ca lucrurile de preț. Dacă am pune în piață în văzul tuturora hainele noastre scumpe și aurul nostru, am atrage asupra noastră tâlharii; dar dacă le ținem în casă și le ascundem, le punem în deplină siguranță. Tot așa și cu faptele bune: dacă ni le aducem mereu aminte, mâniem pe Stăpân, întrarmăm pe dușman, pe diavol, și-l chemăm să ni le fure; dar dacă nu le știe nimeni, ci numai Cel Care trebuie să le știe, le-am pus la loc sigur. Nu spune, dar, tuturor faptele tale bune, ca să nu ți le răpească cineva!”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)