Rugăciunea minții

Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 415-416

„(...) Caracterul simplu al minții devine întreit, rămânând simplu, când ea se întoarce spre sine însăși și, prin înălțarea prin sine, către Dumnezeu. Întoarcerea minții către ea însăși este păzirea ei. Iar înălțarea ei către Dumnezeu se realizează la început prin rugăciune, și (anume) printr-o rugăciune care le cuprinde pe toate (Rugăciunea lui Iisus), dar uneori și printr-o rugăciune spusă cu multe cuvinte și în amănunt, lucru care este și mai dificil. Iar dacă cineva rezistă cu răbdare în această strângere a minții în ea însăși și în tensiunea înălțării către Dumnezeu, strâmtorând cu o silire puternică tendința, de a merge pe multe căi, a rațiunii sale discursive, se apropie în chip inteligibil de Dumnezeu și ajunge la cele negrăite și gustă din veacul viitor și cunoaște printr-o simțire a minții că bun este Domnul, precum spune și psalmistul: Gustați și vedeți că bun este Domnul (Psalmul 33, 9).

Așadar, faptul ca mintea să afle caracterul treimic rămânând ace­eași, (adică una) singură, păzind și fiind păzită și rugându-se în timpul păzirii, poate că nu-i chiar atât de dificil. Dar a stărui timp îndelungat în această stare care le naște pe cele negrăite e, de bună seamă, cel mai dificil. Pentru că osteneala oricărei alte virtuți este mică și mult mai ușor de purtat în comparație cu aceasta. De aceea, mulți, părăsind limitările virtuții rugăciunii, nu au mai aflat nici largul harismelor, dar pe aceia care rabdă îi întâmpină ajutorări dumnezeiești mai mari, care îi duc și îi înalță cu plăcere (duhovnicească), și înaintează spre cele dinainte. (Acele ajutorări dumneze­iești) fac mai ușor de realizat ceea ce e greu de înfăptuit și, sădind în noi o aptitudine, ca să spun așa, îngerească, dau putere firii noastre să petreacă împreună cu cele mai presus de fire, potrivit cu spusa de către proroc: Câți vor răbda vor câștiga aripi ca să zboare și vor schimba puterea (Isaia 40, 31).

Se numește minte atât lucrarea minții constatatoare din gânduri și reprezentări mentale, cât și puterea care le pune în lucrare pe acestea; care mai este numită și inimă de Scriptură. Potrivit ei, întrucât această putere este cea mai importantă dintre puterile din noi, sufletul din noi este rațional. Tocmai de aceea lucrarea minții celor care zăbovesc în rugăciune, și mai ales în cea de un singur gând, se realizează și se curățește ușor, dar puterea care o naște nu se poate curăți dacă nu se curățesc și toate celelalte puteri ale sufletului, pentru că sufletul este un lucru cu multe puteri.

Așadar, (sufletul) se întinează în întregime când apare în el răutatea, în oricare dintre puterile sale, și toate se împărtășesc de caracterul unitar al sufletului.

Dar, întrucât fiecare dintre puteri contribuie cu o lucrare diferită, prin purtarea de grijă față de una singură, se curățește oricare lucrare pentru o vreme. Însă nu este curată, din această cauză, și puterea.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)