Să cultivăm virtuțile

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 46

„Probați prin amândouă acestea, adică prin înfrânare de la patimile ce depind de noi şi prin răbdarea patimilor ce nu depind de noi, producem ca dintr-o dumnezeiască sămânță cu înțelep­ciune roade frumoase şi coapte, virtuțile, precum: cumințenia cunoscătoare potrivnică neştiinței şi superstiției, bărbăția potrivnică laşității şi obrăzniciei în­drăznețe, curăția potrivnică desfrânării şi prostiei; dreptatea potrivnică nedreptății, adică lăcomiei şi zgârceniei. Ne înarmăm cu smerita cugetare împotriva mândriei; cu pogorământul potrivnic îngâmfării; cu modestia potrivnică închipuirii de sine; cu îndelunga-răbdare potrivnică descurajării; cu linişte şi cu blândețe față de toți. Ne arătăm dărnicia veselă față de cei în nevoi. Stăruim cu osteneală în iubirea de străini, în iubirea de frați şi în iubirea de oameni. Urmărim pacea şi iubirea în care se adună şi se păzesc toate bunătățile dăruite de Dumnezeu oamenilor.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 8-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 285

„Toate virtuțile se leagă unele de altele întocmai ca un lan duhovnicesc. Aşa de exemplu, rugăciunea se leagă de iubire, iubirea de bucurie, bucuria de blândețe, blândețea de smerenie, smerenia de slujire, slujirea de speranță, speranța de credință, credința de ascultare, iar ascultarea de simplitate. După cum, pe de altă parte, cele rele se leagă unele de altele: ura de mânie, mânia de mândrie, mândria de slavă deşartă, slava deşartă de nepăsare, nepăsarea de duritate, duritatea de dormitare, dormitarea de disprețuire, disprețuirea de lene, lenea de josnicie, iar josnicia de pofte, şi tot aşa celelalte fețe ale răutății țin unele de altele. Prin urmare, referindu-ne la partea cea bună, toate virtuțile țin una de alta. Însă, dintre toate, cea mai înaltă şi cea dintâi dintre virtuți este stăruința în rugăciune. (Spunem aceasta), pentru că prin intermediul ei putem obține de la Dumnezeu, prin rugăciune, şi pe celelalte virtuți. Dar, dacă nu ne împodobim cu smerenia, simplitatea şi bunătatea, rugăciunea nu ne va folosi la nimic. Şi nu spunem aceasta numai despre rugăciune, ci şi despre oricare osteneală sau strădanie, despre fericire şi despre oricare lucrare sau osteneală făcută de dragul virtuții. Iar dacă nu vom afla în noi, din belşug, roadele iubirii, ale păcii şi ale bucuriei, ale blândeții şi ale smereniei, ale simplicității şi ale înfrățirii, ale credinței şi ale îndelungatei răbdări, atunci la întâmplare şi în zadar s-au făcut eforturile noastre. Căci toată acea lucrare şi toate eforturile trebuie să se facă în vederea roadelor (acestora). Neaflându-se în noi roadele iubirii şi ale păcii, la întâmplare şi în zadar se face toată lucrarea.”