Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Patristica Să lecturăm Sfânta Scriptură alături de Părinții Capadocieni

Să lecturăm Sfânta Scriptură alături de Părinții Capadocieni

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Patristica
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 02 Iul, 2020

Înnoirea vieții spirituale presupune cu­noaș­tere. Când îți propui o schimbare trebuie să afli pașii pe care urmează să-i faci, mijloacele care te vor ajuta să te schimbi şi să ai certitudinea că ceea ce vei face îți va aduce rezultatul scontat. În plan religios e necesar să plecăm de la Revelație și în special de la Sfânta Scriptură.

Părinții Capadocieni au fost de-a dreptul minunați în interpretarea Scripturii. Sfântul Vasile cel Mare ne-a lăsat exegeze și explicații inedite prin Omiliile sale la Hexaemeron, Omilii la Psalmi și Comentariu la cartea Profetului Isaia, la care se adaugă și celelalte omilii și epistole în care interpretează și explică învățăturile Sfintei Scripturi.

Opera exegetică a Sfântului Vasile cel Mare îi certifică apelativul dobândit chiar din timpul vieții, atât prin caracterul dogmatic, prin care a contribuit substanțial la rezolvarea marilor probleme dogmatice din vremea sa, cât şi pentru activitatea sa de interpret al Sfintei Scripturi. Se poate afirma că întreaga sa operă literară nu este decât un vast comentariu al Sfintei Scripturi.i

În ceea ce privește stilul exegetic, Sfântul Vasile îmbrățișează stilul literal: „Cunosc legile alegoriei; nu le-am descoperit eu, ci le-am găsit în lucrările altora. Cei care nu interpretează cuvintele Scripturii în sensul lor propriu spun că «apa» de care vorbeşte Scriptura nu este apă, ci altceva de altă natură, şi interpretează cuvintele «plantă» şi «peşte» cum li se pare lor; la fel şi «facerea târâtoarelor» şi «facerea fiarelor» le interpretează răstălmăcindu-le după propriile lor gânduri, întocmai ca tălmăcitorii de vise, care tălmăcesc în propriul lor interes aparițiile din timpul somnului. Eu, când aud că Scriptura zice: «iarbă», înţeleg iarbă; când aud: «plantă», «peşte», «fiară», «dobitoc», pe toate le înţeleg aşa cum sunt spuse. Nu mă ruşinez de Evanghelie (Romani 1, 16)”.ii

Din aceste cuvinte reies preocuparea și importanţa pe care Sfântul Vasile cel Mare le acordă Scripturii, el afirmând totodată că întregul cuprins al cărților sfinte duce la zidirea şi desăvârșirea sufletelor noastreiii. Așadar, lecturarea Sfintei Scripturi, aprofundarea învăță­turilor și meditația îndelungă asupra acestora ne ajută să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu și, mai mult, la asemănarea cu El, pentru a dobândi mântuirea. Însă de multe ori Scriptura a fost văzută ca fiind înțelepciunea cea nepătrunsă. Aceasta, deoarece întregul conţinut al Scripturii este inspirat de Dumnezeu, potrivit afirmațiilor Sfântului Vasile, care scoate în evidență conlucrarea aghiografului cu Duhul Sfânt, comentând cuvintele Psalmului 48, versetul 3: „Gura mea va grăi înțelepciune și cugetarea inimii mele înțelegere.

(...) Acelea pe care le-am învățat de la Duhul, pe acelea vi le vestesc; nu spun de la mine nimic, nici ceva omenesc. Dar, de vreme ce am ajuns să ascult gândurile cele mai presus de înţelegere ale Duhului, Care mi-a dăruit în taină înțelepciunea lui Dumnezeu, mă deschid vouă și vă fac cunoscute cele de neînţeles”.iv

De aceea este absolut necesar ca în cercetările noastre să apelăm la Sfinții Părinți, care, sub inspirația divină, au pătruns tâlcuirile textelor în adevărul lor.

Relevanța cunoașterii Sfintei Scripturi pentru înnoirea duhovnicească a omului reiese și din faptul că Sfântul Vasile interpretează câteva versete vechi-testamentare lăsând să se înțeleagă că mesajul scripturistic nu este adresat doar iudeilor, ci tuturor celor care vor crede în cuvântul Evangheliei.v De aceea, pe lângă stilul literal, el folosește și stilul tipologic, care concentrează exegeza sa pe Persoana Mântuitorului Hristos.

Tipologia era întrebuințarea povestirilor biblice sau a figurilor din Scriptură pentru a face o corelare extinsă a episoadelor Noului Testament în lumina povestirilor mai vechi - un sistem de a citi o narațiune în perimetrul aferent al unei alte narațiuni (de exemplu, modul în care relatarea despre Avraam care îl ia pe Isaac sus pe munte pentru a-l jertfi era citită ca „tip” al episodului Răstignirii). (...) În teoria tipologică, tipul, deși anterior antitipului, avea nevoie ca povestea sau evenimentul de mai târziu să fie complet elucidat.vi

Pe lângă partea de pregătire teologică și științifică pentru înțelegerea Scripturii, Sfântul Vasile cel Mare pune un foarte mare accent pe puritatea morală. Pentru a înțelege mesajul Scripturii e necesară o detașare de cele lumești. „Fiindcă acela care «se îngrijeşte de ale lumii şi se dedă cu totul poftelor trupului» rămâne străin de tainele pe care le păstrează textul ei. Căci cum ar putea unul ca acesta să dea «atenție cuvintelor privitoare la Dumnezeu» şi să înțeleagă «astfel de gânduri înalte»?”vii

Cu alte cuvinte, lecturarea Scripturii nu este una oarecare, ci solicită din partea cititorului un anumit nivel de asceză, care să limpezească gândurile, să amplifice atenția și să se concentreze către adevărurile cuprinse în ea. Numai așa putem beneficia de efectele pe care învățăturile Sfintei Scripturi le vor avea asupra noastră. Sfântul Vasile surprinde aceste aspecte în Omiliile la Psalmi, unde ne spune:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare (II Timotei 3, 16) și a fost scrisă de Duhul pentru toți oamenii, ca fiecare să ia din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru propria boală. Căci spune Scriptura: Tămăduirea va pune capăt marilor păcate (Ecclesiastul 10, 4). Desigur, Profeții ne învaţă unele lucruri, Cărțile istorice şi Legea altele, iar Proverbele alte lucruri. Cartea Psalmilor însă a cuprins în sine ceea ce este folositor din toate: profețește cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viață, ne învață cele care trebuie făcute. Astfel încât, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învățături bune, descoperind fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce i se potrivește. Căci tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijește pe cel ce a fost lovit de boală și păstrează sănătos pe cel care nu este atins de ea; într-un cuvânt, îndepărtează cu totul, pe cât e cu putinţă, patimile care iau în stăpânire în felurite chipuri viața oamenilor, şi face aceasta cu potrivită călăuzire şi cu dulceață, sădind în suflet gând plin de înțelepciune”.viii

Nu în ultimul rând trebuie remarcat caracterul eclesial al operei exegetice a Părintelui Capadocian. În Omilia la Psalmul 114ix se poate observa în ce atmosferă se desfășurau cuvântările lui, biserica fiind mediul cel mai propice pentru sădirea dumnezeieștilor învățături în sufletele creștinilor.

Despre exegezele Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz avea să spună:

„Când pun mâna pe Hexaemeronul lui şi citesc cu glas tare, mă simt aproape de Creatorul, încep a pricepe temeiurile creației, Îl admir pe Creator cu mult mai mult decât mai înainte. Când citesc scrierile sale polemice, parcă văd cu ochii focul de la Sodoma, care preface în cenuşă limbile rele şi nelegiuite ale ereticilor, sau parcă văd turnul Babel, pe cât de rău construit, pe atât de bine dărâmat de Vasile. Când citesc lucrările sale cu privire la Duhul Sfânt, Îl aflu în ele pe Dumnezeul pe Care-L am și eu şi prind curaj să grăiesc adevărul, sprijinindu-mă pe învăţătura lui despre Dumnezeu și pe interpretarea lui. Când citesc celelalte interpretări pe care le scrie în trei sensuri, mă conving că nu trebuie să mă opresc la literă, nici să privesc lucrurile numai superficial, ci să pătrund mai departe, să cobor din adânc în adânc - că adâncul, spune Scriptura, adânc cheamă -, să trec din lumină în lumină, până ce voi ajunge la punctul culminant. Când citesc laudele în cinstea mucenicilor, îmi disprețuiesc trupul, mă simt solidar cu cei lăudaţi și mi se trezeşte şi mie dorul de luptă. În sfârşit, când citesc lucrările lui cu cuprins moral şi practic, îmi curăț cu ele sufletul și trupul, ajung un templu gata să-L primească pe Dumnezeu, ajung un instrument muzical pus în mișcare de Duhul Sfânt, care cântă slava și puterea lui Dumnezeu”.x

Și Sfântul Grigorie Teologul apelează la textele scripturistice pentru a aduce lămuriri în cuvântările sale cu privire la Dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt, împotriva teoriei pnevmatomahilor, care negau argumentele cuprinse în Scriptură.xi

În cuvântările teologice, cu precădere în cea de a V-a, intitulată tot Despre Duhul Sfânt, el vorbeşte despre rolul și importanța Sfântului Duh în cadrul procesului de cunoaştere a Teologiei. Astfel, Sfântul Grigorie afirmă că a beneficiat, el personal, de contemplarea dumnezeirii Sfântului Duh, că a ajuns la această concluzie având Duhul Sfânt drept călăuză, că de la El a primit luminarea şi că acestei luminări îi datorează totul.xii

Din perspectiva Sfântului Grigorie de Nazianz, Teologia reprezintă sublimul cunoașterii prin experiență. Pentru a ajunge la aceste trăiri e necesară o înclinare către contemplație și transcendent, deoarece cunoașterea lui Dumnezeu presupune unirea cu El încă din viața aceasta.

Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, învăţătura sau dogmele creștine sunt absolut necesare unui dialog autentic cu Dumnezeu: Nimic nu este mai măreț în fața lui Dumnezeu decât învăţătura adevărată și sufletul desăvârșit în învățăturile adevărului.xiii Așadar, cunoașterea lui Dumnezeu pleacă de la dorința de a restabili o ordine interioară orientată apoi spre adevărata învățătură revelată în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție și ridicată la înălțimea contemplației.

Sfântul Grigorie de Nyssa ne-a transmis peste generații interpretări despre facerea omului, zilele creației, despre Psalmi, dar și Omilii la cărțile Ecclesiastul și Cântarea Cântărilor, precum și tâlcuiri la Fericiri sau la Rugăciunea Domnească. Operele sale indică o preocupare atentă față de textul Sfintei Scripturi:

„Cuvântul dumnezeiesc oprește mai întâi să fie asemănat Dumnezeu cu ceva din cele cunoscute de oameni, dat fiind că orice înțeles care se ivește în cugetarea sau socotința firii prin vreo imaginare care mărginește plăsmuieşte un idol despre Dumnezeu și nu vesteşte pe Dumnezeu. Iar în dreapta credinţă este o îndoită virtute: una care se ocupă cu Dumnezeu și alta care se ocupă cu curăția; căci și curăția morală este o parte a dreptei credinţe. Dar, mai întâi, a fost învățat cele ce trebuie cunoscute despre Dumnezeu. Iar cunoașterea constă în a nu primi cu privire la El nimic din cele ce se cunosc prin înțelegerea omenească. Apoi a învățat celălalt fel al virtuții, aflând prin ce fel de fapte se dobândeşte viaţa virtuoasă. (...) După aceea pătrunde în adâncul nevăzut al cunoașterii lui Dumnezeu”.xiv

După Sfântul Grigorie de Nyssa, Cuvântul dumnezeiesc este mai presus de orice, cultura fiind doar un accesoriu al teologiei, având în vedere că aceasta din urmă se hrănește exclusiv din comuniunea cu Hristos, nu din moștenirea acestei lumi trecătoare și permanent schimbătoare.xv Astfel, Sfântul Părinte, folosindu-se de elocința și de cultura dobândite asemeni fratelui său Vasile, ne-a lăsat spre cunoaștere și meditație comentariile sale la cărțile Bibliei, dintre care se remarcă în mod deosebit: Viața lui Moise sau despre desăvârșire prin virtute și Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor.

Sfântul Amfilohie de Iconium, cel mai puțin cunoscut dintre capadocieni, are o operă mai restrânsă, dar care cuprinde Omilii la diferite pasaje scripturistice. Îndeosebi, interpretările sale se orientează spre textele aduse de arieni împotriva dumnezeirii Fiului, folosindu-se de Sfânta Scriptură ca de o armă contra acestora. De aceea el invocă de mai multe ori pe Dumnezeu Cuvântul, rugându-L să-i descopere sensul autentic, mai cu seamă în cazul acelor versete controversate, pe marginea cărora ereticii îşi susţineau afirmațiile. Citind omiliile Sfântului Amfilohie, se observă legătura creată între exeget, textul sacru și Dumnezeu, o legătură atât de necesară pentru o interpretare autentică:

„Explică-ne, Stăpâne, sensul celor spuse. Dă la o parte frunzişul literei şi arată-ne rodul duhului, pentru ca nu cumva, atenți fiind la literă, să murim, ci, alergând la duh, să ne bucurăm de viață! Căci litera ucide, iar duhul face viu (II Corinteni 3, 6). Învață-ne ca pe nişte prunci, iar pe eretici educă-i ca pe nişte oameni fără minte: Educator eşti al celor fără minte şi învățător pruncilor (Romani 2, 20). Dezgoleşte-ne ca unor prunci pieptul harului Tău şi, dându-ne sânul Duhului, fă să curgă laptele curat al evanghelicei învățături! Iar lipsa de minte a ereticilor ­dă-o pe față! Căci, dacă n-ar fi fost fără de minte, n-ar fi născocit o dogmă hulitoare ca să înlăture Dumnezeirea Ta”.xvi

 În concluzie, interpretarea Sfintei Scripturi se face în duhul ei, nu în litera ei. Pentru a ne apropia de textul sacru, e necesar să ne dorim o înnoire sufletească, o primenire a celor interioare, pentru ca Duhul Evangheliei să se sălășluiască în noi. Însă, pentru că în actualitate curățirea sinelui se realizează din ce în ce mai greu, împrăștierea gândurilor ne seacă dorul după cele înalte, ne vin în ajutor Părinții, care ne fac accesibile tainele Cuvântului revelat și ne ghidează în aflarea adevărului eliberator.

Note:

i - Pr. C-tin Cornițescu, „Sfântul Vasile cel Mare - interpret al Sfintei Scripturi”, în Studia Basiliana, vol. 1, Ed. Basilica, 2009, p. 233.

ii - Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a IX-a, I, în  coll. PSB, vol. 17, 1986, p. 170.

iii Ibidem, p. 171.

iv - Idem, Omilia la Psalmul XLVIII, II, în coll. PSB, vol. 4, 2011, p. 536.

v - Ioan Chirilă, „Repere pentru o lectură duhovnicească a Sfintei Scripturi în viziunea exegetică a Sfântului Vasile cel Mare”, în Studia Basiliana, vol. 3, Ed. Basilica, 2009, p. 134.

vi Dicționar de Teologie Patristică, p. 9.

vii Ioan Chirilă, op. cit., p. 134.

viii - Sf. Vasile cel Mare, Omilia la Psalmul I,
op. cit., p. 365.

ix Ibidem, p. 574.

x - Preluat din Introducerea pr. Dumitru Fecioru la Omilii și Cuvântări, pp. 38-39, după traducerea pr. N. Donos.

xi - Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântări Teologice, Ed. Herald, p. 67.

xii - Pr. Constantin Coman, Teologia și Duhul Sfânt la Sfinții Trei Ierarhi, în Studia Basiliana, vol. 2, Ed. Basilica, 2009, p. 612.

xiii - Pr. lect. dr. Dan Sandu, „Experiența cunoașterii lui Dumnezeu: sistematizări teologice ale Părinților Capadocieni”, în vol. Din comorile teologiei Părinților Capadocieni, Ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 229.

xiv - Sf. Grigorie de Nyssa, „Viața lui Moise sau despre desăvârșire prin virtute”, în coll. PSB, vol. 29, 1986, pp. 74-75.

xv - Pr Adrian Agachi, Florilegiu Patristic despre unitatea de credință, Ed. Cuvântul Vieții, București, 2018, p. 132.

xvi - Sf. Amfilohie de Iconium, Scrieri, Omilia VI, 3, Ed. Doxologia, 2015, p. 89.

Citeşte mai multe despre:   Sfânta Scriptură  -   Sfantul Vasile cel Mare