Să mergem după Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 633-634

„Dacă vrea cineva să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea și spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău și la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăși natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă. Grăindu-le acestea, Hristos îi atrăgea la El și mai mult.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XII, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 143

„Toți drepții au mers pe drumul cel strâmt și plin de încercări, au fost prigoniți, au fost puși la cazne, au fost ocărâți, (s-au îmbrăcat) în piei de capră, au trăit în peșteri și în crăpăturile pământului (cf. Evrei 11, 37-38). Tot așa și Apostolii, până în ceasul de acum, spune (Apostolul Pavel), flămânzim, însetăm, suntem goi, ocărâți și pribegim (I Corinteni 4, 11). Unora dintre ei li s-a tăiat capul; alții au fost răstigniți, iar alții în diferite feluri au suferit. Dar Stăpânul lor și al Profeților și al Apostolilor cum a viețuit? Nu ca și când ar fi uitat de slava Sa divină? El S-a făcut pildă nouă prin faptul că a fost ocărât, că a purtat coroană de spini pe cap, că a fost scuipat, că a fost pălmuit și răstignit. Iar dacă Dumnezeu așa a viețuit pe pământ, se cuvine ca tu să-L urmezi. Așa au viețuit și Apostolii și Profeții. Noi, dacă vrem să fim zidiți pe temelia Domnului și a Apostolilor, datori suntem să-i urmăm pe ei. Pentru că zice Apostolul (Pavel), în Duhul Sfânt: Fiți imitatorii mei, precum și eu sunt al lui Hristos (I Corinteni 4, 16). Iar dacă tu iubești slava de la oameni, dacă vrei să ți se ploconească (oamenii) și dacă (tu) cauți odihna, atunci te-ai abătut de la calea (lui Hristos). Tu trebuie să te răstignești împreună cu Hristos, Cel ce e răstignit, să pătimești împreună cu Cel ce a pătimit, pentru ca astfel să fii preaslăvit împreună cu Cel ce S-a preaslăvit.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 290

„Să aibă totdeauna înaintea ochilor smerenia, viața și purtarea Domnului ca pe un exemplu pururea viu. Se cuvine, mai întâi, ca acela care se apropie de Domnul să se silească să facă binele, chiar dacă inima lui nu vrea; să aștepte cu credință neșovăielnică mila Lui, să se silească să fie îndurător, să aibă inimă milostivă, iar atunci când este disprețuit, să fie îndelung-răbdător și să nu se indigneze, precum spune Apostolul: Iu­biților, nu vă răzbunați singuri (Romani 12, 19). De asemeni, să se silească spre rugăciune, dacă n-a primit darul rugăciunii de la Duhul. Și văzând Dumnezeu că într-atâta se luptă, că se forțează să săvârșească binele chiar dacă inima lui nu vrea să facă aceasta - îi dă lui rugăciunea cea adevărată a lui Hristos, îi dă duhul îndurării, bunătatea cea adevărată și, în­tr-un cuvânt, îi dă roada Duhului.”