Să nu ne pierdem credința!

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 408

„…să vedem ce fel de înțelep­ciune cere aici Domnul, înțelep­ciunea şarpelui, ne spune Hristos. După cum şarpele sacrifică totul şi nu se împotriveşte, chiar de-ar trebui să i se taie trupul, numai ca să-i rămână teafăr capul, tot aşa şi tu, de-ar trebui să dai averile, trupul şi chiar sufletul, dă totul, afară de credință. Credința este cap şi rădăcină; dacă-ți păstrezi credința, chiar de-ai pierde totul, pe toate le dobândeşti iarăşi, cu mai multă strălucire.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Nesteros, Cap. I, 2, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 552

„(...) Mărturisirea religiei noastre, care duce la contemplarea tainelor celor nevăzute şi nu urmăreşte câştiguri prezente, ci o răsplătire cu cele veşnice, îşi are domeniul şi metodele ei. Ştiința ei se compune din două părți: prima este practică, sau a faptelor, care constă în îndreptarea obiceiurilor şi în curățirea de vicii, iar cealaltă este teoretică şi constă în contemplarea celor dumnezeieşti şi în cunoaşterea înțelesurilor celor mai sfinte. Cine vrea să ajungă la teorie trebuie să urmeze cu toată sârguința şi cu toată puterea mai întâi ştiința practică. Aceasta, pentru că practica se poate însuşi fără teorie, dar teoria fără practică în nici un chip nu se poate învăța. Acestea sunt ca două trepte aşezate şi deosebite, pe care omul, din starea cea mai de jos a cunoştințelor, caută să se urce pe cele mai înalte culmi ale ştiinței. Dacă le urmează cineva în ordinea pe care am arătat-o, poate ajunge sus, dar dacă este înlăturată prima treaptă, nu se poate sări peste ea la cealaltă.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Treia a Glafirelor la Facere, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 95

„Căci dumnezeiescul Avraam este încercat, deoarece Dumnezeu nu e neştiutor a ceea ce va fi. Căci nu-I este ascuns nimic minții care le ştie pe toate. De aceea a şi spus: Cine este acesta care-şi ascunde de Mine sfatul şi-şi ține cuvintele în inimă şi socoteşte să le ascundă de Mine? (Iov 38, 2); şi iarăşi prin Prorocul Isaia: Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul afară de Mine. Vestesc mai înainte cele din urmă, înainte de a se face şi s-au şi făcut (Isaia 45, 18-22). Drept aceea, judecând drept, ar fi nebunie totală şi ne-am socoti între cei mai aiuriți socotind că Dumnezeul tuturor e neştiutor al celor ce vor fi şi de aceea încearcă pe Avraam. Dar era de trebuință nu numai să strălucească capul dreptului în cunoştința lui Dumnezeu, ci mai mult să se facă mai de laudă bunul lui nume şi să fie mărturisit prin experiența celor mai bune fapte ale lui făcute tuturor cunoscute. Dar era şi o adâncă rațiune a rânduielii dumnezeieşti să se facă cunoscută şi prin Sfintele Scripturi ascultarea Lui atât de mare, care nu poate fi întrecută de nimic.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)