Să imităm răbdarea Domnului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 976

Să ne întrarmăm împotriva oricărei mânii, a oricărei furii. De vezi că inima ți se mândrește, pecetluiește-ți pieptul făcând semnul crucii. Amintește-ți ce cele petrecute atunci și, prin amintirea celor întâmplate, vei alunga ca pe praf toată mânia. Gândește-te la cuvintele, la faptele Domnului! Gândește-te că Acela e Stăpân, iar tu rob; acela a suferit ocări și batjocură pentru tine; tu, din pricina ta însuți; Acela, pentru cei cărora le-a făcut bine, pentru cei care L-au răstignit; tu, din pricina ta însuți; Acela, pentru cei ce l-au ocărât; tu, din pricina nedreptăților tale; Acela a suferit ocări și batjocură în văzul întregului oraș, dar, mai bine spus, în văzul întregului popor al iudeilor - și străini, și băștinași - cărora Domnul le-a rostit cuvinte pline de iubire de oameni; tu, în fața câtorva oameni. Iar cea mai mare ocară pentru Domnul a fost că L-au părăsit chiar ucenicii Lui. Toți prietenii de mai înainte au fugit, iar dușmanii și vrăjmașii Lui, avându-L în mijlocul lor atârnat pe cruce, Îl ocărau, Îl suduiau, Îl batjocoreau, râdeau și-și băteau joc de El. (...) Și ceea ce-i mai cumplit e că, în timp ce se petreceau atunci acestea, nimeni nu spunea un cuvânt, numeni nu dezaproba cele făptuite, ci, dimpotrivă, toți le încuviințau , toți la fel Îl batjocoreau, cu toții își băteau joc de El ca de un îngâmfat, ca de un înșelător și amăgitor Care nu putea face cele spuse. Așa Îl ocărau; dar El tăcea, dându-ne nouă cele mai mari leacuri ale răbdării.