Să renunțăm la toate ca să aflăm pe Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 2, Spre Hristos pe calea Fericirilor, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 28-29

„Prin urmare, dacă vrei să ajungi acolo unde poftești și dorești, adică la bunătățile lui Dumnezeu, și să te faci din om înger pământesc, iubește, frate, necazul trupului, îmbrățișează reaua pătimire, iar încercările iubește-le ca pe unele ce-ți vor aduce tot binele. Căci ce este mai frumos, spune-mi, decât un suflet necăjit care cunoaște că, răbdând, va moșteni bucuria tuturor acestora? Ce este mai viteaz decât o inimă înfrântă și smerită (Psalmi 50, 19), care pune pe fugă fără osteneală cetele demonilor întorcându-le înapoi? Ce este mai slăvit decât sărăcia duhovnicească care aduce Împără­ția cerurilor (Matei 5, 31), fiindcă ce lucru va fi mai vrednic decât ea, fie acum, fie în veacul viitor? Iar faptul de a nu ne face griji din pricina vreunui lucru din cele pământești (Matei 6, 25), ci de a avea întreagă gândirea noastră la Hristos, câte bunuri veșnice și ce stare îngerească nu aduce? Iar faptul de a disprețui deopotrivă toate cele vremelnice și, ca să spunem așa, înseși nevoile cele mai constrângătoare ale trupului, ca să nu ne luăm la întrecere pentru ele cu cineva spre a ne păstra pacea și iubirea nemicșorată într-o stare netulburată a sufletului, de ce fel de răsplătiri, de ce fel de cununi și de premii nu va fi vrednic? Cu adevărat mai presus de fire e porunca și mai presus de cuvânt sunt răsplătirile; Hristos Însuși Se va face acestora tuturor toate. Iar auzind „Hristos”, să nu iei seama la simplitatea cuvântului și la scurtimea vorbei, ci înțelege că e slava Dumnezeirii celei mai presus de minte și de gândire, puterea ei cea negrăită, mila ei cea nemăsurată, bogăția ei cea necuprinsă, pe care cu generozitate și dărnicie le dă acestora, iar ele le sunt de ajuns în loc de toate, întrucât primesc în ei înșiși Însăși Cauza și Dăruitorul a tot binele; fiindcă acela care s-a învrednicit să-L vadă și să-L contemple nu mai dorește nimic altceva. (...) Prin urmare, să ne sârguim, iubiții mei frați, să-L găsim și să-L vedem pe Hristos, să vedem cum sunt frumusețea și farmecul Lui, fiindcă pe mulți oameni îi vedem răbdând pentru pofta unor lucruri vremelnice osteneli și chinuri multe, și făcând călătorii lungi, ba chiar disprețuind până și femeile, și copiii, și orice altă slavă și desfătare, și nepreferând nimic altceva decât voia proprie, ca nu cumva să nu-și atingă scopul lor. Și dacă pentru lucruri vremelnice și stricăcioase unii dintre oameni fac toată această luptă și-și pun însuși sufletul lor, oare noi nu ne vom da morții sufletele și trupurile noastre pentru Împăratul împăraților și Domnul domnilor (I Timotei 6, 15)? (...) Și unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraților, de la fața Lui (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este și acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ține (Psalmi 138, 9-10) sufletele și trupurile noastre.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)