Şase definiţii ale filozofiei creştine

Sfântul Ioan Damaschin ne-a lăsat drept moştenire nu doar o operă imnografică şi apologetică uimitoare, ci şi una filozofică. El este de altfel unul dintre puţinii autori creştini care s-au încumetat să ofere definiţii ale filozofiei.

În lucrarea sa intitulată sugestiv Capitole filozofice, Sfântul Ioan Damaschin oferă nu mai puţin de şase definiţii ale acestei ştiinţe, fiecare dintre acestea necesitând o analiză amănunţită datorită conţinutului lor bogat.

Obiectul cunoaşterii în filozofie

Prima definiţie a Sfântului Ioan Damaschin sună astfel: "Filozofia este cunoaşterea celor ce sunt întrucât sunt, adică a naturii lor" (Sfântul Ioan Damaschin, Capitole filozofice, în: Andrew Louth, "Ioan Damaschinul: tradiţie şi originalitate în teologia bizantină", trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 515). La prima vedere, aceasta pare o definiţie banală, nedepăşind cu nimic sentinţele uneori obscure ale unui Heraclit din Efes sau Parmenide. Însă la o privire mai atentă observăm un conţinut creştin bogat. Astfel, filozofia ne ajută să cunoaştem natura lucrurilor, fiinţa lor. Este clar că definiţiile propuse de Cuviosul Ioan Damaschin necesită o interpretare creştină. El nu vorbeşte în nici un caz aici de filozofie ca o ştiinţă independentă, superioară învăţăturii creştine. El ne vorbeşte despre filozofia creştină. Prin urmare, dacă filozofia ne ajută să cunoaştem natura lucrurilor, înseamnă că ne conduce la raţiunile necreate aflate în interiorul acestora. De aceea, Ioan Damaschin completează această primă definiţie prin cea de-a doua: "Filozofia este cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti" (Capitole filozofice, p. 515). Prima definiţie devine mai limpede, pentru că obiectul filozofiei este extins de la cuprinsul lumii create la misterul energiilor necreate. Energiile dumnezeieşti necreate pot fi cunoscute de om atât cât este cu putinţă fiecărei persoane în parte. Cu toate acestea, Sfântul Ioan Damaschin nu vorbeşte aici de cunoaşterea fiinţei acestor energii dumnezeieşti. Nu doar energiile necreate, ci şi omul sunt inepuizabile pentru cel care ar încerca fie şi parţial să le cunoască în întregime. Un alt înţeles al acestei definiţii este acela că prin filozofie căpătăm înţelepciune din experierea lucrurilor omeneşti şi dumnezeieşti.

Filozofia ca pregătire pentru moarte

A treia definiţie aminteşte de o influenţă platoniciană. Astfel, Sfântul Ioan Damaschin afirmă: "Filozofia este exerciţiul meditativ al morţii, atât al celei liber alese, cât şi al celei naturale" (Ibid., p. 515). Ce putem înţelege prin moarte liber aleasă? Din punctul nostru de vedere, aici ar fi vorba de martiriul ales fără a fi constrâns de împrejurări. Cum Sfântul Ioan Damaschin a trăit în afara Imperiului Bizantin, în regiuni controlate de arabi, probabil că era familiarizat cu persecuţii intense şi sângeroase. Nu putem subînţelege aici în nici un caz un apel în favoarea sinuciderii. Cât priveşte definiţia, observăm că filozofia creştină ne oferă prilejul unei meditaţii de tip continuu asupra deşertăciunii vieţii lumeşti, dar mai ales asupra momentului morţii. Gândul la moarte este un laitmotiv al scrierilor ascetice, acestea insistând în dese rânduri în privinţa dobândirii lui în toată vremea. Gândul la moarte fereşte de păcat şi îl face pe om mai responsabil în viaţa sa de toate zilele.

Filozofia ca asemănare cu Dumnezeu

Sfântul Ioan Damaschin continuă seria definiţiilor surprinzătoare spunând: "Filozofia este asemănare cu Dumnezeu pe cât îi este omului cu putinţă. Iar cu Dumnezeu ne asemănăm prin dreptate, sfinţenie şi bine" (Ibid., p. 515). Filozofia ne aduce la adevăratul sens al existenţei noastre: asemănarea cu Dumnezeu. Această asemănare se dobândeşte în cele trei sensuri exprimate anterior: dreptatea, sfinţenia şi binele. Cu privire la dreptate, Cuviosul Ioan Damaschin afirmă: "Aşadar, dreptate este ceea ce este distribuit în mod egal, adică nici nu nedreptăţeşte, nici nu suferă nedreptatea, nici nu duce pe cineva la judecată, ci dă fiecăruia după faptele lui" (Ibid., p. 515). Un om drept este echitabil cu ceilalţi, fără a fura de la ei, dar totodată şi fără a permite altora să nedreptăţească. Considerăm că aceasta este interpretarea corectă a sintagmei: nu suferă nedreptatea. Nu trebuie să credem că un om drept nu suportă nedreptatea îndreptată asupra sa. De altfel, o interpretare de acest gen nu este suportată de continuarea din text în care se spune că omul drept nu duce pe cineva la judecată. Cât despre ultima afirmaţie, că dă fiecăruia după faptele lui, aceasta înseamnă că omul drept suportă cu bunătate lucrurile rele îndreptate împotriva sa, dar uneori este nevoit să mai răspundă şi într-un mod aspru celor care nu doresc să facă fapte bune. Reamintim că aici Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte într-un chip evanghelic, chiar dacă la prima vedere textul pare să nu suporte o astfel de interpretare. Cât despre sfinţenie, se spune că: "E ceea ce este mai presus de dreptate sau bunătate, şi anume e faptul de a suporta nedreptatea, de a ierta celor ce te nedreptăţesc şi, mai mult, de a le face bine" (Ibid., pp. 515-516). Această frază ne oferă cheia dreptăţii: sfinţenia este nu doar împlinirea ei, ci şi depăşirea acestui stadiu.

Filozofia ca iubire de înţelepciune

În privinţa ultimelor două definiţii oferite de Sfântul Ioan Damaschin, putem spune că au o certă nuanţă aristotelică, deşi înţelesul final este strict evanghelic. Astfel, în prima dintre acestea, cuviosul spune: "Filozofia este meşteşugul meşteşugurilor şi ştiinţa ştiinţelor; căci filozofia este principiul oricărei arte, întrucât prin ea se găseşte orice artă" (Ibid., p. 516). Filozofia este privită drept o încununare a oricărei ştiinţe şi meşteşug existent. Nimic nu este mai înalt ca ea. Însă cea de-a doua parte a definiţiei pare puţin obscură. Teologul grec Nikolaos Matsoukas oferă o interpretare a acestui pasaj: "Ştiinţa şi filozofia, de exemplu, nu se abat de la normă, în timp ce arta se abate! Şi asta pentru că orice artă are nevoie de ştiinţă, singura care poate localiza adevărul. Prin urmare, fără ştiinţă, omul nu poate parcurge nici o lucrare şi nici o activitate" (Nikolaos Matsoukas, Istoria filozofiei bizantine, trad. pr. Constantin Coman şi Nicuşor Deciu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2003, p. 32). Filozofia este chemată să ghideze orice artă, pentru a o putea îndrepta spre Adevăr. În final, Cuviosul Ioan Damaschin încununează seria definiţiilor cu una excepţională: "Filozofie este iubirea de înţelepciune; iar înţelepciunea cea adevărată este Dumnezeu. Prin urmare, aceasta este adevărata filozofie: iubirea faţă de Dumnezeu" (Ibid., p. 516). Această ultimă definiţie le cuprinde practic pe toate. Prin filozofie, Cuviosul Ioan Damaschin înţelege parcursul omului spre îndumnezeire. Acest parcurs cuprinde dobândirea virtuţilor, printre care este amintit gândul morţii, vederea naturii adevărate a lucrurilor şi cunoaşterea lui Dumnezeu din creaţie observând energiile Sale necreate. În final, omul câştigă dreptatea şi sfinţenia, dar mai presus de toate reuşeşte să Îl iubească pe Cel care l-a iubit încă de dinainte de a se fi născut. Încheiem cu un citat rezumativ al teologului grec Nikos Matsoukas, sperând că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, aceste definiţii vor fi analizate cu atenţie şi de cei care încă mai consideră creştinismul o religie lipsită de orice substanţă filozofică. "În mod evident, Sfântul Ioan Damaschin fructifică şi formulează cuprinzător concepţiile filozofice necreştine. Însă cititorul atent este impresionat încă de la început de legătura organică şi de neseparat dintre tradiţia filozofică şi o rafinată viaţă creştină, adică eclesiastică. Astfel, nu este posibil să mai cadă cineva în cursă şi să nu înţeleagă toate elementele teologice care se altoiesc în tradiţia filozofică. Se poate înţelege cu uşurinţă cum această altoire este o lucrare pur filozofică, o cunoaştere parţială a unor date empirice şi o privire metaştiinţifică macroscopică asupra realităţilor dumnezeieşti şi umane" (Istoria filozofiei bizantine, p. 32).

"Filozofia este asemănare cu Dumnezeu pe cât îi este omului cu putinţă. Iar cu Dumnezeu ne asemănăm prin dreptate, sfinţenie şi bine."

Sfântul Ioan Damaschin