Sfântul Grigorie Palama, păstor în cetate

Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie este dovada vie a realismului duhovnicesc. De la începutul păstoriei, se îngrijeşte de mersul cetăţii, conştient că viaţa duhovnicească are nevoie de un cadru adecvat şi că necazurile şi întâmplările dramatice nu fac decât să îl încrânceneze pe om, furându-i libertatea vieţii întru Duhul.

Despre Omilia a 24-a, Panaiotis Hristou, cel care a îngrijit ediţia în limba greacă a Omiliilor Sfântului Grigorie Palama ne oferă unele informaţii care ne pot ajuta să stabilim anul rostirii: "Trebuie să fie prima Cincizecime în care Sfântul Grigorie Palama a predicat din scaunul său. Dacă acesta a fost instalat în decembrie 1349, atunci Omilia a fost rostită la Cincizecimea lui 1350. Dacă însă a fost instalat în decembrie 1350, atunci această Omilie a fost mai degrabă rostită în 1352, deoarece la Cincizecimea lui 1351 Sfântul Grigorie Palama a fost la Constantinopol". Este însă foarte puţin probabil că Omilia a fost rostită în 1350. A doua încercare nereuşită de intrare în Tesalonic a Sfântului Grigorie a avut loc în 1349. După respingerea sa, este trimis în insula Lemnos, şi de-abia în preajma Paştelui anului 1351, arhiepiscopul intră din nou în Tesalonic. Având în vedere faptul că între 28 mai şi 15 august 1351 Sfântul Grigorie a participat la sinodul convocat la Constantinopol, anul 1352 se poate considera anul rostirii Omiliei a 24-a.

Episcopul, luminător al cetăţii

Câteva fragmente din Omilie ne indică faptul că a fost rostită nu mult după instalarea în Tesalonic. Accentuează rolul şi importanţa pe care o are episcopul hirotonit canonic, care trebuie să fie pentru eparhia pe care o păstoreşte un adevărat luminător. Conştiinţa canonică a vieţii bisericeşti în Tesalonic slăbise mult, ca urmare a jocurilor politice întreprinse ani de-a rândul în metropolă. Aceste fragmente fac aluzie directă la respingerile repetate la care a fost supus Sfântul Grigorie: "Aşa cum cineva care aprinde de la o candelă alta, şi de la aceea încă una şi aşa mai departe, la fel şi prin punerea mâinilor apostolilor asupra urmaşilor lor şi de la aceştia la alţii, şi iarăşi de la unii la alţii, harul dumnezeiesc trece la toate neamurile şi-i luminează pe toţi cei care cred păstorilor şi povăţuitorilor duhovniceşti. Darul şi harul lui Dumnezeu şi lumina dumnezeiescului Duh, care vine prin Evanghelie, sunt împărţite în toate vremurile de fiecare din arhiereii rânduiţi unei cetăţi. Cei care însă au căzut de la unele ca acestea, deşi li s-a dat darul Duhului Sfânt, se despart de harul lui Dumnezeu, se leapădă de dumnezeiasca învăţătură, se taie pe ei înşişi de la Dumnezeu şi se dau multor feluri de blestemate lepădări şi nenorociri, ceea ce aţi cunoscut şi voi cu puţin mai înainte din proprie experienţă. Însă acum, întorcându-ne la păstorul sufletelor noastre, trimis de Dumnezeu, dacă veţi crede mie, care vă sfătuiesc spre mântuire, prăznuiţi cucernic în fiecare an pomenirea venirii Duhului Sfânt, care a venit pentru mântuirea noastră". Aici se impune şi o precizare de ordin lingvistic. Varianta aleasă de traducătorul român nu oferă lămuriri în acest context. Nu se înţelege despre care păstor este vorba şi avem impresia că însuşi Sfântul Grigorie se referă la un alt păstor al Tesalonicului. Este însă vorba de o greşeală strecurată în traducere. Textul grecesc este clar: Sfântul Grigorie vorbeşte despre el însuşi, şi nu despre un alt păstor. Confuzia s-a strecurat ca urmare a traducerii adjectivului posesiv la persoana I, în loc de traducerea acestui adjectiv la persoana a II-a: "".

În orice caz, apelul la redeşteptarea conştiinţei canonice este foarte clar. Păstorul unei eparhii trebuie să fie cel care rânduieşte lucrurile în aşa fel încât totul să decurgă în chip firesc şi adecvat vieţii bisericeşti în ansamblul ei.

Sfântul Grigorie Palama şi-a asumat de la bun început rolul de păstor duhovnicesc

Un alt argument că Omilia a fost rostită la începutul perioadei de păstorie este o remarcă pe care Sfântul Grigorie o face la sfârşitul cuvântării, care face referire la "barbari": "Şi ca să spun în puţine cuvinte, dacă voiţi viaţa, dacă voiţi să vedeţi zile bune, să fiţi izbăviţi de vrăjmaşii cei potrivnici, văzuţi şi nevăzuţi, de barbarii cei de acum..." Putem presupune că este vorba de sârbii lui Ştefan Duşan. Ioan al V-lea i-a refuzat Sfântului Grigorie Palama intrarea în Tesalonic, în toamna anului 1351, din cauza negocierilor pe care le începuse cu sârbii. În 1352, presiunile sârbilor nu încetaseră. Având în vedere refuzul de colaborare a Sfântului Grigorie Palama cu ţarul sârb, precum şi caracterul obscur al alianţei dintre Ioan al V-lea şi Ştefan Duşan, este posibil ca sfântul Grigorie să se refere în această Omilie la sârbi. De asemenea, putem considera că Omilia face referire şi la tot mai expansiva prezenţă a otomanilor în unele teritorii bizantine. Ambele variante au susţinere istorică. Oricum ar fi, din această Omilie transpare faptul că Sfântul Grigorie Palama şi-a asumat de la bun început rolul de păstor duhovnicesc. Nu era străin nici de problemele care îi afectau pe credincioşi şi nu era indiferent nici la mişcările politice ale vremii. Într-o altă Omilie, a 37-a, care se pare că a fost rostită cam în aceeaşi perioadă cu Omilia a 24-a, întâlnim pasaje care fac aluzie la episodul unei situaţii critice prin care tesalonicenii tocmai trecuseră. Nu ştim dacă se referă la acelaşi episod amintit în Omilia a 24-a, însă grija pe care o arată faţă de păstoriţii săi este la fel de evidentă şi în Omilia a 24-a, şi în a 37-a:

"Dă-ne nouă dezlegare de chinurile care ne stăpânesc. Vezi Stăpână că suntem covârşiţi de câte şi mai câte, de ale noastre proprii şi de cele străine, de cele dinafară şi de cele dinlăuntru. Pe toate le-ntoarce spre bine cu puterea ta, pe cei dinlăuntru şi de acelaşi neam îi îmblânzeşte cu dragoste unii către alţii, iar pe cei din afară, asemenea cu fiarele sălbatice, care ne împresoară, după dreptate îi depărtează". Perspectiva veşniciei în care sunt scrise toate Omiliile nu l-a împiedicat pe Sfântul Grigorie să realizeze importanţa apelului la normalizare în orice fel de situaţie de zi cu zi. Nu întâlnim la Sfântul Grigorie o desprindere de viaţa cetăţii, ci o prezenţă realistă, plină de încurajare pentru cei ce aveau nevoie de îndrumarea sa: "Iar dacă, fără de pacea cu toţi, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, atunci cel care nu are pace nici măcar cu compatrioţii săi, cum va vedea oare pe Dumnezeu în veacul ce va să vină? Cum să nu audă el atunci cuvântul acela: "Să nu mai fie pe pământ cei fără de lege şi să nu mai vadă slava Celui PreaÎnalt"? (Isaia 26, 10). Fie ca nimeni dintre noi să nu audă glasul acesta rău prevestitor, ci împăcaţi şi strânşi laolaltă, prin pace, dragoste şi bună înţelegere să avem în mijlocul nostru pe Însuşi Domnul Iisus Hristos".