Sfântul Nicolae Cabasila şi disputa isihastă

Secolul al XIV-lea a fost unul marcat de puternice reconsiderări intelectuale şi spirituale. Sfântul Nicolae Cabasila şi Sfântul Grigorie Palama, deşi uneori pe poziţii diferite, ne-au lăsat ca moştenire două perspective interesante asupra omului şi a lumii: optimismul umanist şi optimismul duhovnicesc.

Marie Hélène Congourdeau a tradus, în colecţia Sources Chretiennes, lucrarea Sfântului Nicolae Cabasila "Despre viaţa în Hristos". Cele două volume, reeditate în 2009, conţin o introducere amplă, însoţită de note şi comentarii privitoare la biografia şi orientarea teologică a Sfântului Nicolae Cabasila.

Scurtă biografie

În biografia introductivă, autoarea prezintă traseul teologului bizantin în contextul disputei isihaste. Voi prezenta mai jos o traducere a câtorva elemente mai importante din această biografie: "Născut la Tesalonic, Cabasila se regăseşte din tinereţe în centrul renaşterii intelectuale şi spirituale care a avut loc în secolul al XIV-lea. Tesalonicul era un puternic centru cultural, iar în 1325 vor veni aici şi Grigorie Sinaitul şi Grigorie Palama, retrăgându-se din calea incursiunilor turceşti din Sfântul Munte. Printre ucenicii celor doi se găseau Isidor Boucharis şi Calist, şi este foarte posibil ca Nicolae Cabasila să fi fost în contact direct cu ucenicii lui Isidor, de la care a primit primele învăţături. Cercul isihast format în jurul viitorului patriarh era unul de factură predominant laică. Isidor însuşi, fiind ucenic al lui Grigorie Sinaitul, a promovat direcţia propusă de acesta, în sensul dezvoltării mişcării isihaste în cercurile laice. Sub auspiciile acestui "isihasm deschis" s-a format Cabasila, devenind tot mai apropiat de fraţii Xanthopoulos, Ignatie şi Calist (acesta din urmă avea să ajungă, pentru scurt timp, patriarh ecumenic). Este interesant faptul că comunitatea care s-a format în jurul fraţilor Xanthopoulos a fost frecventată atât de palamiţi convinşi (precum Simeon, viitor episcop al Tesalonicului), cât şi de latinofroni (precum Manuel Calecas). Strânsa legătură a lui Cabasila cu aceste cercuri isihaste nu l-a împiedicat să se apropie şi de ucenicii lui Palama (de altfel va şi alege pe unul din ucenicii lui Palama drept părinte duhovnicesc: Dorotei Vlates, viitorul întemeietor al Mănăstirii Vlatadon).

Relaţia dintre Sfântul Nicolae Cabasila şi Sfântul Grigorie Palama

Cabasila a avut însă legături strânse direct cu Grigorie Palama. Acest fapt nu l-a împiedicat însă să ia poziţie contra anumitor argumente din Triadele palamite. Astfel, în 1348, scrie o lucrare de apărare a ştiinţelor profane, contrazicând anumite idei ale lui Palama, iar în 1355 istoria se repetă, Cabasila redactând lucrarea Contra celor care consideră deşartă înţelepciunea profană. Şi de această dată Cabasila respinge direct argumentaţia lui Palama din Triade. Este însă interesant faptul că un an mai târziu Cabasila va lua apărarea lui Palama, în urma acuzaţiilor dure aduse de către Gregora".

Fluctuaţia aceasta a Sfântului Nicoale Cabasila poate fi atent studiată şi înţeleasă astăzi. După cum aminteam la începutul articolului, el a fost prezent de foarte timpuriu în mijlocul renaşterii intelectuale din Tesalonicul secolului al XIV-lea. Marie Hélène Congourdeau explică această fluctuaţie: "Concomitenţa acestor atitudini dezvăluie un om care nu se recunoaşte nici în antiintelectualismul monahal palamit, nici în platonismul umaniştilor (reprezentaţi cel mai bine de Gregora). Descoperim însă un om fidel: fidel umanismului de care s-a hrănit toată tinereţea şi fidel spiritualităţii isihaste care l-a marcat de asemenea din tinereţe. Ultimele luări de poziţie, pro-palamite, îl vor determina să îl felicite pe Ioan VI atunci când acesta l-a ales pe Filotei Kokkinos patriarh".

Probabil că Sfântul Nicolae Cabasila a fost atras şi de ultimele clarificări făcute de Sfântul Grigorie Palama în privinţa capacităţilor intelectuale ale omului şi de aceea s-a ataşat atât de mult spre sfârşitul vieţii de teologia palamită. Prezint aici câteva dintre ideile Sfântului Grigorie Palama, preluate şi de Sfântul Nicolae Cabasila: "Căci omul, această lume mai mare într-una mică, convergenţa universului, recapitularea creaturilor lui Dumnezeu, de aceea a fost adus la existenţă cel din urmă dintre toţi: căci cineva ar putea spune că acest univers e ca o scriere a Cuvântului autoipostatic. Prin urmare, acest om, care adună într-una mintea şi simţirea [inteligenţa şi sensibilitatea] printr-o înţelepciune mai bună a Celui ce amestecă cele neamestecate, se foloseşte de mijloacele imaginaţiei, opiniei şi gândirii ca de nişte legături foarte autentice între extreme, aşa cum în tetrada elementelor sensibile ale acestui univers din jurul nostru aerul mijloceşte între foc şi apă, iar aceasta din urmă între aer şi pământ, şi aşa se leagă între ele cele contrare şi se împacă cele ce se luptă între ele, fără a elimina nicidecum puterile prin care acestea se apără unele de altele. Aşa este lumea mare sub aspectul cantităţii [cosmosul] şi aşa este şi lumea mare sub aspectul demnităţii [omul]: căci au comuniune între ele în ce priveşte modul [tropos], dar aceea [cosmosul] e superior prin mărime, iar aceasta [omul] prin înţelegere. Şi ele coexistă fiecare fiind închisă ca o comoară în cealaltă ca într-o casă mare un lucru de mare preţ, mult mai preţios decât ceea ce îl conţine, şi ca într-un palat împărătesc nu împăratul, fiindcă acesta piere, ci un vas împărătesc foarte împodobit şi foarte preţios, pentru că palatul e făcut din pietre foarte mari, dar uşor de cumpărat de oricine, dar vasul e făcut din pietre foarte mici, dar dificil de procurat şi foarte scumpe. Cu cât însă nu e superioară cerului mintea/inteligenţa care este chip/icoană al lui Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu şi e singura dintre cele din lume care devine, dacă vrea, dumnezeu, înălţând împreună cu ea trupul umilinţei? Cu cât nu se deosebeşte de pământ simţirea, care a perceput nu numai măsurile, mărimea şi diversele lui calităţi, dar prin cunoaştere a atins sferele cereşti, a simţit diferitele mişcări, a cunoscut conjuncţiile şi distanţele cu multe forme şi multe sensuri ale stelelor şi aşa a făcut începutul ştiinţelor eterice?"