Sfințească-se numele Tău!

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea Domnească, Cuvântul al III-lea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 216-217

„Dar acum de ce zicem porunca rugăciunii: Sfințească-se numele Tău? Dacă n-aș spune eu aceasta, ar fi cu putință să nu fie sfânt numele lui Dumnezeu? Și de ce: Vie Împărăția Ta? Căci ce e străin de stăpânirea lui Dumnezeu, Care cuprinde tot cerul în palmă și pământul în pumni, cum zice Isaia (40, 12), Care îmbrățișează toată zidirea lumii și pe cea mai presus de lume? Dacă deci stăpânirea lui Dumnezeu e pururea sfântă, și nimic nu scapă puterii stăpânirii Lui, și El stăpânește peste toate, și Cel ce e în toate fără lipsă și desăvârșit nu primește adaos de sfințenie, ce voiește să spună cererea: Sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta? Poate Cuvântul ne învață, în forma rugăciunii, că firea omenească este neputincioasă să dobândească vreun bine și de aceea nu putem ajunge la nici un bine din cele năzuite dacă nu e pricinuit în noi de ajutorul dumnezeiesc. Iar capul tuturor bunătăților este să se slăvească în viața mea numele lui Dumnezeu. Am auzit undeva cum Sfânta Scriptură îi osândește pe aceia care se fac pricinuitori ai hulirii lui Dumnezeu. Căci zice: Vai celor pentru care se hulește numele Meu între neamuri! (Isaia 52, 5). Iar aceasta înseamnă că cei care încă n-au crezut cuvântului adevărului privesc la viața celor care au primit taina credinței. Deci, când este numele credinței în vreunii, dar viața lor se împotrivește numelui, fie că slujesc idolilor prin lăcomie, fie că se urâțesc în beții și banchete și se tăvălesc în noroiul desfrâului ca porcii, îndată cei necredincioși au la îndemână cuvântul care nu vede vina în voia liberă a celor ce se folosesc rău de viață, ci în taina credinței, care ar învăța, chipurile, să se facă acestea. Căci zic că nu s-ar fi făcut cutare bârfitor, sau lacom, sau răpitor, sau făcător al altor rele ca acestea dacă legea lor nu le-ar fi îngăduit păcatul. De aceea îndreaptă Scriptura asupra unora ca aceștia amenințarea înfricoșătoare, zicând despre ei: Vai celor pentru care se hulește numele Meu printre neamuri! Dacă s-a înțeles aceasta, ar fi vremea să se înțeleagă și spusa contrară. Căci socotesc că trebuie să ne rugăm înainte de toate (...) să nu se hulească prin viața noastră numele lui Dumnezeu, ci să se slăvească și sfințească. Deci să se sfințească, zice, în mine numele chemat de mine al stăpânirii Tale, «ca să vadă oamenii faptele mele cele bune și să mărească pe Tatăl cel din ceruri» (Matei 5, 16)” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)