Slujirea diaconului

Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, Întrebarea 241, în Filocalia (2009), vol. 11, pp. 248-249

„Fiindcă Sfinția Ta mi-ai poruncit să liturghisesc, arată-mi, te rog, ce trebuie să gândesc sau să cuget stând lângă altar cu preotul și împărțind Sfânta Pâine și dând Sfântul Potir spre băutură sau ducând Sfânta Împărtășanie la cineva? Și dacă trebuie să îmbrac un veșmânt rânduit anume pentru slujba Liturghiei sau să-mi acopăr trupul cu o haină până la călcâie?
Răspunsul lui Varsanufie: Frate, toate cele ce se fac simbolic au înțelesuri duhovnicești și tu le cugeți trupește. Cel ce slujește ca diacon trebuie să fie ca heruvimii întreg ochi, întreg minte, cugetând și privind la cele de sus, slăvindu-le cu frică și cutremur. Căci poartă trupul și sângele nemuritorului Împărat. El ia și chipul serafimilor prin cântarea doxologiei și prin legănarea sfintelor lor aripi deasupra Tainelor ascunse, arătând prin aripi ușurarea de cele pământești și materiale și strigând neîncetat cu mintea, în biserica omului lăuntric, cântarea de biruință închinată slavei de mare cuviință a Dumnezeului nostru: Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Savaot. Pline sunt cerul și pământul de mărirea Lui. De rostirea înfricoșătoare a acestei vestiri fuge diavolul tremurând de la sufletul robit și sunt alungați demonii, lăsându-l liber de robia lor. Acesta vede acum că i-a răsărit lumina cea adevărată. Și, luând aminte, vede măreața frumusețe a Mielului nemuritor și dorește să se sature de trupul și de sângele Lui. Și atunci aude pe David strigând și grăind cu glas mare: Gustați și vedeți că e bun Domnul (Psalmi 33, 8). Și sufletul, apropiindu-se cu frică, se face părtaș al trupului și al sângelui Lui și gustul lor se face neșters în el, păzindu-l de toată patima. Acestea cugetă-le, fie că stai în fața Sfintelor, fie că le împarți și le dai de băut, fie că duci Sfânta Împărtășanie la cineva, fie că aduni Sfintele, fie că împlinești simplu toată slujirea la altar. Cât despre veșmânt, ago­ni­seș­te-ți hlamida duhovnicească, care face plăcere lui Dumnezeu. Iar haina până la călcâie înseamnă omorârea mădularelor. Căci spune-mi, frate, dacă omul poartă o porfiră întreagă de mătase și e desfrânat, îl curățește veșmântul de curvie sau de alte patimi? Deci ce vor face cei vrednici de Sfintele Taine, dar lipsiți de veșminte? O singură haină ne-a poruncit Domnul să purtăm: pe cea a virtuților. Fie ca Domnul să ne învrednicească de aceasta pe noi toți în veci. Amin.

Întrebarea aceluiași către același mare Bătrân: (...) Ce să fac ca să nu-mi fie diaconia spre judecată? Că sunt un netrebnic și nu pot să mă înfrânez. Ajută-mă, pentru Dumnezeu, ca să nu pierd de tot sufletul meu.

Răspuns: Silește-te, diaconia ta, ca să ai totdeauna în minte cum trebuie să fie diaconul și cum ești. Gândește-te la moarte și cum vei avea să răspunzi lui Dumnezeu și, osândindu-te neîncetat, inima ți se va străpunge ca să primească pocăința. Cel ce zice prin prorocul: Spune tu întâi păcatele tale ca să te îndreptezi (Isaia 43, 26) te va face drept și te va scăpa de toată osteneala.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)