Suntem făcuți pentru veșnicie

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XLIII-a, 10-12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 206-207

„Ce să mai adaug și pe ce tărâm să te mai duc ca să-ți arăt că Dumnezeu a făcut pe om părtaș firii dumnezeiești, precum citim în epistola lui Petru? (II Petru 1, 4). Nu fără dreptate spune cineva: Căci al Lui neam și suntem (Fapte 17, 28). Ne-a dat din înrudirea Sa și firea judecății, ca să-L căutăm pe Cel dumnezeiesc, Care este aproape de fiecare dintre noi, în Care trăim, suntem și ne mișcăm. Astfel, i-a făcut omului cele mai mari daruri: i-a pus la îndemână, ca ființei celei mai dragi și mai apropiate, toate cele ce sunt în această lume (Facerea 1, 28), ca să nu-i lipsească nimic din cele de trebuință pentru viață, și încă pentru o viață bună. Dintre acestea, unele stau în belșugul avuțiilor pământului, pentru îndeplinirea plăcerilor, iar altele în cunoașterea tainelor cerești, care înflăcărează mintea omului cu dragoste, și dorul învățăturilor, prin care să putem ajunge la acea înălțime a tainelor dumnezeiești. Așadar, ambele daruri sunt deopotrivă de strălucite, și, pentru ca să aibă toate bogățiile lumii supuse lui, toate zburătoarele, toate viețui­toa­rele pământului și ale apelor, folosința mării făcându-l ca pe un rege al stihiilor, ca fără trudă, fără lipsă, să fie îmbelșugat cu toate, pentru asemănarea cu Făcătorul Cel vrednic de cinstire, să-și ducă viața în cel mai mare prisos, să-și deschidă căile și să-și clădească trepte pe care să se urce până la palatul cel ceresc. Vei găsi ușor pe acel bărbat călător pe acest drum greu, care să fie în așa chip format prin însușirile sufletului și prin voința sa, încât să-i fie cea mai mică prietenia cu trupul său, să nu intre în vreun cort al viciilor, să nu se lase mângâiat de nici un cuvânt al lingușitorilor; (...) nici să ardă în flăcările dorinței de bani și de alte lucruri asemănătoare. Sufletul acestuia nu este copleșit de tristețe, nu-l înfrâng nedreptă­țile, nu-l chinuie bănuiala, nu-l îmboldesc poftele, nu-l asaltează patimile trupului, nu-l neliniștesc dorințele deșarte și chemările plăcerii.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)