Superstițiile

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. IV, 24.1-24.5, 25.1-25.4, 26.1-26.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 489-490

„Pentru că oamenii superstițioși se necăjesc ușor, de aceea ei socot că tot ce le iese în cale sunt semne și pricini de nenorociri:
(...) De cântă pe seară cocoșul, pe care îl hrăniți voi,
Spuneți că acestea sunt semne rele.
De unul ca acesta își bate joc Menandru, în piesa «Supersti­țio­sul»:
O, zei preacinstiți, ce lucru bun mi s-a-ntâmplat!
Când m-am încălțat, am rupt cureaua
De la papucul drept! - Negreșit, o prostule,
Putredă era! Dar tu, un zgârciob, n-ai vrut
Să-ți cumperi una nouă!
Plăcute sunt și cele spuse de Antifon. Cineva a văzut un semn rău când scroafa lui și-a mâncat purce­lușii. Antifon, văzând că scroafa este slăbită de foame și din pricina zgârceniei celui care o hrănea, i-a zis: Bucură-te de semnul acesta, că scroafa, care-i atâta de flămândă, nu ți-a mâncat copiii!
(...) Bun a fost și răspunsul pe care l-a dat Diogene celui care se mira că a găsit un șarpe încolăcit în jurul pisălogului: Ar fi fost mai de mirare dacă ai fi văzut pisălogul încolăcit în jurul șarpelui.
Animalele necuvântătoare trebuie să alerge, să mănânce, să se lupte, să nască și să moară; acestea sunt pentru ele ceva natural și nu pot fi semne rele pentru noi.
(...) Mulți se tem și de cuvintele scrise pe case.
Diogene, când a văzut scris pe casa unui om rău cuvintele acestea: Heracle, cel ce a câștigat multe bătălii, aicea locuiește! Nici un om rău să nu intre în ea, a spus cu foarte mult umor: Dar cum va intra stăpânul casei?” 

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 246

„Căci amăgirea și viclenia cu chip de bunătate sunt cu adevărat păcate foarte grele (...) și lucruri din cele mai urâte lui Dumnezeu, având ca soră fața îndoită a sufletului și a gândurilor și schimbarea neîncetată, care stârnesc mânia dumnezeiască a minții preacurate. Căci zice despre unii: Săgeată ucigătoare este limba lor; viclenie sunt cuvintele gurii lor; aproapelui său îi grăiește cuvinte de pace și în sine are dușmănia. Să nu-i cercetez pe ei? Zice Domnul. Sau nu se va răzbuna întru poporul acesta sufletul meu? (Ieremia 9, 8). Iar David zice că cel nevinovat cu mâinile și curat la inimă, care nu a viclenit în limba lui și nu a făcut răul aproapelui său, se va sui în muntele Domnului (Psalmi 14, 3-4). Astfel legea îi interzice omului ca un lucru prea urât și necuvenit a umbla cu viclenii, adică a viețui fățarnic și a-și lua chipul dreptății și a păgubi pe frați, disprețuind legile iubirii.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omilia a VII-a, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 151

„Nu-i ușor să scapi de acești oameni și nici să te păzești de vătămarea lor, pentru că sub masca prieteniei au adânc ascunsă răutatea lor. Pe oameni cu astfel de purtări, Domnul îi numește lupi răpitori (Matei 7, 15) îmbrăcați în piele de oaie. Fugi de această purtare cu multe fețe și cu multe chipuri! Urmărește adevărul, sinceritatea, simplitatea!” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)