Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Patristica Tăcerea - o virtute a stăpânirii de sine

Tăcerea - o virtute a stăpânirii de sine

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 13 Mar, 2020

Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. VII, 58.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 263

„Tăcerea este o virtute a femeilor şi o onoare lipsită de primejdii pentru tineri, iar cuvântul unui bătrân este un bine.”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 208, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 406

„(…) Uneori celor mai neînfrânați la limbă şi celor care nu pot să păzească aceasta: Nici un cuvânt putred să nu iasă din gura voastră, ci numai dacă este vreunul bun, spre întărirea credinței (Efeseni 4, 29), le este necesară tăcerea desăvârşită, până ce întru aceasta s-ar vindeca de patima nestăpânirii în cuvinte şi ar putea să învețe în timpul acestui repaos când, ce şi cum se cuvine să vorbească, pentru ca, precum s-a scris: Să aducă folos ascultătorilor (Efeseni 4, 29).”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 243

„Este bună pentru neofiți şi exercitarea tăcerii. Pentru că stăpânindu-şi limba vor da dovadă îndestulătoare şi de stăpânire de sine şi totodată vor învăța prin tăcere, cu mult zel şi cu luare aminte, de la aceia care ştiu să se folosească cu pricepere de cuvânt cum trebuie şi a întreba şi a răspunde fiecăruia. Pentru că există şi un ton al vocii şi o simetrie a vorbei şi un timp potrivit şi o însuşire a cuvintelor care e proprie şi caracteristică celor pioşi, pe care nu poate s-o învețe cineva dacă nu s-a dezbărat de vechile lui obişnuințe. La aceasta contribuie tăcerea, pentru că provoacă uitarea celor vechi, prin nefolosirea lor, şi procură timp pentru însuşirea celor bune. Încât dacă cineva nu este constrâns, fie de o necesitate proprie pentru grija sufletului lui şi de o nevoie indispensabilă a lucrului pe care îl îndeplineşte, fie de vreo întrebare pusă lui în această privință, să petreacă în tăcere, afară, bineînțeles, de cântarea psalmilor.”

Origen, Exortație la martiriu, Cap. VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 358

„(...) Frumoasă e tăcerea în fața vorbelor nelegiuite, când ne luăm nădejdea de a mai îndrepta pe cei ce grăiesc rele.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, Omilia VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 264

„Dar când şi în legătură cu ce împrejurări e mai bine să taci? Poate că ar riposta cineva din cei care au în vedere puterea omului, că adeseori e mai de dorit să taci, decât să vorbeşti, după cum grăieşte Pavel, c-ar fi potrivit să taci ori să vorbeşti, poruncind că uneori e mai bine să taci, alteori, însă, îngăduie să vorbeşti, atunci când a spus: din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău (Efeseni 4, 29). Aceasta-i legea tăcerii. În schimb, dacă cineva vrea, prin bunătatea lui, să întărească credința, ca să dea har celor ce ascultă – şi în cazul acesta vreme este să grăieşti.”