Taina Căsătoriei - simbolismul, pe scurt

Taina Sfintei Cununii este Taina prin care însoţirea bărbatului cu femeia se binecuvântează, iar cei doi miri primesc harul dumnezeiesc ce le sfinţeşte unirea. În cateheza ce urmează aflăm simbolismul momentelor principale din rânduiala slujbei Cununiei, pentru a înţelege cât mai bine importanţa ei.

I. Pregătindu-ne să vorbim despre înţelesurile rânduielii Tainei Căsătoriei, amintim că anul 2011 a fost consacrat Botezului şi Cununiei (Familiei), prin hotărârea Sfântului Sinod, fapt care a prilejuit conferinţe, simpozioane, editare de cărţi etc., toate bune şi folositoare! La nivelul parohiei însă, preotul se confruntă adesea cu un dezechilibru vizibil între preocupările "Martei şi ale Mariei" privind desfăşurarea nunţii. Grijile materiale exagerate duc la o neglijare a celor de ordin spiritual, încât partea "Mariei" este uneori în mare suferinţă. Chiar în timpul slujbei, concentrarea de a se face poze şi a se filma este mai mare decât atenţia acordată rugăciunilor. Nu mai vorbim de nuntaşii care nu intră la slujbă, preferând să stea la o ţigară-două, până termină "popa", dar sunt la post, apoi, când se fac fotografiile de grup. În astfel de cazuri, sfântul lăcaş este văzut doar ca un "studio" particular, bun de filmat şi făcut poze, iar preotul un oarecare "prestator de servicii". De ce se întâmplă aşa? Pe lângă precaritatea educaţiei civice, în general, constatăm şi lipsa unei catehizări consistente: practic, mirii, nunii şi nuntaşii nu cunosc semnificaţiile Cununiei. Din fericire însă există şi parohii în care grijile pentru cele duhovniceşti sunt în atenţia tuturor. În astfel de comunităţi mirii ştiu, bunăoară, că înainte de nuntă trebuie să meargă la preot pentru Spovedanie, iar în timpul săvârşirii Cununiei toată suflarea participă cu evlavia cuvenită. Astfel de exemple minunate pot fi, printr-o catehizare mai conştiincioasă, ca puţinul aluat care să dospească toată frământătura (Gal. 5, 9).

II. Tema catehezei de acum vizează, de aceea, explicarea momentelor principale din rânduiala Cununiei, pentru a înţelege cât mai bine importanţa ei.

III. Tratarea temei are în vedere punerea inelelor (logodna), făcliile (lumânările), cununiile, paharul cu vin, înconjurarea mesei, "dezlegarea" cununiilor a opta zi.

- inelele (verighetele), sub formă de cercuri, fără început şi sfârşit, erau în Vechiul Testament simbol al puterii şi încrederii ce se acorda cuiva; în creştinism ele simbolizează iubirea nesfârşită şi fidelitatea reciprocă, dar şi trăinicia legăturii dintre viitorii soţi;

- lumânările pe care le ţin naşii în mâini sunt simbolul curăţiei mirilor, al luminii darurilor cereşti şi al bucuriei nuntaşilor. În acelaşi timp, sunt un simbol al jertfei: ca să lumineze, trebuie să ardă, să se topească! Viitorii soţi sunt chemaţi, astfel, la jertfă şi jertfelnicie, pentru a fi lumină unul altuia, dar şi celor din jur;

- cununiile simbolizează demnitatea, puterea şi biruinţa asupra vrăjmaşilor. În vechime, erau "încununaţi" împăraţii biruitori în războaie, atleţii care câştigau luptele în arene, dar erau încununate şi fetele care îşi păstrau curăţia. Astăzi, cununile sunt un semn al încrederii pe care Biserica o acordă celor doi, dar şi încununarea anumitor virtuţi, prin care ei s-au făcut remarcaţi până în acel moment al vieţii lor. Simbolismul este deplin mai ales atunci când cei doi şi-au păstrat fecioria şi se prezintă curaţi înaintea Sfântului Altar. Părintele Galeriu aşa-i îndemna pe tinerii care se pregăteau pentru căsătorie: feciorie până la Altar, fidelitate până la moarte!

- paharul cu vin şi pâinea (pişcoturile) binecuvântate de preot închipuie atât bucuria nunţii, cât şi pregustarea din "paharul" comun al vieţii de familie, cu bucuriile şi necazurile căsniciei. Cântarea "Paharul mântuirii…" (Psalm 115, 4) aminteşte faptul că în vechime Cununia se săvârşea unită cu Liturghia, la care mirii se împărtăşeau. Vinul şi pâinea de acum sunt doar o reminiscenţă a frumoasei rânduieli de odinioară. Trebuie să spunem, totuşi, că există şi astăzi, din fericire, miri care îşi păstrează curăţia până la nuntă şi care, după spovedania pe care o fac cu o zi-două mai înainte, participă la Liturghia din duminica nunţii lor, la care amândoi se şi împărtăşesc…

- înconjurarea mesei exprimă bucuria firească a nunţii. Cele trei cântări au, fiecare, un anumit înţeles: "Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece…" aminteşte de Întruparea şi Naşterea lui Iisus, ca îndemn pentru miri să aducă prunci pe lume; celelalte două: "Sfinţilor mucenici…" şi "Slavă Ţie, Hristoase..." vor să amintească faptul că mirii trebuie să se facă părtaşi lui Hristos şi sfinţilor Lui, prin viaţă curată şi jertfelnicie, asemenea sfinţilor şi mucenicilor;

- rugăciunea din ziua a 8-a are rolul de a-i "dezlega" pe miri şi a-i învrednici să reintre în biserică, ei considerându-se nevrednici a intra, pentru că şi-au pierdut curăţia feciorelnică de mai înainte. Mirii trebuie să apeleze, apoi, la preotul duhovnic, care îi va pregăti, prin Spovedanie şi sfaturile cuvenite, nu doar pentru simpla reintrare în sfântul lăcaş, ci pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. În acest mod, ritualul "dezlegării cununiilor", sau al "scoaterii mirilor la biserică", depăşeşte caracterul formal, ajutându-i să păşească creştineşte, încă de la începutul căsniciei. Mai pe scurt, slujba aceasta din a 8-a zi se împlineşte şi are finalitate numai dacă mirii ajung la Sfântul Potir.

IV. Recapitulând, reţinem: să ne legăm de suflet simbolurile creştine ale Tainei, concentrate în expresiile "cheie": curăţie (feciorie) până la nuntă; iubire şi fidelitate până la mormânt; jertfelnicie, ajutor reciproc, naştere de prunci, ascultarea de un duhovnic, pregătire periodică (spovedanie) pentru Taina Sfintei Împărtăşanii…

V. Asocierea cea mai potrivită este a comuniunii dintre Hristos şi Biserică, descrisă admirabil de Sfântul Apostol Pavel: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea…" (Ef. 5, 25).

VI. Generalizând, propunem acum o definiţie concentrată: Cununia este Taina prin care doi tineri primesc binecuvântarea Bisericii, în urma făgăduinţei liber-consimţite, dată în faţa părinţilor şi a preotului duhovnic, în scopul desăvârşirii personale, a naşterii de prunci şi a întrajutorării reciproce.

VII. Aplicarea învăţăturilor desprinse din simbolismul Tainei îi vizează pe toţi cei implicaţi în actul matrimonial: miri, părinţi, nuni, nuntaşi, preoţi-slujitori. Astfel, părinţii, nunii şi nuntaşii trebuie să însoţească preotul şi strana (corul) pe tot parcursul slujbei cu atenţia şi evlavia cuvenită, conştienţi fiind că rugăciunile lor tainice au partea lor de contribuţie la temeluirea sfântă a căsniciei celor doi. În acest mod, toţi cei prezenţi dovedesc respect faţă de sfântul lăcaş, receptivitate faţă de semnificaţiile adânci ale ceremonialului şi dorinţă sinceră ca mirii să întemeieze o familie creştină, cu adevărat.

Surse bibliografice:

1. Învăţătura de credinţă ortodoxă, Edit. Inst. Biblic, Bucureşti, 2008.

2. Bucuria nunţii binecuvântate. Cateheze pentru familia creştină, Edit. Cuv. Vieţii, Buc., 2011.

3. Pr. prof. Ene Branişte, Liturgica Specială, Edit. Inst. Biblic, Buc., 1980.

4. Simion Florea Marian, Nunta la români. Studiu istorico-etnografic comparativ, Edit. Saeculum I.O., Buc., 2000.

5. Pr. prof. N. Necula, pr. lect. M. Marian, pr. asist. S. Tudose, Sfântul Botez şi Sfânta Cununie Azi - îndrumător teologic, liturgic si pastoral, Edit. Cuv. Vieţii, Buc., 2011.