Tertulian, Apologeticul, XVII, 3-5, în PSB, vol. 3, p. 64„Ceea ce face să-L înțelegem pe Dumnezeu este neputința de a-L înțelege. Astfel, puterea măririi Sale face ca pentru oameni El să fie totodată
Tatăl și Fiul sunt de aceeași ființă
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 623-625
„Ai văzut cum descoperă Tatăl pe Fiul? Ai văzut cum descoperă Fiul pe Tatăl? Că nimeni nu cunoaște pe Tatăl decât Fiul și căruia va voi Fiul să-i descopere (Matei 11, 27). Deci nu poți cunoaște de la altul pe Fiul decât de la Tatăl, nici nu poți cunoaște de la altul pe Tatăl decât de la Fiul. Și din aceasta se vede deci că Fiul este de aceeași cinste și deoființă cu Tatăl.
(...) Tare mi-ar plăcea să întreb pe cei care vor să micșoreze vrednicia Fiului: Care daruri sunt mai mari: cele pe care i le-a dat Tatăl lui Petru sau cele pe care i le-a dat Fiul? Tatăl i-a dăruit lui Petru descoperirea Fiului; Fiul însă i-a dăruit puterea de a semăna pretutindeni în lume descoperirea Tatălui și descoperirea Fiului; i-a încredințat lui, unui om muritor, stăpânire peste toate cele din ceruri, dându-i cheile Cel Ce a întins Biserica peste toată fața pământului și a spus că Biserica este mai puternică decât cerul: Cerul și pământul vor trece, a spus El, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Cum, dar, poate fi mai mic Fiul, Care a dat astfel de daruri, Care a săvârșit astfel de lucruri? Când spun asta, nu împart faptele Tatălui și ale Fiului, că toate prin El s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut (Ioan 1, 3), ci ca să fac să amuțească limba nerușinată a acelora care îndrăznesc unele ca acestea.
(...) Acesta este Fiul Meu cel iubit, a spus Tatăl. Iar - dacă este iubit, nu te teme! Nimeni nu părăsește pe cel pe care-l iubește. Așadar nu te tulbura. De L-ai iubi pe Hristos de mii de ori, nu-L iubești cum Îl iubește Tatăl Său, întru Care a binevoit. Îl iubește nu numai pentru că L-a născut, ci și pentru că este în totul egal cu El și de același gând cu El.
Deci dragostea este îndoită, dar, mai bine spus, chiar întreită: pentru că este Fiu, pentru că este iubit, pentru că în El a binevoit.
- Ce înțeles au cuvintele: întru Care am binevoit?
- Ca și cum ar spune: întru Care Mă odihnesc; întru Care îmi găsesc plăcerea. Pentru că este în totul egal cu Tatăl, pentru că este o voință și în El, și în Tatăl, pentru că, rămânând Fiu, este una în totul cu Cel ce L-a născut.”