Teologie contextualizată?

Într-un articol recent publicat în La Croix, intitulat Către o nouă epocă a teologiei ortodoxe?, dominicanul Hervé Legrand îşi exprimă opinia în legătură cu discuţiile reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe de la întâlnirea care a avut loc la Volos, în Grecia, în perioada 3-6 iunie 2010, în cadrul conferinţei internaţionale cu tema "Sinteză neopatristică sau teologie postpatristică: poate teologia ortodoxă să fie contextuală?".

Conferinţa a fost organizată de către Academia de Studii Teologice din Volos, în colaborare cu Programul de Studii Ortodoxe al Universităţii Fordham (New York), Catedra de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Münster şi Institutul Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER) din Cluj-Napoca.

Semnul unei revitalizări a teologiei ortodoxe?

În cadrul acestei conferinţe s-au făcut unele referiri la demarcaţia de sinteza neopatristică. Acestea sunt semnul, în opinia lui Legrand, unei revitalizări a teologiei ortodoxe. Această sinteză ar fi împiedicat Ortodoxia de a fi în ton cu problemele lumii contemporane. Ancorarea în tradiţie, spune Legrand, a indus un accent excesiv pus pe teologia Părinţilor, fără ecou în contemporaneitate. Această orientare ar fi împiedicat găsirea unor soluţii concrete care să răspundă lumii actuale, destul de îndepărtată de cultura şi teologia secolelor patristice. Necesitatea unei contextualizări este vitală, în opinia dominicanului, pentru că slăbiciunea teologiei exegetice a Părinţilor în faţa problemelor pastorale de astăzi impune regândirea întregului sistem teologic pastoral. Legrand îşi exprimă, de asemenea, îngijorarea în faţa expansiunii paradigmei neopatristice, care ar potenţa excesiv o teologie ermineutică, în detrimentul unor priorităţi recunoscute astăzi drept "puncte fierbinţi" ale activismului social-teologic din cadrul Bisericilor: libertatea, problema sărăciei, teologia emancipării femeilor etc.

"Teologie postpatristică"

Articolul sugerează că teologia ortodoxă ar trebui să devină de acum înainte o "teologie postpatristică". Teologia ortodoxă nu ar trebui să se mulţumească doar cu continuarea, actualizarea sau reinterpretarea Părinţilor, ci trebuie să devină mai contextuală, aşa cum în fond a fost teologia Părinţilor. Nu ştiu cum s-ar putea interpreta o astfel de opinie, care nu este lipsită de interes. Provocarea adresată teologiei patristice trebuie să primească răspunsuri clare şi obiectivate. În acelaşi timp, nu pot fi de acord cu îndemnul la o reformulare integrală a percepţiei şi viziunii asupra teologiei patristice. În acest sens, ţin să prezint o idee a părintelui Dumitru Belu referitoare la rolul revenirii în predică la teologia patristică. Redau un mic fragment care aparţine părintelui şi care ar putea răspunde într-o anumită măsură întrebărilor ridicate

de Hervé Legrand: "Ca expresie a conştiinţei şi vieţii Bisericii

soborniceşti, Tradiţia asigură predicii substanţă doctrinară sănătoasă, iar pe predicator îl scoate din cercul îngust al experienţei, gândurilor şi activităţii izolate, încadrându-l în lumea unei vaste experienţe spirituale, realizate sub purtarea de grijă a Duhului Sfânt şi probată de-a lungul atâtor veacuri de viaţă creştină."

"Modernizarea" discursului teologic

S-a accentuat importanţa "modernizării" discursului teologic şi eliberarea lui din contextul disputei Orient-Occident. Ideea, universal valabilă, nu poate fi contestată. Tot părintele Belu spune: "Revelaţia s-a înfăptuit în această lume. Fixarea înţelesului ei doctrinar s-a făcut în această lume. Preotul predicator există şi el în lumea aceasta. La fel şi credincioşii. Ei sunt din lume, în lume şi sunt ei înşişi lume, parte din lume. Predica nu poate ignora această situaţie. Nu poate trece indiferentă pe lângă greutăţile, slăbiciunile, aspiraţiile, problemele, idealurile şi munca pe care ei, credincioşii, o depun în viaţa lor de fiecare zi. Înseamnă oare lucrul acesta o abatere de la Revelaţie? Nu. Revelaţia nu e în contradicţie cu actualitatea. Prin fondul ei, Descoperirea dumnezeiască se adresează şi credincioşilor de azi. Se adresează într-un mod nou, dar în acelaşi cadru şi spirit larg al învăţăturii revelate. Este datoria preotului predicator să fie mereu atent nu numai la învăţătura descoperită, dar şi la viaţa concretă a credincioşilor". Rămâne însă de văzut cum au reuşit Părinţii să îşi asume această trecere temporală, fără să se îndepărteze de duhul patristic, răspunzând în acelaşi timp problemelor timpului lor. Propovăduirea creştină nu trebuie să ofere mereu răspunsuri problemelor veacului acestuia, ci, neignorând aceste probleme, trebuie să deschidă perspectiva asupra tainei creştine prezente în textul analizat.

Dincolo de text este taina

Părintele Constantin Coman afirmă: "Critica analitică contemporană îşi începe lucrarea de la text. Textul exprimă taina creştină într-un mod caracteristic. Pentru ermineutica patristică, lucrarea începe de la taina care este exprimată în text. Astfel, în timp ce atenţia criticii analitice contemporane, uneori, poate să se oprească la text, adică la actele filologice şi istorice, atenţia Sfinţilor Părinţi se extinde deseori asupra tainei însăşi, în timp ce importanţa datelor filologice şi istorice este adesea ignorată, uneori fiind ignorate chiar trăsături speciale de dragul tainei. Continuarea vie a trecutului în comunitatea euharistică prezervă şi ermineutica pentru ca aceasta să nu se îndepărteze de nucleul adevărului. Uneori, exegeza Părinţilor privitoare la literă nu este tocmai exactă. În ciuda acestui fapt, această inexactă exegeză la nivelul literei nu greşeşte însă în ceea ce priveşte conţinutul tainei exprimat de text în ansamblul lui. Acest lucru nu înseamnă deloc respingerea literei şi a istoriei lumii. Este vorba de tendinţe majore cerute de epoca lor, care reclamau accentuarea deosebită a tainei. Avem într-adevăr o accentuare deosebită a unui element, dar nu şi respingerea celuilalt. Renunţarea la istorie şi la lume ar fi transformat taina creştină în element elenistic şi ar fi lipsit-o de caracterul istoric, bisericesc şi biblic." Acest articol nu se vrea o critică a textului lui Hervé Legrand.

Unele afirmaţii ale părintelui dominican sunt extrem de actuale şi corespund adesea unor realităţi triste de mecanicism informaţional teologic. "Revenirea la Părinţi" nu este totuşi un îndemn perimat...