Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Un exemplu de credință

Un exemplu de credință

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 11 Iulie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 413-414

„(Schimonahia Safta Brâncoveanu), vestită în mănăstirile noastre prin daniile ei, era fiica lui Teodor Balș din Iași, caimacamul Moldovei. De mică a fost dată la învățătură, deprinzând bine limba greacă, iar în casă a fost crescută de mama sa, Elisabeta, în frică de Dumnezeu și respect pentru sfintele biserici.

În anul 1793 se căsători cu banul Grigore Brâncoveanu, mare dregător al Țării Românești, dar nu avu copii. După multe primejdii și rele pătimiri, soțul ei se mută din viața aceasta în anul 1832, iar văduva Safta se întoarse la Iași, în casa părintească. Apoi, în același an, a intrat în nevoința călugărească împreună cu mama ei, Elisabeta, la Mănăstirea Văratec.

Acolo și-a mângâiat întristarea inimii prin rugăciuni și lacrimi. Apoi, logodindu-se cu Hristos și primind schima monahală, a uitat de necazurile lumii și de durerea văduviei.

Cea mai mare virtute a schimonahiei Safta Brâncoveanu a fost milostenia. Fiind din neam de domn și având multe odoare și averi, pe toate le-a împărțit la săraci, la biserici și mănăstiri, urmând exemplul înaintașilor ei. Încă pe când trăia în București cu soțul ei, a făcut numeroase donații de bani, veșminte, cărți, icoane și sfinte vase la mănăstirile Olteniei ctitorite de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, precum și la biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. În București, de asemenea, a restaurat biserica Domnița Bălașa, zidită de fiica marelui voievod. Iar după ce îmbrățișă cinul monahal, continuă să facă și mai multe danii la sfintele biserici.

Cele mai multe donații le-a făcut Mănăstirii Văratec. Odoarele de argint le-a topit și a făcut din ele ferecături de Evanghelii, îmbrăcăminte la icoane, candele, sfinte vase și postamente de cruci la altar. (...) Iar în anul 1851 a donat un rând de veșminte arhierești Sfântului Ierarh Calinic, cu care acesta a și fost înmormântat mai târziu.

Deci, ajungând la adânci bătrâneți, schimonahia Safta Brâncoveanu s-a mutat la veșnicele lăcașuri în ziua de 8 august 1857 și a fost înmormântată alături de mormântul mamei sale, schimonahia Elisabeta Balș.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)

Citeşte mai multe despre:   Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu