Viața veșnică - argumente

Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 509

„Dacă omul n-ar putea supra­viețui (după moartea trupească - n.n.), totul ar fi zadarnic: în zadar i s-ar fi însoțit sufletului nevoi și pasiuni trupești, cu tot avântul lor; în zadar ar fi împiedicat trupul de mustrarea și de frâul sufletului, spre atingerea țelului final al înclinărilor și dorințelor, zadarnică activitatea rațiunii, zadarnică func­ționarea minții, zadarnică înțelep­ciunea, drep­tatea, practicarea oricărei vir­tuți, promulgarea și controlarea oricărei legi, cu un cuvânt, zadarnic ar fi tot ce poate fi măreț și frumos în viața oamenilor și pentru oameni. Ba, ceea ce ar fi și mai grav, însăși crearea omului și înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de nici un rost. Însă fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu și nici toate aceste daruri, care provin de la El, nu pot fi socotite zadarnice și fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea veșnică a sufletului și prelungirea vieții trupești, precum și corolarul ei firesc, învierea.”

Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 508

„Când ne gândim la crearea omului, implicit ne gândim că trebuia să și existe un singur scop, atât pentru sufletul, cât și pentru trupul lui.”

Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea III, Cap. XI, 78.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, pp. 347-348

„Cum poți să te iubești pe tine însuți, dacă nu iubești viața cea veșnică?” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)