Viețuirea cea după adevăr

Sfântul Grigorie de Nyssa, De Instituto Christiano, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 295-297

„Dacă își va despărți cineva puțin cugetul de trup și se va îndepărta de lucrarea patimilor și de nechibzuință, cercetându-și astfel sufletul cu gând curat și fără viclenie, va vedea limpede în firea acestuia dragostea lui Dumnezeu pentru noi și scopul creației Sale. Printr-o astfel de cercetare va afla că dorirea și avântul către bine și frumos îi sunt omului proprii și înnăscute. De asemenea, este unită cu firea lui dragostea fericită și nepătimașă pentru acel chip fericit și nematerial a cărui imitație este omul. Dar amăgirea celor văzute și vremelnice înșală și atrage mereu prin patimi dobitocești și plăceri amare sufletul nepăsător, dedat trândăviei, trăgându-l către o cumplită răutate, care se naște din plăcerile vieții și-i duce la moarte pe cei care o iubesc. De aceea, harul Mântuitorului nostru a dăruit celor care îl primesc cu dragoste leacul mântuitor pentru suflete, care este cunoașterea adevărului. Prin aceasta se destramă amăgirea care îl atrage pe om și se stinge pofta rușinoasă a trupului, căci sufletul care a primit cunoașterea este călăuzit prin lumina adevărului către ceea ce este dumnezeiesc și către propria-i mântuire.

Așadar, voi care ați primit după vrednicie această cunoaștere și dumnezeiasca dragoste, potrivit cu firea dată sufletului, mergeți împreună cu hotărâre pe calea cea dreaptă și, urmând dreptarul apostolesc arătat în Fapte, doriți-vă să vă vorbească un călăuzitor dintre noi, un îndrumător care să vă ducă neabătut pe calea vieții, arătându-vă lămurit care este scopul celor care s-au retras din lumea aceasta, care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită, care este calea care duce la acest scop, cum se cuvine să viețuiască împreună cei care merg pe această cale, cum trebuie să conducă întâistătătorii acest cor al filosofiei, de ce osteneli au trebuință cei care vor să urce până la culmea cea mai de sus a virtuții și să-și pregătească sufletele, așa încât să fie vrednice să primească Duhul (Sfânt).

Deci, de vreme ce ne cereți să vorbim despre acestea nu doar prin viu grai, ci și însemnându-le într-o scrisoare, pentru ca, având cuvintele așternute în aceasta ca într-o vistierie a amintirii, să le luați atunci când aveți nevoie, vom încerca, potrivit cu harul dăruit nouă de la Duhul, să răspundem dorin­ței voastre, știind bine că dreptarul evlaviei dintru voi este bine așezat pe dogma credinței, potrivit căreia dumnezeirea fericitei și veșnicei Treimi este una care nu se schimbă nicidecum, ci este înțeleasă și închinată ca fiind de o singură ființă, o singură slavă și de aceeași voință, în trei Ipostasuri, așa cum am mărturisit mai înainte cu mulți martori de față, prin Duhul Care ne-a spălat în izvorul Tainei.

Știind deci că această mărturisire de credință evlavioasă și fără de păcat este bine întemeiată în adâncul sufletului vostru și (cunoscând) avântul și urcușul vostru, pe calea faptelor, către ceea ce este bun și fericit, vă scriem culegând câteva semințe de învă­țătură din Scripturile date nouă de către Duhul.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)