Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos - când se zidea Schitul Românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos, „primul stareţ, ieroschimonahul Nifon, plin de râvnă duhovnicească şi dragoste către Maica Domnului, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care să fie spre mângâiere frăţimii şi închinătorilor, şi totodată ocrotitoare acestei noi obşti monahale, precum se află şi la celelalte sfinte mari lăcaşuri din Sfântul Munte. Fiindcă alt mijloc nu afla, a alergat cu fierbinţi lacrimi către însăşi Maica Domnului şi către preaiubitul ei Fiu, dulcele Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, cerând mila şi ajutorul Său, ca, zugrăvind o icoană nouă a Maicii Domnului, să o slăvească prin faceri de minuni” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie). În anul 1863, ieroschimonahul Nifon a venit în România, însoţit de părintele Nectarie. Ajungând în Iaşi, au căutat un bun iconar, pentru a zugrăvi icoana Maicii Domnului cu post şi rugăciune. Pictorul care s-a angajat să zugrăvească icoana Maicii Domnului a fost Iordache Nicolau din Iaşi.

El „a început cu multă evlavie a lucra frumos şi cu bună sporire, astfel că, în câtva timp, a terminat veşmintele şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca sfintele chipuri să le facă pe urmă, după cum era obiceiul lui”. Astfel, „a început a lucra la sfintele chipuri: al Maicii Domnului şi al lui Dumnezeu Pruncul, Domnul Iisus Hristos, silindu-se cu toată dăruirea ca să le facă pe cât va putea mai bine. Însă în ziua aceea, după multă osteneală, îl apucase seara fără vreo izbândă, şi astfel a lăsat lucrul mâhnit. A doua zi, plin de zel, s-a apucat de dimineaţă a lucra cu toată silinţa, nădăjduind că ar putea izbuti să îndrepte sfintele chipuri şi să le termine de pictat, arzând cu sufletul de dragostea duhovnicească pe care o avea ca să vadă Sfânta Icoană făcută aşa precum doreau şi Părinţii. Cu toată osteneala lui şi cu tot zelul pe care-l avea, lucrul ieşea dimpotrivă, fiindcă nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci şi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe şi urâte, ieşite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţişare întru totul neplăcută. Pe de altă parte, părintele Nifon, arzând cu dorul să vadă Sfânta Icoană terminată, s-a dus în ziua aceea, împreună cu părintele Nectarie, să vadă cum lucrează zugravul la icoană, dacă o face bine şi frumoasă, şi au găsit pe zugrav mâhnit că nu putea isprăvi nimic. Privind icoana, au rămas întristaţi şi în mirare, socotind în sine, ca nişte oameni, că nu este voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului ca noul sfânt lăcaş românesc Prodromu să se întărească prin această Sfântă Icoană. După aceea, părinţii au plecat la Metoc, iar zugravul a acoperit icoana cu o pânză curată şi, încuind cu cheia uşa camerei unde lucra, s-a retras foarte mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, ci tot închinându-se să-i lumineze Dumnezeu mintea şi rugându-se să-i ajute a termina frumos feţele Sfintei Icoane. A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi luând cheia, a deschis uşa camerei unde lucra Sfânta Icoană şi a început a pregăti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi râvnă să se apuce de lucru. Făcând câteva metanii, s-a închinat şi s-a rugat Maicii Domnului să-i ajute. Când a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană, o, minunile Maicii lui Dumnezeu, a văzut, înspăimântat, că sfintele feţe sunt cu desăvârşire îndreptate şi bine încuviinţate, pline de dumnezeiesc har şi veselie, după cum se vede şi până acum la această Sfântă Icoană a Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, care nu altfel, ci în adevăr, cu dumnezeiască minune sunt săvârşite” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul (†1994) s-a născut în anul 1924, în Farasa Capadociei, primind numele părintelui său duhovnicesc, Cuviosul Arsenie Capadocianul, cel care l-a botezat. A fost nevoit ca alături de familia sa să se mute din Capadocia în Epir (Grecia), în localitatea Koniţa. Încă din copilărie spunea că o să devină monah. Lucru care s-a împlinit la vârsta de 29 de ani, când merge în Muntele Athos. „Aprins de dorul liniştirii (isihiei) şi fiind pururea mişcat de voia lui Dumnezeu, s-a nevoit în mai multe mănăstiri şi schituri ale Sfântului Munte, precum şi în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Stomion, din Epir, pe care a şi reconstruit-o, dar şi la Muntele Sinai, în sihăstria Sfinţilor Galaction şi Epistimia. Iar toată viaţa lui a fost postire continuă, neasemănată înfrânare, neîncetată priveghere, neîntreruptă rugăciune, cercetare pusă în practică a scrierilor Sfinţilor Părinţi... vieţuire cu totul aspră şi răbdare cu bărbăţie şi cu doxologie neîncetată. (...) Trăind ca un fără de trup pe pământ, s-a făcut cetăţean al cerului; şi având lucrarea temelie a vederii duhovniceşti, a urcat la înalte suişuri şi s-a făcut părtaş tainelor cereşti” (Sinaxar).

El a trăit smerit, nevoindu-se pentru dobândirea isihiei şi a bucuriei edenice pe care au trăit-o Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită vieţii lui ascetice, foarte mulţi bărbaţi au venit în Muntele Athos să primească cuvânt şi sfat duhovnicesc de la el. Sinaxarul ne spune că „noaptea, ca o lumânare ce se topeşte, se ruga cu durere pentru toată lumea, pomenind mai ales o mulţime de nume ale celor vii şi ale celor răposaţi. Iar ziua se ostenea până la istovire pentru a odihni mulţimea celor ce veneau la colibă, bun iconom făcându-se al marilor harisme, cu care îl îmbogăţise Milostivul Dumnezeu”.

El a trăit în chip îngeresc în lumea aceasta trecătoare vreme de patru decenii, până la vârsta de 70 de ani, când s-a mutat la viaţa veşnică alături de cetele îngereşti din Împărăţia lui Dumnezeu. Până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Suroti este unul din locurile importante de pelerinaj din spaţiul Ortodoxiei greceşti.