Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Aduceri aminte la centenarul naşterii Mitropolitului Bartolomeu Anania

Aduceri aminte la centenarul naşterii Mitropolitului Bartolomeu Anania

Galerie foto (7) Galerie foto (7) An omagial

Cinstirea centenarului unui slujitor al Bisericii, al unui cărturar eclesial ne cheamă să reflectăm mai mult la darurile lui Dumnezeu revărsate asupra lui, fiind evidentă înmulțirea talantului primit. În cazul Mitropolitului Bartolomeu Anania, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani, ne gândim în chip deosebit la prietenia cu sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu.

Sunt mulți cei pe care un monah, mai ales din trecute vremuri, i-a putut întâlni, oameni bineplăcuți Domnului, sihaștri, călugări, teologi sau buni creștini, care au arătat prin fapte minunate dragostea lor față de Dumnezeu. Mitropolitul Bartolomeu a întâlnit mulți oameni cu viață înaltă: călugării din munții Vâlcii, evocați în lucrările lui; arhimandritul Cleopa Ilie, căruia i-a fost prieten și editor în vremea când ostenea ca director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; marele rugător, avva Paisie Olaru; arhimandritul Gherasim Iscu; arhimandritul Sofian Boghiu; părintele profesor Dumitru Stăniloae și mulți alți slujitori dăruiți misiunii Bisericii.

În chip deosebit subliniez legătura Mitropolitului Bartolomeu cu părinții Paisie și Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria. Îi prețuia în chip deosebit pe amândoi, îi cinstea cum se cuvine, era asemenea ucenicului care asculta, punea rar câte o întrebare și se minuna…

Cu ani în urmă, aflându-mă la Iași și ocupându-mă de editarea unor lucrări care au apărut întru cinstirea marilor duhovnici sihăstreni, i-am scris Mitropolitului Bartolomeu, rugându-l să trimită câteva rânduri, mai întâi pentru părintele Cleopa Ilie și apoi pentru părintele Paisie Olaru. A răspuns, scriind despre amândoi şi transpunând în cuvinte simțămintele și trăirile față de acești monahi pilduitori ai zbuciumatului veac XX.

La Sihăstria l-am întâlnit întâia oară pe Mitropolitul Bartolomeu, pe atunci arhimandrit. Părintele Cleopa îl elogia, îl prezenta în cuvinte luminoase credincioșilor, atunci când apărea, așa cum am fost martor altădată și la vizita neanunțată pe care părintele Dumitru Stăniloae, împreună cu preotul Constantin Galeriu și soțiile lor, i-a făcut-o cunoscutului duhovnic de la Sihăstria.

Mărturiile Mitropolitului Bartolomeu sunt edificatoare în această perioadă, când Biserica se gândește la așezarea în rândul sfinților a părinților Paisie Olaru și Cleopa Ilie. Din însemnările de demult consemnăm mărturia Mitropolitului Bartolomeu despre părintele Paisie, dar și pe cea închinată părintelui Cleopa.

Acestea sunt trăirile unui sacerdot care a întâlnit mulți sihaștri, teologi și preoți ai Bisericii și a reţinut lumina din cei pe care îi pomenim și pe care Biserica îi rânduiește în ceata sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu.

Să-l urmărim pe Mitropolitul Bartolomeu prezentându-l pe avva Paisie:

Cu ani în urmă eram retras, ca pensionar, în Mănăstirea Văratec, când a venit la mine părintele Ioanichie Bălan și m-a luat la o hoinăreală duhovnicească prin munții Neamțului.

- Haideți să urcăm la Sihla, mi-a zis, să-l cunoașteți pe părintele Paisie.

Așa l-am cunoscut, în chilia sa, așezat pe un scaun, cu epitrahilul pogorât de pe umeri pe sub barbă și odihnit pe genunchi, cu fața senină și glasul domol. Părintele Ioanichie i-a spus cine sunt, eu știam cine este el, așa încât am avut o voroavă scurtă, la capătul căreia m-a învrednicit cu o rugăciune și o binecuvântare.

A trecut o vreme și încă una și am auzit că Părintele Paisie era bolnav și că fusese strămutat la Sihăstria, ceva mai aproape de îngrijiri medicale.

Și încă o vreme, și mi s-a spus că Părintele Paisie, tot acolo, e pe moarte.

M-am dus anume să-l văd. Era întins pe pat, cu grumazul rezemat pe un căpătâi de bumbac, dar cu chipul tot senin și luminos. O fașă legată de grindă îi ținea piciorul bolnav ușor ridicat deasupra cearceafului. Știam că nu trebuie să-l obosesc. M-am așezat pe marginea patului, i-am luat mâna într-a mea, ne-am spus câteva cuvinte și i-am pus o singură întrebare:

- Părinte Paisie, cu ce sentiment sunteți gata să plecați la Dumnezeu?

- Nu am decât o singură neliniște, aceea că în viața și răspunderea mea de duhovnic poate că am legat pe cine nu trebuia să leg și am dezlegat pe cine nu trebuia să dezleg.

De atunci, de câte ori vreau să le arăt ascultătorilor mei că isihia sfântului este liniștea de a se ști neliniștit, îl citez întotdeauna pe părintele Paisie Olaru.

Pe părintele Cleopa îl știa de mult. Prima dată l-a întâlnit în preajma Patriarhului Justinian, când, urmărit de agenții Securității, poposise, la invitația Patriarhului, care l-a ocrotit și găzduit în Reședința Patriarhală.

Cuvântarea Mitropolitului Bartolomeu la înmormântarea arhimandritului Cleopa este edificatoare:

În toamna anului trecut (1997, n.n.) am fost aici şi, ca de obicei, am urcat la chilia de sus a părintelui Cleopa, am stat de vorbă şi, la sfârşit, ne-am îmbrăţişat ca de obicei, dar mi-a spus: „De acum ne vedem la poarta Raiului; până atunci să vii la înmormântarea mea şi să-mi cânţi «Veşnica pomenire»”.

Nu spun nimic nou afirmând că părintele Cleopa a fost cel mai mare duhovnic al secolului XX. El se va menţine în amintirea noastră prin toată viaţa lui, prin toată ruga lui, prin toate scrierile lui care ne rămân. A fost un mare duhovnic nu pentru că a ştiut să asculte sau pentru că a ştiut să vorbească, ci pentru că a ştiut să îndrume şi să stăpânească duhovniceşte. El a realizat marea performanţă a duhovnicului de a nu fi doar un confesor, ci de a fi prieten şi călăuzitor. Părintele Cleopa ne-a dăruit tuturor, de-a lungul deceniilor, nu numai iertare de păcate sau mustrare, ne-a dăruit speranţă. El ne-a fost tuturor, celor care am trecut pe la scaunul său, prin chilia lui, izvor de speranţă pentru miile, zecile şi sutele de mii de credincioşi din toată ţara care i-au ascultat cuvintele. Părintele Cleopa a fost un viteaz al duhovniciei noastre româneşti. A făcut din Sihăstria un Athos al poporului român, iar raza lui a strălucit din hotar până-n hotar şi dincolo de hotare. El a înflăcărat credinţa poporului de-a lungul deceniilor de dictatură. Aflaţi de la mine acest adevăr: dictatorul ţinea în palmă un mic aparat de represiune, părintele Cleopa ţinea în palmă poporul român întreg, prin toată credinţa şi evlavia lui. Prin aceasta a fost un dătător de speranţe şi un întăritor de suflete. Astfel, ca om, părintele Cleopa era înţeleptul cu minte de bătrân şi cu sufletul de copil. Plângea ca un copil, se supăra ca un copil, râdea ca un copil şi se bucura ca un copil. Rar pe lume ne este dat să vedem un asemenea om, curat la suflet şi fără vicleşug.

În seara aceasta (5 decembrie 1998, n.n.), Moş Nicolae le aduce daruri copiilor cuminţi. În seara aceasta, Moș Nicolae îi va face un dar copilului Cleopa. Îl va aștepta la poarta Împărăției cerurilor, i-o va deschide alături de Sfântul Petru și-l va înfățișa lui Dumnezeu. Și va spune: „Doamne, iată pe copilul Cleopa, pe acesta Tu, prin Preasfânta Ta Maică, l-ai ales să Te slujească și să Te mărturisească. Primește-l pentru că Tu l-ai ales, Tu l-ai chemat la Tine și, de acum, în curțile Tale fă-i sălaș. Amin”.

Altădată, aprecia persoana şi trăirile sale. Când se străduise mult să-i publice în anii 1980 un catehism, spunea:

Părintele Cleopa este unul dintre foarte puţinii călugări cu o experienţă duhovnicească totală.

Când l-am cunoscut eu, acum vreo treizeci de ani, într-un popas pe care-l făcusem la Sihăstria, blajinul avvă m-a petrecut o bună bucată de vreme pe drumul de pământ de pe Valea Secului, de-a lungul apei, povestindu-mi o seamă de întâmplări din viaţa sa şi a obştii. Îl ascultam şi-mi aduceam aminte de cazul unui medic care, trebuind să stea câţiva ani la închisoare, pentru o oarecare vină, s-a apucat să înveţe acolo englezeşte după singura carte la îndemână, o Biblie. Redevenind liber, s-a prezentat în faţa unei comisii pentru o calificare în limba engleză, despre care credea că-i va folosi în profesie. Membrii comisiei au rămas înmărmuriţi: insul ştia perfect englezeşte, dar vorbea limba lui Shakespeare!

Povestind rar, dulce şi sfătos, părintele Cleopa părea rămas în urmă cu vreo două sute de ani. El vorbea ca în vechile tipărituri de la Neamţ, în graiul Patericului, al Pidalionului şi al Vieţilor Sfinţilor, aidoma lui Chesarie şi Damaschin, iar întâmplările zilei căpătau o aură de vechime şi legendă, vecină cu literatura. Aveam să pricep, ceva mai târziu, că-şi petrecuse tinereţea păzind oile mănăstirii, în cea mai smerită ascultare de aspirant la călugărie, şi că-şi preţuia vremea citind cu nesaţ, zi şi noapte, nu numai Sfânta Scriptură, ci şi orice carte de slovă veche pe care o putea găsi în biblioteca chinoviei sau o putea cumpăra de la vreun gospodar din Vânători, în schimbul oii de scăzământ, scăpată de la lup. Precumpăneau scrierile Sfinţilor Părinţi ai Răsăritului, cu tot adâncul lor de înţelepciune şi contemplaţie. Format în singurătatea unei asemenea academii, prieten cu turma şi cu Dumnezeu, novicele devenea de fapt, fără s-o ştie, omul unei singure cărţi, cel mai puternic posesor al unui intelect nealterat de erudiţie, fişiere şi aparate critice. Când a coborât la lume, printre vlădici şi universitari, părintele Cleopa vădea într-însul tot atâta teologie cât într-o diplomă cu sigilii.

Tot de la stână într-o bună zi l-a luat soborul mănăstirii, ca să-l aducă devale şi să-l aşeze stareţ în locul celui bătrân. Alesul a cerut atâta îngăduinţă cât să isprăvească o oaie de tuns şi să-şi schimbe opincile cu o pereche de bocanci. A stăreţit cu mare iscusinţă, ani în şir, la o vreme când Sihăstria trecuse printr-o pulbere de sărăcie şi flăcări. Şi-a făcut ucenici buni şi i-a rânduit, după vrednicie şi trebuinţe, să ducă mai departe treburile obştii, până în ziua de azi, când chinovia cunoaşte o înflorire gospodărească la măsura duhovniciilor de pisc.

Părintele Cleopa are vocaţia marilor însingurări şi, poate, cu Sfinţia Sa se încheie multiseculara tradiţie a pustniciilor moldovene. Poartă în spate ani buni de retragere la pustie şi cunoaşte pe viu ce înseamnă să trăieşti în peşteră, să te hrăneşti cu bureţi şi poame uscate, să te călăuzeşti iarna după urmele fiarelor şi să birui asprimea gerului cu dogoarea rugăciunii celei fără de oprire. Aceasta însă nu l-a împiedicat să asculte de mai­-marii săi, ierarhi ai Bisericii, care l-au îndatorat să iasă la câmp deschis şi să propovăduiască printre cei ce se poticnesc în credinţă. Vorbeşte bogat şi cercetează Scripturile cu o memorie limpede şi pururea fragedă.

De atunci a mai citit încă multe cărţi, pe slovă veche şi nouă, studii, manuale şi tratate de teologie, cunoaşte problemele creştinului contemporan, graiul său s-a potrivit limbajului curent, dar nu prin sărăcire, ci prin adaos. Propovăduirea la nivelul credincioşilor mireni, ca şi călătoria la Locurile Sfinte, în Grecia şi Muntele Athos, i-a sporit experienţa pastorală şi s-ar părea că nu există o întrebare de credinţă la care să nu poată răspunde. Cheia însă nu e doar în cunoaştere, ca la cei mai mulţi dintre teologi, ci mai ales în trăire.

Cuvântul Părintelui Cleopa are autoritatea focului lăuntric. La chilia sa au venit lideri ai Mişcării Ecumenice, căutând limpeziri; părerile sale circulă în medii teologice europene. Inima însă i-a rămas în matca Bisericii străbune. Altfel, om ca toţi oamenii.

Mitropolitul Bartolomeu ne-a vorbit despre prietenia cu sfinții. Mare dar să-i întâlnești pe sfinți! Să te apropii de ei, să înveți, să te bucuri! Sunt daruri negrăite, primite de la Dumnezeu!

 

Citeşte mai multe despre:   IPS Bartolomeu Anania  -   Parintele Cleopa  -   Manastirea Sihastria