Bătălia de la Mărăşeşti în presa vremii

România a intrat în Primul Război Mondial în noaptea de 14 spre 15 august 1916, pentru a-i dezrobi pe românii din Transilva­nia. În primele săptămâni, Armata Româ­nă a înaintat destul de uşor în Transil­vania, însă din a doua jumătate a lunii septem­brie, ea a început să fie împinsă înapoi până la sfârşitul lunii noiembrie, când frontul s-a stabilizat pe linia Carpați - Focşani - Siret - Galaţi - Dunăre.
În decurs de trei luni şi jumă­tate, România a pierdut două treimi din teritoriul său, rămânându-i doar Moldova. Orașul Iași a devenit astfel capitală temporară.

Comanda trupelor de ocupaţie era asigurată de mareşalul german Mackensen, supranumit ‚‚Spărgătorul de fronturi”. Acesta a încercat în vara anului 1917 să zdrobească Armata Română pentru a ocupa şi Moldova şi a scoate România din război.

Ziare care au supraviețuit războiului

Din cauza conflagrației mondiale a avut de suferit şi presa, cele mai multe publicaţii periodice fiind închise din varii motive. În teritoriul rămas liber şi-au continuat activitatea foarte puţine publicaţii, cotidianul ‚‚Evenimentul” fiind unul dintre ele. Acesta a prezentat punctual situaţia de pe frontul românesc. O altă publicație periodică a vremii, care se adresa soldaților aflați pe front, a fost „Revista tranșeelor”. Cum românul a știut dintotdeauna să facă haz de necaz, săptămânalul umoristic „Greierul” mai descre­țea frunțile românilor.

A rezista până la capăt înseamnă a învinge

În paginile ziarului ‚‚Evenimentul” era prezentată zilnic situația de pe front. De aici aflăm că la 18 iulie 1917 germanii au bombardat gara Mărășești, important nod de cale ferată la acea vreme. Bătălia de la Mărășești a început însă la 24 iulie, când germanii au lansat un atac cu gaze toxice, ceea ce i-a determinat pe ostașii români să se retragă de pe liniile ocupate în acel moment. Pe parcursul zilelor următoare, trupele germane, superioare numeric, i-au atacat în nenumărate rânduri pe ostașii români, ajungându-se la lupte crâncene, corp la corp. Fiecare atac a fost însă respins cu eroism. În data de 31 iulie, inamicul și-a redus în intensitate atacurile pentru a se regrupa, reluând cu violență lupta în ziua următoare. După 11 zile de lupte crâncene, cu pierderi foarte mari, inamicul nu obținuse nici un rezultat demn de luat în seamă. Pe 4 august, atacurile germanilor și-au redus din nou intensitatea până pe 6 august, când au avut loc alte atacuri cu gaze toxice, susținute de bombardamente de artilerie, fără însă vreun rezultat notabil. Comandantul trupelor române pe frontul de la Mărășești a fost generalul Eremia Grigorescu (1863-1919).

Pe tot parcursul bătăliei au avut loc mai multe atacuri cu gaze toxice, deși dreptul interna­țional interzicea acest lucru, germanii comițând în acest fel o crimă de război. Superioritatea numerică a germanilor îi forța pe români să se retragă într-o primă fază pentru a reveni pe poziții de îndată ce primeau întăriri. Bătălia de la Mărășești s-a încheiat pe 6 august 1917, după 14 zile de lupte intense și cu pierderi foarte mari, în primul rând pentru germani.

La 1 august, în plină desfă­șurare a bătăliei de la Mărășești, Academia Română sărbătorea cu austeritate 50 de ani de la înfiin­țare. În perioada 4-8 august, Regele Ferdinand s-a aflat în ins­pecție pe front pentru a ridica moralul soldaților. La Mărășești a ajuns încă din prima zi, fiind întâmpinat de generalul Eremia Grigorescu. În timp ce regele se afla pe front, Regina Maria inspecta spitalele de campanie. La 24 august, la biserica românească din Paris a fost oficiat, la iniția­tiva legației României, un serviciu religios în memoria soldaților români căzuți pe front pentru apărarea patriei.

În seara zilei de 31 august, un regiment de vânători de pe frontul de la Mărășești și-a făcut intrarea triumfală în Iași, defilând pe străzile orașului, însoțit de uralele mulțimii.

În anii ‘20 a fost construit la Mărășești un mausoleu impozant, care adăpostește osemintele osta­șilor și ale ofițerilor căzuți în timpul bătăliei. Aici, generalul Eremia Grigorescu își doarme somnul de veci alături de ostași.

Curajul românesc, elogiat de aliați

Strălucita victorie de la Mără­șești, precum și celelalte victorii de la Mărăști și Oituz au avut și ecouri internaționale. Încă din timpul desfășurării bătăliei, regele Marii Britanii i-a adresat o telegramă Regelui Ferdinand, declarând: „În ­timpul când Majestatea Voastră este prinsă într-o luptă grozavă pentru apărarea țării, doresc să aduc admi­rația poporului britanic pentru modul admirabil în care luptă Armata Română și pentru vitejeasca rezistență pe care o susține împotriva atacu­rilor inamice. Poporul britanic urmă­rește de aproa­pe mersul acestei mari bătălii care este în toiul ei și are încredere că vitejia trupelor ro­mânești va zădărnici sforțările dușma­nu­lui” („Revista tran­șee­l­or”, anul I, 3 septembrie 1917, p. 64).

În paginile cotidianului „Evenimentul” găsim și cuvintele de laudă ale primului-ministru al Marii Britanii la adresa sol­daților români: „Cine ar putea să omită im­portanța rezistenței armate pe care o opune România inamicului nostru comun? Românii au adus servicii incalculabile alia­ților prin apărarea tenace a Moldovei. Fiii lor apă­ră o mare parte a țării împotriva unei invazii dușmane, în condiții descurajante” („Evenimentul”, nr. 171, 31 august 1917, p. 2).

Regele Ferdinand a primit și din partea președintelui Franței o telegramă în care era felicitat pentru victoriile obținute de Armata Română, iar mareșalul Luigi Cadorna, șeful Statului- Major italian, adresându-se unui reporter român, declara următoarele: „Vă rog să ex­pri­mați via mea admi­rație comandantului suveran român pentru proba măreață dată de către trupele române în luptele din regiunile Mărăști, Oituz și Mără­­șești. Spu­neți că armata italiană urmă­rește cu frățească simpatie strălucitele acțiuni ale soldaților români. Prezentați cordialele mele urări pentru continuarea opera­țiu­nilor contra dușmanului comun” („Revista tranșeelor”, anul I, 3 septembrie 1917, p. 64).

Ruga ostașului Român

Puternice Părinte, Tu dătător a toate,
Îndreaptă a ta privire spre mândra noastră oaste,
Și fă-o să tresalte, să sboare în luptă iar,
Să scape Țara-ntreagă, de dușmanul barbar.

Să vânture vrăjmașul ce Țara cotropește
Să-l spulbere ca colbul purtat de uragan,
Și să-i plătească amarnic purtarea sa mârșavă,
Și chinul ce îndură ai noștri de un an.

Atotputernic Doamne, ascultă ruga noastră,
Și copilașii noștri, ce „Tata”-n prag își chiamă,
Arată-ne minunea, ca să-i vedem îndată,
Căci mare ne e dorul de casă și de Mamă.

Puternice Părinte, iar Ție ne rugăm,
Ca azi, când Țara Mumă a pus nădejdea-n noi,
Să ai, sub a Ta pază, Oștirea Românească,
Să faci din Fiii Țării, ne-nduplecați Eroi.

Să-i faci să cucerească frumoasa Bucovină,
Să joace hora mare să dârdâie Ardealul,
Să-ndeplinești Tu visul, visat de toți Românii
Să desrobim toți frații: Să ne-împlinim Idealul.

V. Ștefănescu, plut.-major, și M. Cazvan,
serg.-instr. din Corpul Apărării Antiaeriene
(„Revista tranșeelor”, Anul I, 23 iulie 1917)