La începutul secolului al XVII-lea se construiesc primele două spitale care serveau locuitorii oraşului – Colţea (în centru) şi Sfântul Pantelimon, în actuala comună Pantelimon, pe locul Complexului Lebăda.
Bucureştenii sfârşitului de veac al XVI-lea se căutau de boli şi deochiuri pe la babe, iar dacă se aflau mai înstăriţi, norocoşii aceştia apelau la serviciile vreunui "doftor" străin, care de multe ori era un simplu şarlatan. Tot omul, mic sau mare, îşi punea nădejdea în paza lui Dumnezeu şi intercesiunea preoţilor, ca să-i scape de pacostea "boalelor" care păştea la tot pasul în oraşul prin care curgea Dâmboviţa cea repede, încărcată de tot felul de spurcăciuni aruncate de oameni. Iar de ieşeai zdravăn din încercarea tifosului, slabe şanse să nu te răpună ciuma, care bântuia prin târg destul de des, adusă de războaie şi de negustori.
Fondarea Spitalului Colţea
Spitalul a făcut parte dintr-un complex mănăstiresc clădit la iniţiativa şi pe cheltuiala spătarului Mihai Cantacuzino, rudă a lui vodă Brâncoveanu. Construcţia acestuia începe în 1695 şi se sfârşeşte la capătul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
Pe aceste locuri ar fi existat mai dinainte o biserică de lemn datorată clucerului Colţea, rezidită de boierul Cantacuzin împreună c-o rudă a clucerului, care se chema Radu Colţea. În interiorul Mănăstirii Colţea, aşadar, a funcţionat primul spital din Bucureşti şi din ţară, având la început nu mai mult de 24 de paturi.
În afară de acesta s-au mai ridicat odăi pentru oaspeţi, chilii pentru săraci şi o şcoală de română şi slavonă, care va funcţiona până la 1867, strămutându-se ulterior la Slănic Prahova.
După terminarea lucrărilor de construcţie la mănăstire şi la spital, aşezământul s-a împrejmuit cu un zid şi o poartă cu turn - vestitul turn al Colţei, demolat la sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru tăierea bulevardului ce leagă Piaţa Universităţii de Piaţa Unirii -, la care s-ar fi ostenit şi soldaţii suedezi din armata regelui Carol al XII-lea, înfrântă la Poltava.
Îngrijirile medicale
Actele fondării nu s-au păstrat în original, ci reproduse în hrisoavele patriarhului de Constantinopol, Gavril, din 18 octombrie 1702, şi ale lui Samuil, patriarhul de Alexandria, din 15 iunie 1715. Din ele aflăm cum erau dispuse clădirile şi care le era folosinţa: "Două spitaluri de fiecare parte a paraclisului, în unul din ele să fie spre căutare bărbaţi săraci şi străini bolnavi în număr de doisprezece, iar în celălalt, femei sărace bolnave şi tot de douăsprezece". În ceea ce priveşte personalul şi îngrijirile medicale, documentul pomeneşte de existenţa unei farmacii (spiţerie) cu doctor şi ajutor: "La spiţărie, să fie un doctor împreună cu ajutorul său, care va fi dator să aibe la îndemână gata felurite leacuri şi feluri de burueni tămăduitoare, pentru veri-ce nevoe şi trebuinţă a bolnavilor, îngrijind de toţi cu umanitate şi alergând cu grabă întru ajutoru fiecăruia bolnav. Şi nu numai ziua să-i cerceteze de două ori, ci fără soroc oricând va fi cerut la nevoe, fără ca să tânjească pentru aceasta".
Asistenţa celor năpăstuiţi este acordată aşadar indiferent de rang, şi mai mult fiind dovedit acest fapt de tratamentul oferit boierilor decăzuţi sau scăpătaţi: "Dacă vre-un boer scăpătat, petrecând în sărăcie şi bolnav, or pământean de aici sau străin, fie şi neguţător sau vre-un alt om cinstit, dar sărac şi bolnav va voi să alerge spre ajutor la spital, să fie primit şi săâşi aibă hrana şi îngrijirea cu îndestulare şi cuvenită stărei sale, fără însă ca să rămâe în spital, ci în altă chilie deosebită unde şi doctoru îi va cerceta la veri-ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grijă pentru căutarea lui cu îndestulare şi de se va întâmpla să moară să fie îngropat şi înmormântat cu toată cinstea, după cum adică sâa vorbit mai sus şi despre cei săraci".
Prima şcoală de învăţământ medical din cele două principate
O sută de ani mai târziu, Spitalul Colţea ajunsese din cale-afară de dărăpănat, încât domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, va dispune refacerea acestuia la 1836. Drept urmare, un an mai încolo, spitalul se-nchide pentru renovare timp de cinci ani, redeschizându-se înnoit cu 60 de paturi împărţite în două servicii mixte. Tot în acel timp, se inaugurează la Colţea Şcoala de Mică Chirurgie, care a fost prima şcoală de învăţământ medical din cele două principate, găzduită la Complexul Colţea până la 1852, urmată de şcoala de la Mihai-Vodă, devenită apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Pe parcursul anilor, Spitalul Colţea se extinde, i se adaugă noi secţii. Este reconstruit în 1888. În interiorul său va funcţiona şi o policlinică. Aceasta din urmă va fi demolată cu ocazia refacerii complexului medical în anii 2000.
Memoria locurilor
Turnul Colţei
Cea mai înaltă construcţie din Bucureştii veacurilor al XVII-lea şi al XIX-lea a fost turnul Colţei, care făcea parte din zidul ce înconjura mănăstirea şi spitalul omonime. Pisania atestă săvârşirea lucrării în primul an de domnie a lui Ştefan Cantacuzino. Conform spuselor lui Sulzer, căruia îi datorăm unul dintre primele planuri cunoscute ale oraşului, în a sa "Istorie a Daciei transalpine", publicate la Viena, în 1787, la turn au lucrat ostaşii regelui suedez Carol al XII-lea, care după înfrângerea de la Poltava a hălăduit prin părţile noastre câţiva ani. Această informaţie pare confirmată de arhitectura de influenţă nordică a construcţiei, surprinsă în cadre de epocă de către fotografii L. Angerer şi C. Szathmari. Şubrezit de marele cutremur din 1802, turnul va fi refăcut spre jumătatea secolului, odată cu renovarea întregului complex de la Colţea. În ciuda faimei de care se bucura în popor, ce se fălea cu o asemenea construcţie înaltă, turnul este dărâmat în 1888, pentru a face loc primei părţi din tronsonul bulevardului Brătianu.
