Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Cuviosul Paisie de la Neamţ, reînnoitorul isihasmului

Cuviosul Paisie de la Neamţ, reînnoitorul isihasmului

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 15 Noi, 2020

La sfârşitul secolului 18, la Mănăstirea Neamţ s-a cristalizat cel mai important curent neoisihast din Biserica Ortodoxă, cunoscut în istorie sub numele de paisianism. Acest curent duhovnicesc şi-a luat numele de la Sfântul Paisie Velicicovschi, cunoscut ca şi Paisie de la Neamţ. El este pomenit în rândul cuvioşilor în data de 15 noiembrie. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1988 şi de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Paisianismul este un curent de reînnoire monahală şi de redescoperire a trăirii isihaste, care a generat o adevărată mişcare duhovnicească în spaţiul cultural al Ortodoxiei româneşti, dar şi al celei din estul Europei. Acest curent spiritual a influenţat operele marilor scriitori ruşi ­Dostoievski şi Tolstoi, pentru că părinţii lor duhovniceşti au fost ucenici ai Sfântului Paisie de la Neamţ. Scopul vieţii duhovniceşti a Sfântului Paisie a fost trăirea isihastă a părinţilor de odinioară. Acest lucru pentru că isihasmul este însăşi esenţa trăirii monahale ortodoxe. Isihasmul înseamnă ­tăcere, liniște şi este o tradiţie ­ascetică apărută undeva în secolele 4-5, dar organizat ca mişcare duhovnicească în secolele 13-14, având ca scop „să-l conducă pe om la o relaţie personală şi la o comuniune cu Dumnezeu”, după cum spune profesorul de teologie grec Gheorghios I. Mantzaridis. În ­centrul trăirii isihaste stă rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. După o perioadă de criză, în secolul al 18-lea, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ este cel care a reuşit o renaştere a isihasmului, lucru care a făcut posibil ca în veacul 20, în faţa provocărilor ateist-comuniste din societăţile est-europene, ­monahismul să reziste şi să reuşească o excepţională înflorire ­după căderea acestuia.

Acest om duhovnicesc, cu un rol excepţional în renaşterea isihastă, s-a născut la 21 decembrie 1722, în Poltava (astăzi în Ucraina, atunci în Imperiul țarist), în familia preotului Ioan, fiind al 11-lea copil şi primind din botez numele de Petru. Tatăl său, preotul Ioan, şi mama sa, Irina, au avut 12 copii, pe care i-au crescut în credinţa ­ortodoxă. Tatăl său slujea la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” (Uspenia) din Poltava. La vârsta de 4 ani rămâne orfan de tată şi de creşterea lui se ocupă evlavioasa sa mamă şi fratele lui mai mare, Ioan, care continua ca preot activitatea pastorală a părintelui lor, trecut la Domnul, la aceeaşi biserică. Mama sa a avut o influenţă decisivă în formarea lui, fiind cea care îi oferă primele cărţi şi-l îndrumă spre studiu pentru a deveni preot. Începe să înveţe la Poltava, iar după moartea fratelui său, Ioan, mama sa reuşeşte să-l înscrie la Academia duhovnicească din Kiev. Ajuns acolo, în anul 1735, descoperă o Academie organizată mai mult scolastic decât duhovnicesc, de aceea urmează doar primul ciclu de studii. Negăsind nici o împlinire spirituală, după patru ani hotărăşte să părăsească Academia și se dedică cu totul studiului patristic şi vieţii duhovniceşti. Urmând sfatul duhovnicului său, Pahomie, pleacă la Mănăstirea Liubeţki, de unde, după o scurtă şedere, se îndreaptă spre Mănăstirea Medvedovschi. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. Fiind pe teritoriu polonez, mănăstirea va fi desfiinţată şi vieţuitorii ei se vor îndrepta spre alte vetre monahale. El ajunge la Mănăstirea Lavra Pecerska. ­Negăsind un îndrumător duhovnicesc, care să-l ajute să sporească în viaţa duhovnicească, părăseşte şi această mănăstire.

Ceea ce nu a găsit în patria sa găseşte în Ţinuturile Vrancei şi Buzăului de la noi, unde vine la recomandarea unui călugăr rus, Mihail. Aici, ajunge la schiturile Dălhăuţi şi Poiana Mărului, aflate sub ascultarea Sfântului Vasile, care avea aceleaşi origini ca şi Sfântul Paisie. Sub ascultarea duhovnicească a Cuviosului Vasile, el descoperă un adevărat părinte isihast. Petrece duhovniceşte sub ascultarea lui în așezămintele monahale Dălhăuți, Trăisteni și ­Cârnul. În aceste locuri va întâlni pustnici cu viaţă duhovnicească aleasă, care l-au impresionat prin trăirea lor. La aceste schituri româneşti descoperă pravila bisericească făcută după tipicul athonit. Aici se întâlneşte cu oameni duhovniceşti care îl îndrumă pe drumul isihiei şi cu Sfântul ­Vasile. La Schitul Cârnul s-a aflat sub ascultarea înţeleaptă a schimonahului Onufrie. Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan ne spune că „de frică să nu fie silit la preoţie” se duce în Muntele Athos.

Căutarea duhovnicească din Athos

La 4 iulie 1746, împreună cu ieromonahul Trifon, ajunge la Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator. Căutându-şi un ­îndrumător duhovnicesc, merge pe la mai mulţi monahi athoniţi şi, negăsind pe nimeni care să ­corespundă aşteptărilor sale spirituale, alege să vieţuiască singur. Se nevoieşte timp de patru ani singur într-o chilie singuratică. Aici cunoaşte rugăciunea inimii şi se hrăneşte duhovniceşte din textele Sfinţilor Părinţi.

În 1750 vine în Muntele Athos Cuviosul Vasile de la Poiana ­Mărului, care-l călugăreşte, schimbându-i numele în Paisie. Datorită râvnei sale duhovniceşti începe să aibă ucenici pe care îi povăţuieşte în trăirea isihastă. Crescând numărul membrilor obştii sale, sunt nevoiţi să se mute la Schitul „Sfântul Constantin” al Mănăstirii Pantocrator, după cum arată părintele profesor Ion Vicovan, iar în 1758 este hirotonit preot. Pentru că ­numărul ucenicilor a crescut, este nevoit să se mute la Schitul ­„Sfântul Proroc Ilie”, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său mulţi călugări români, ucraineni și ruși.

Întoarcerea în Ţările Române

În urma greutăţilor materiale şi a lipsei spaţiului pentru numărul în creştere de ucenici, hotărăşte să vină în Ţările Române. Lăsând la Schitul „Sfântul Ilie” un număr însemnat de monahi, pleacă împreună cu 64 de ucenici din ­Muntele Athos, pe două corăbii, în anul 1763. Au trecut întâi pe la Constantinopol, iar apoi au debarcat pe pământ românesc, la Galaţi. De aici au mers la Schitul Vărzăreşti. Împreună cu duhovnicii ­Visarion şi Gheorghe, Cuviosul Paisie vine la Bucureşti şi cere o mănăstire de la Mitropolitul Ţării Româneşti, care refuză. De aici pleacă la Iaşi, unde Mitropolitul Moldovei, Gavriil Callimachi, le oferă Mănăstirea Dragomirna, unde rămân până în anul 1775. După anexarea Bucovinei de către ­Imperiul austriac sunt nevoiţi să părăsească acest aşezământ monahal. De la Dragomirna vin la Secu, având aprobarea Mitropolitului Gavriil Callimachi. Aici rămâne patru ani, când domnitorul Constantin Moruzi îi oferă Cuviosului Paisie stăreţia celei mai importante lavre monahale din Moldova, Mănăstirea Neamţ. Din acel moment şi până la jumătatea secolului 20, mănăstirile Neamţ şi Secu au avut stăreţie comună.

Din anul 1779, când ajunge ­Cuviosul Paisie stareţ la Mănăstirea Neamţ, începe cea mai glorioasă pagină de istorie duhovnicească din cele peste 7 veacuri de existenţă a acestei vetre monahale. El va face din Mănăstirea Neamţ cel mai important centru de spiritualitate filocalică şi neoisihastă din lume. În doar câțiva ani, obştea îndrumată de Cuviosul Paisie va ajunge la peste 1.000 de ucenici, care erau români din Moldova, Muntenia şi Transilvania, greci, ruşi, ucraineni, bieloruşi, sârbi, bulgari şi necreştini convertiţi şi creştinaţi.

Sfântul Paisie arată o grijă ­deosebită faţă de cei aflaţi în suferinţă şi nevoi, ajutându-i şi ocrotindu-i. El a fost un bun administrator al bunurilor obştii monahale pe care o conducea. După cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Mănăstirea Neamţ, Cuviosul Paisie „a făcut o școală monahală, o școală de spiritualitate folositoare întregului creștinism ortodox, întregii Ortodoxii”. Cuviosul Paisie a trecut la Domnul în seara de joi, 15 noiembrie 1794.

La Mănăstirea Neamţ, în timpul stăreţiei Cuviosului Paisie are loc reînnoirea isihastă cunoscută în istorie şi sub numele de paisianism. Acest curent monahal a descoperit culturilor est-europene ­profunzimea şi frumuseţea ­Filocaliei, pe care el a tradus-o în slavo-rusă, după cum arată părintele academician Mircea Păcurariu. El a urmărit, potrivit părintelui profesor Ion Vicovan, „reorganizarea după principiile patristice a vieţii cenobitice, anume: a. Isihasmul (prin introducerea acestuia în viaţa de obşte); b. Studiul scrierilor Sfinţilor Părinţi (prin care s-a pus în lumină patristică valoarea rugăciunii neîncetate şi a vieţii duhovniceşti în obşte); c. Rânduiala vieţii călugăreşti (aceasta cuprindea viaţa în obşte; o disciplină severă, în spiritul Părinţilor; preocupare pentru cultura teologică a călugărilor; îndeletnicirea cu diferite meşteşuguri)”.

Paisianismul a influenţat mănăstirile de la noi, dar şi pe cele din lumea ortodoxă, mai ales pe cele din spaţiul Imperiului țarist. Mişcarea sa de reînnoire isihastă a avut o mare influenţă în spaţiul Ortodoxiei ruse. Paisianismul a influenţat peste 100 de mănăstiri şi schituri din eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse. Părintele academician Mircea Păcurariu arată că „tradiţiile paisiene s-au răspândit în mănăstirile Valaam, ­Solovăţ, Alexandru Sfirski şi lavra Alexandru Nevski din Petersburg; în centrul Rusiei la sihăstria ­Optina, în mănăstirile Briansk, Simonov şi Novospask, ultimele două în Moscova; iar în sud, la mănăstirile Ploşteansk, ­Lavra ­Pecerska din Kiev...” Astfel, paisianismul a influenţat decisiv viaţa monahală şi cultura ortodoxă prin aceste centre monahale cu mare influenţă duhovnicească. Pentru noi, ortodocşii, Cuviosul Paisie este apărător al dreptei credințe și lauda monahilor, care din pruncie ­iubind pe Hristos, ca un alt Avraam a părăsit patria sa, în Muntele Athosului nevoindu-se; și, adunând ceată de ucenici, ­s-a așezat în țara Moldovei cea ­binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc a făcut. Pentru aceasta, împreună cu ­îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Paisie de la Neamt