Konrad Lorenz (1903-1989) reprezintă tipul omului de ştiinţă apropiat de Dumnezeu şi de oameni. Cercetările sale i-au adus Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1973.
Spre deosebire de alţi oameni faimoşi care au câştigat Premiul Nobel, Konrad Lorenz ne-a lăsat o mărturie autobiografică preţioasă. În cele ce urmează vom parcurge fidel propriile sale concluzii privind formarea şi progresul înregistrate în întreaga sa carieră.
S-a născut pe 7 noiembrie 1903 în Viena, într-o familie foarte tolerantă şi deschisă. Părinţii săi i-au încurajat dragostea pentru cercetarea naturii şi nu s-au declarat împotriva pasiunii sale pentru îngrijirea animalelor. Lorenz relatează că, într-o dimineaţă, tatăl său i-a adus o salamandră, dar i-a pus condiţia să o elibereze peste cinci zile. Micul Konrad a fost foarte fericit să observe că salamandra a eliberat 44 de larve, pe care el le-a îngrijit suficient de bine, obţinând supravieţuirea finală a 12 dintre ele. Bona sa, Resi Fuhringer, a fost o adevărată călăuzitoare a sa în lumea naturii, fiind şi ea pasionată de botanică şi zoologie.
Descoperirile adolescenţei
Unul dintre profesorii de la liceu i-a dezvăluit tânărului Konrad teoria darwinistă de evoluţie a speciilor, pe care el a cercetat-o cu asiduitate în următorii ani. A descoperit unele adevăruri ascunse în lanţul "evolutiv", dar nu a ajuns să sprijine teoria darwinistă în concluziile ei. Alături de prietenul său, Bernhard Hellmann, obişnuia să cerceteze în continuare, în amănunt, mediul înconjurător şi să descopere plin de uimire bogăţia comportamentului animalelor în natură. La sfatul tatălui său, a urmat Facultatea de Medicină, descoperind scrierile lui Oskar Heinroth, care s-au dovedit în acel moment o oază de inspiraţie, ajutându-l să iniţieze mai multe studii între anii 1927 şi 1936.
Război şi pace
Începând cu 1939, Konrad Lorenz a primit o catedră la Universitatea din Konigsberg, dar după doar doi ani a fost silit să se înroleze în armata germană şi să activeze ca doctor pe front. În 1942 a fost capturat de ruşi şi obligat să presteze ca doctor în spitalele lor. A rămas uimit de incompetenţa cadrelor medicale ruse, care confundau până şi cele mai simple simptome ale unor boli cu altele. Începând cu 1948, se reîntoarce în Austria natală, cu toate că primise numeroase oferte de cercetare din parte universităţilor ruseşti. Deşi a studiat în mare parte doar comportamentul animal ducând la întemeierea "etologiei", Konrad Lorenz s-a concentrat în ultima parte a vieţii asupra rolului omului în societate. Astfel a apărut una dintre cele mai fermecătoare cărţi în domeniu, "Cele opt păcate capitale ale lumii civilizate", ale cărei teme le vom aminti şi discuta în cele ce urmează. În 1973, Premiul Nobel pentru Medicină primit i-a încununat cariera plină de succese. Pe 27 februarie 1989, Konrad Lorenz se stingea în pace la Viena.
Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate
În această carte sunt detaliate câteva teme extrem de actuale în viaţa socială de astăzi. Suprapopularea, întrecerea cu sine însuşi, decăderea genetică, sfărâmarea tradiţiei, armele nucleare sunt pericolele care ne pândesc atât interior, cât şi exterior. Toate acestea creează o presiune suplimentară asupra oamenilor, determinându-i să devină mult mai anxioşi, stresaţi sau pesimişti. Konrad Lorenz a adus o serie de argumente interesante bazate pe comportamentul animalelor în anumite situaţii asemănătoare. Spre exemplu, atunci când sunt mai mulţi membri ai aceleiaşi specii înghesuiţi într-un spaţiu strâmt s-a observat că aceştia devin foarte agresivi şi plini de răutate unul faţă de altul. Vi se pare un simptom cunoscut atunci când vă aflaţi într-o aglomeraţie? Un alt exemplu este cel al grabei nesănătoase. Nu muncim deseori peste limitele noastre, aproape mereu pentru beneficii modeste sau doar din orgoliu?
Cultură şi ştiinţă
Se observă tot mai pregnant astăzi o cultură a nihilismului şi indiferenţei. Totodată, mulţi oameni sunt tentaţi să osândească moştenirea tradiţională a propriului neam numai pentru că nu concordă cu noile descoperiri ştiinţifice sau cu exploziile modernităţii. Bineînţeles că avem de-a face cu o manifestare greşită. Rupturile culturale, schimbările de paradigmă dese pot crea falii periculoase. Într-o bună zi, te trezeşti şi nu mai ştii cărui neam aparţii şi ce identitate ar trebui să ai. Nu este suficient să te consideri european sau adept al ştiinţei pentru a scăpa de conştiinţa apartenenţei tale sociale. "Credinţa eronată că doar ceea ce poate fi înţeles pe cale raţională ori, mai mult, doar ceea ce poate fi dovedit în mod ştiinţific ar face parte din tezaurul stabil de cunoştinţe al omenirii duce la consecinţe nefaste. "Iluminat ştiinţific", tineretul ajunge să nesocotească nepreţuita comoară conţinută în tradiţiile oricărei culturi vechi, precum şi în învăţăturile marilor religii ale lumii. Cel care crede că toate acestea sunt lipsite de orice valoare cade totodată într-o altă greşeală nu mai puţin periculoasă, trăind cu impresia că ştiinţa ar putea isca pur şi simplu din neant în mod raţional o întreagă cultură, cu tot ceea ce ţine de ea", scrie omul de ştiinţă în lucrarea amintită.
Ierarhie şi anarhie
Una dintre obsesiile nesatisfăcute decât exterior ale comunismului a fost ideea că oamenii ar trebui să fie egali. Această părere nesustenabilă din punct de vedere social a reprezentat o himeră nefericită care a făcut ca mulţi oameni dăruiţi din punct de vedere intelectual să fie trecuţi în rândul mulţimii pentru simplul fapt că erau mai deştepţi decât alţii. Darurile lui Dumnezeu nu se distribuie egal, ci complementar persoanei omului. Calea mântuirii este însă o cale a egalităţii, nefiind închisă nimănui. Din păcate, lumea actuală a ajuns să nege atât de mult inegalitatea, încât o pune pe seama existenţei unei ierarhii, lucru care se dovedeşte deosebit de periculos. "Una dintre cele mai mari crime ale doctrinei pseudodemocratice este aceea că ea consideră existenţa unei ierarhii naturale între oameni ca fiind un obstacol care i-ar frustra de orice sentimente mai calde. Dar fără această ierarhie n-ar exista nici măcar cea mai naturală formă a dragostei umane, cea care îi leagă în mod normal pe membrii unei familii; cunoscuta educaţie de tip "non-frustration" a făcut din mii de copii nişte bieţi nevrozaţi" ("Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate", pp. 82-83). Konrad Lorenz ne-a avertizat cu prisosinţă asupra actualelor pericole sociale care ne ameninţă. Rămâne de datoria noastră să încercăm să le evităm şi, de ce nu, să le vindecăm. Singurele căi rămân rugăciunea şi exemplul propriu, fără de care orice încercare de schimbare este doar un eşec amânat. Doar Dumnezeu ne poate încredinţa o minte clară, limpede pentru a avea discernământul necesar. Discernământ de care Lorenz s-a bucurat toată viaţă.
