Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău

Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost o mare şi puternică personalitate în viaţa bisericească, o mână de fier care a căutat mereu să sprijine preoţimea, un diplomat adevărat cu diverse organe administrative. Îşi lasă puternic amprenta în toate eparhiile unde a activat şi slujit, fiind cunoscută grija sa deosebită pentru copiii şi văduvele preoţilor. Lăsând la o parte construcţia a peste 200 de biserici, meritul deosebit pe care îl are ca mitropolit al Basarabiei este acela de a fi organizat învăţământul teologic prin înfiinţarea Seminarului Teologic de la Chişinău şi de a susţine viaţa liturgică prin deschiderea unei tipografii. Importanţa acestei tipografii pentru viaţa spirituală şi culturală a basarabenilor a fost foarte mare, aceştia având posibilitatea de a citi cărţi în limba maternă, cărţi traduse, în majoritatea lor, de însuşi mitropolitul Gavriil.

Grigorie Bănulescu, viitorul mitropolit Gavriil, s-a născut în anul 1746 în familia lui Grigorie şi Anastasiei Bănulescu-Bodoni, în oraşul Bistriţa-Năsăud, în vremuri tulburi pentru poporul său, care se afla în vasalitate faţă de Imperiul Otoman. Studiile primare le-a făcut sub supravegherea unchiului din partea mamei, urmând apoi şcolile excepţionale ale vremii la Budapesta, Kiev, Patmos, Smirna şi Muntele Athos. În paralel cu teologia, Grigorie Bănulescu primeşte şi studii filologice, fapt ce îi permite să se ocupe de activitatea profesorală în Iaşi, iar apoi la Poltava.

„Să încalc jurământul ca să trăiesc

câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“

La vârsta de 33 de ani este tuns în monahism cu numele de Gavriil. La 26 decembrie 1791 este hirotonit episcop al Akermanului şi Benderului, iar la 11 februarie 1792, prin decretul împărătesei Ecaterina, Gavriil Bănulescu-Bodoni este numit mitropolitul Moldovei. Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi, patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. La nenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului, Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“. Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare - o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.

La 10 mai 1793, prin decretul împărătesei Ecaterina, Gavriil Bănulescu a fost numit mitropolit de Ecaterinoslav şi Herson-Tavriseski, în perioada păstoririi sale aici înfiinţându-se, cu binecuvântarea sa, oraşul Odessa, iar la 2 septembrie 1799 Sfântul Sinod îl alege mitropolit de Kiev. Activitatea mitropolitului Gavriil Bănulescu în conducerea eparhiei din Kiev a avut trei direcţii: lupta cu catolicii şi uniaţii în nou-alipitele biserici; stabilirea noului sistem guvernamental în asigurarea unui fond bisericesc preoţesc; schimbări în viaţa internă în nou-alipitele biserici ale eparhiei din Kiev.

Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei

Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducerea noii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cult se numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti, stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale. Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor, clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.

Activitatea în Eparhia Chişinăului şi Hotinului

Ca urmare a tratatului de pace din 16 mai 1812 dintre Rusia şi Imperiul Otoman, Mitropolitul Gavriil a început organizarea unei noi eparhii în teritoriul din partea stângă a Prutului. În eparhia nou-înfiinţată, a Chişinăului şi Hotinului, a păstrat aceeaşi orânduire ca şi în vechea sa eparhie. În luna septembrie a anului 1813, prin eforturile mitropolitului Gavriil a fost înfiinţată Dicasteria din Chişinău, ca instanţă bisericească judecătorească.

În perioada păstoriri sale la Chişinău au fost construite peste 200 de biserici, încât numărul total al bisericilor în eparhie a ajuns la 900, preocupându-se şi de dotarea lor cu cele necesare. Pentru pregătirea viitorilor preoţi, în anul 1812 a fondat la Chişinău Seminarul Teologic. În 1814 a fost organizată biblioteca seminarului.

În afară de pregătirea preoţilor, o preocupare permanentă a mitropolitului Gavriil a fost asigurarea bisericii cu cărţile de cult necesare. La 31 mai 1814 a avut loc deschiderea oficială a Tipografiei eparhiale de la Chişinău. Cu binecuvântarea mitropolitului au fost tipărite aici mai multe cărţi liturgice şi manuale de teologie în limbile română şi rusă. Printre acestea se enumeră următoarele: Bucoavna (1814), Trebnic (1815), Molitfelnic (1815), Catehismul (1816), Slujba Învierii (1816), Ceaslov (1817), Panihida (1818), Psaltirea (1818), Sarcinile societăţii biblice (1818), Mineiul sărbătorilor (1819), Rânduiala sfinţirii bisericii (1820) ş.a.. Toate aceste cărţi au fost traduse din limba slavonă de însuşi mitropolitul Gavriil. Tot prin efortul său a fost tipărită şi Biblia în limba română în 1819, la Petersburg. Datorită energiei şi voinţei puternice, mitropolitul Gavriil a reuşit să facă foarte multe pentru iluminarea spirituală şi culturală a populaţiei Basarabiei şi nu numai. Fiecare carte se tipărea într-un tiraj de 1.200-1.500 de exemplare, în timp ce numărul parohiilor era de 900.

Grijile şi ostenelile i-au zdruncinat sănătatea acestui truditor neobosit. La 30 martie 1821, în cel de-al 75-lea an din viaţă, mitropolitul Gavriil a trecut la Domnul, fiind înmormântat la Mănăstirea Căpriana. În dimineaţa zilei de 1 aprilie, clopotele tuturor bisericilor basarabene au vestit că mitropolitul Gavriil a luat calea cerului.