Cultul eroilor înseamnă întoarcerea, cu smerenie și recunoștință, către rădăcinile însângerate ale națiunii noastre. Poporul român a cinstit cu respect jertfa înaintașilor, prin pomenirea la Sfânta Liturghie, ridicarea de troițe, biserici și mausolee. Ziua Eroilor, stabilită prin lege de sărbătoarea Înălțării Domnului, arată împletirea identității naționale cu Ortodoxia creștină. Prin jertfa lor, eroii și-au câștigat un loc în memoria noastră și în cer.
Pomenirea celor căzuți pe câmpurile de luptă face parte din permanența culturală a poporului român și este o parte distinctă în ceremoniile dedicate cultului morților, care este încă foarte dezvoltat, în ciuda vieții moderne. Neamul românesc, dintotdeauna, a cinstit jertfele înaintașilor pentru apărarea țării și a dreptei credințe. Poporul român a cultivat, cu respect, memoria eroilor, căci fără cunoașterea și prețuirea trecutului nu există viitor.
Intelectualitatea satelor și a orașelor, preoții patrioți, care nu s-au sfiit să îngemăneze identitatea națională cu Ortodoxia, au întreținut acest cult. Femeile române au dus întotdeauna ofrande și tămâie la cimitir, pentru a păstra amintirea celor adormiți cât mai aproape de comunitatea celor vii. Omul simplu, țăranul ori târgovețul, care a avut rude și prieteni care nu s-au mai întors din războaie, a cinstit memoria lor, făcând din aceasta o datorie sfântă. Prin pomenirea creștină a numelui celui căzut pentru apărarea țării, în fața comunității ecleziastice, îi era cinstită memoria și prețuită jertfa.
Persoanele care au luptat în bătălii intră într-o categorie a excepționalilor, iar pe cei care nu s-au mai întors din războaie poporul i-a cinstit asemenea mucenicilor pentru credința strămoșească. Prin sărindare și prin pomenirea la Sfânta Liturghie, amintirea eroilor de război era păstrată în comunitate. De la o memorie colectivă vulnerabilă prin oralitate s-a ajuns la un semn de aducere-aminte, care este troița. De lemn și mai rar de piatră, troița a fost destinată, în general, cinstirii strămoșilor. Aflată în mijlocul satului ori, de cele mai multe ori, în curtea bisericii, troița era monumentul destinat prețuirii strămoșilor unei comunități.
Mihai Eminescu spunea că „istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu”. Poporul român a marcat această desfășurare a gândirii lui Dumnezeu pentru neamul românesc cu borne, care sunt biserici, troițe și mausolee.
Moartea pe front a cetățeanului pașnic, plecat de acasă de lângă ai lui, nu a fost o moarte fără rost. Aceasta a dus la păstrarea identității naționale și a dreptei credințe strămoșești. Oamenii care nu s-au mai întors din bătălii și au fost înmormântați pe unde au căzut, în gropi comune (când tensiunea războiului a impus-o) și prin morminte separate (când a fost mai mult timp pentru aceasta), toți aceștia au consolidat temelia țării. Ștefan cel Mare a zidit biserici peste osemintele lor. La 20 de ani după bătălia de la Valea Albă, unde au murit mulți oșteni și boieri, voievodul a ridicat o biserică deasupra osemintelor celor căzuți în luptă. Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli” de la Războieni este considerată de către istorici primul mausoleu ridicat pe teritoriul țării noastre. Cronicarul Grigore Ureche descria astfel pierderile Țării Moldovei: „Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile celor pieriți, până au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitejii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur. (…) Mai apoi, după ieșirea neprietenilor și a vrăjmașilor din țară, dacă au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcutu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o biserică, unde trăiește și azi întru pomenirea sufletelor”. Pisania scrisă în slavonă menționează ridicarea Bisericii „Sfinții Voievozi” de la Războieni „pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici”.
Iar după Primul Război Mondial s-au ridicat catedrale memorabile pentru pomenirea vrednicilor înaintași, așa cum sunt cele de la Alba Iulia, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Rădăuți sau Giurgiu.
În anii Primului Război Mondial, pierderile de vieți omenești au fost nemaiîntâlnite până la acel moment. România a pierdut peste 800.000 de militari și civili. De aceea, pentru supraviețuitori s-a impus ca o datorie morală comemorarea, în fiecare an, a celor care au murit pe câmpurile de luptă. La nivel de națiuni, acest lucru s-a materializat prin Tratatul de la Versailles. Documentul, semnat de fostele țări beligerante, prevedea, printre altele, obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora. Concretizarea prevederilor actului de la Versailles s-a realizat prin apariția decretului-lege nr. 1693 / 4 mai 1920. Acesta stabilea ca Ziua Eroilor să fie celebrată cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului Iisus Hristos. România devenea la acel moment prima țară care i-a asimilat pe eroii străini asemenea eroilor naționali. Astfel, Înălțarea Domnului a fost decretată sărbătoare națională a poporului român. Un rol important l-a avut atunci Societatea „Mormintelor Eroilor Căzuți în Război” (înființată în 1919) și transformată ulterior, în 1927, în Societatea „Cultul Eroilor”. Cu ajutorul acestei organizații, aflată sub înaltul patronaj al reginei Maria, în anul 1923, s-a inaugurat Mormântul Ostașului Necunoscut, amplasat inițial în fața Muzeului Militar Național din Parcul Carol, din București.
Societatea „Cultul Eroilor” a avut o activitate bogată. În perioada interbelică au fost construite numeroase monumente și plăci comemorative în multe localități ale țării. Din anul 1940, societatea și-a schimbat numele în „Așezământul Național Regina Maria”. Conjuncturile istorice au făcut, însă, ca situația să se schimbe. Prin decretul nr. 71 / 1948, din rațiuni politice, Ziua Eroilor a fost stabilită la data de 9 mai, abrogându-se, astfel, toate prevederile anterioare. Începând cu 1990, conducerea Ministerului Apărării Naționale a declanșat o amplă acțiune reparatorie de reintroducere în armată a valoroaselor tradiții militare românești. Tot din acest an, Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci de Înălțarea Domnului.
În anul 1995, a fost adoptată Legea nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor, iar prin Legea nr. 379/ 2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război se prevedea cinstirea Zilei Eroilor cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului Iisus Hristos.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor și Biserica Ortodoxă Română poartă de grijă atât mormintelor eroilor români din țară, cât și celor din străinătate. Asemenea cimitire se găsesc în multe țări, unde soldații români au luptat în cele două războaie mondiale. Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Italia, Germania, Federația Rusă, Austria, Bulgaria, Cehia sunt câteva dintre țările în care se află cimitire ale eroilor români.
În vremuri mai apropiate de noi, la Ploiești, s-a ridicat, în anul 1993, o biserică cu hramul „Înălțarea Domnului” pentru cinstirea celor 51 de tineri prahoveni care au murit în Revoluția din 1989. Sfântul locaș mai este cunoscut și cu numele de „Catedrala Eroilor Tineri”, care au murit pentru libertate.
Ca un arc peste timp, în anul 2018, când s-a sărbătorit Centenarul Marii Uniri, a fost sfințită Catedrala Mântuirii Neamului. Construită în ultimii 12 ani, Catedrala Națională este închinată eroilor neamului din toate timpurile și credinței strămoșești, având hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”. „Neamul este etern prin cultul eroilor”, spunea marele istoric Nicolae Iorga. Și adaug eu: cunoașterea și cinstirea trecutului ne ajută să ne construim un viitor mai bun.
