Părintele Modest creştea flori şi ucenici

Părintele Modest a fost, un bun duhovnic. Se spovedeau la sfinţia sa atât monahi din mănăstire (aproape jumătate din obşte), cât şi credincioşi din afara mănăstirii, fiii săi duhovniceşti. Spovedea cu tact, blândeţe, dar şi mustrare când era cazul, cu înţelegere şi multă răbdare. Avea dragoste părintească faţă de toţi fiii săi duhovniceşti. De mai multe ori le-a spus unora: "Eu vă iubesc, dar voi nu vă iubiţi".

Vedea foarte uşor calităţile şi defectele celui care se spovedea şi, adeseori, spunea: ai asta, dar îţi lipseşte cealaltă.

Monahilor care se spovedeau la sfinţia sa le spunea mereu să preţuiască cinstea la care au fost chemaţi de Dumnezeu, mai ales celor care erau şi hirotoniţi. Îi îndemna să lucreze, să se roage, să studieze, să nu piardă nici o clipă fără vreun folos. Să aibă grijă cum se prezintă în faţa celor care vizitau mănăstirea etc. Acorda foarte multă atenţie ţinutei monahale şi nu permitea ca cineva să umble neîngrijit sau să meargă la biserică fără ţinuta completă. Tinerilor monahi le spunea mereu: "Vă rog să ascultaţi ceea ce vă spun, pentru că eu am fost ca voi"; adică cele pe care vi le spun nu le ştiu doar "din cărţi", ci şi dintr-o experienţă personală.

Sensul vieţii

Urmărea urcuşurile şi coborâşurile duhovniceşti ale fiecăruia, însă cu multă discreţie. La mănăstire spovedania se face săptămânal, sau ori de câte ori este nevoie. Un monah lipsise trei-patru săptămâni la rând de la spovedanie, şi nu se gândea că părintele Modest îi contabiliza lui lipsa de la spovedanie. Dar, într-o după-amiază, întâlnindu-se amândoi în curtea mănăstirii, părintele i-a spus: "N-ai venit la spovedanie de atâtea săptămâni, ia seama la tine…!" Fără cuvinte… Avea răspunsuri la toate întrebările care îi erau adresate, deşi uneori dădeau impresia că nu au de-a face cu subiectul, adică puteau părea prea simple. Într-o zi, un monah din mănăstire i-a mărturisit:

- Părinte Modest, de o vreme încoace, deşi am depus voturile monahale nu de mult, parcă nu mai simt rostul vieţii călugăreşti, nu mă mai rog ca înainte, nu mai am aceeaşi râvnă… Nu mai văd nici un sens…

Acum, monahul respectiv aştepta un răspuns complicat probabil, cu argumente de tot felul, "solide", însă părintele Modest i-a răspuns printr-o întrebare:

- Frăţia ta ştii că şi eu am mers de tânăr la mănăstire (imediat după armată). Aşa… Consideri că pentru mine viaţa monahală a avut sens?

- Sigur că da, a avut, cum să nu?, a răspuns monahul...

- Dacă pentru mine a avut şi are sens, pentru frăţia ta de ce nu are sens?, a încheiat părintele.

Nu cred că pe moment a fost suficient de mulţumit de răspunsul dat, însă cert este că, imediat după aceea, monahul "şi-a revenit".

Nu un duhovnic vestit, ci duhovnicul multora

Pentru cei care nu-l cunoşteau foarte bine, putea apărea ca un părinte sever, greu abordabil, dar nu era deloc aşa. Istorisind unui ucenic al său viaţa unui sfânt (Sfântul Ioan Damaschin, cred), când a ajuns la un anume episod din viaţa acestuia,

l-au podidit lacrimile şi nu a mai putut continua până la un moment dat.

În viaţa oricărui credincios creştin şi în viaţa unui monah, fără duhovnic şi fără spovedanie nu există creştere duhovnicească. De aceea, avem datoria să căutăm şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să găsim un duhovnic ce poate să ne ajute în viaţa noastră duhovnicească. Să ne căutăm duhovnicul, adică cel care socotim că este potrivit pentru noi, şi să-l păstrăm. Nu cred că este bună atitudinea unora de-a căuta cu orice preţ duhovnici mari, renumiţi, isihaşti vestiţi etc. Această atitudine este, uneori, aşa cum spun Sfinţii Părinţi (spre exemplu Sfântul Simeon Evlaviosul), prilej de-a schimba des duhovnicul, provocând instabilitate duhovnicească.

Părintele Modest nu a fost un foarte mare duhovnic, vestit, însă a fost duhovnicul multora, a fost găsit de către mulţi ca fiind duhovnicul potrivit pentru ei, care i-a putut ajuta în calea spre mântuire, le-a fost de folos lor.

Flori şi ucenici

La 20 iunie 2003, părintele arhimandrit Modest Muraru s-a mutat din viaţa aceasta, "a mers să se odihnească dincolo de zid", lăsând în urma sa o curte frumoasă cu flori şi un mănunchi de fii duhovniceşti, pe care i-a hrănit şi i-a povăţuit duhovniceşte, iar Dumnezeu i-a făcut să crească. Fără ajutorul duhovnicesc pe care Dumnezeu l-a dat prin părintele Modest fiilor săi duhovniceşti, mulţi s-ar fi ofilit şi uscat, asemenea unor flori neudate şi neîngrijite. Am credinţa că s-a putut prezenta în faţa Dreptului Judecător cu acest mănunchi de fii duhovniceşti ca şi cu un buchet de flori, care, împreună cu celelalte fapte bune pe care le-a săvârşit în viaţa sa, i-au înlesnit intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.

Doamne, odihneşte cu drepţii sufletul adormitului robului Tău, Modest arhimandritul!