Părintele Vasile Vasilache, traducător al Bibliei

Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări. Astfel, traducerea „Sbornicului” a fost realizată de părintele Gheorghe Roșca, membru uitat al Rugului Aprins, carte care a circulat mulți ani în samizdat, publicată abia după căderea comunismului (vol. I și II, Episcopia Ortodoxă Alba Iulia, 1993, 2000), iar Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea ne-a dăruit una dintre traducerile „Scării” Sfântului Ioan Scărarul, versiune publicată abia recent (Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2020). O evidență, separat, putem adăuga traducerile din opera Sfinților Părinți realizate de părintele Dumitru Stăniloae, începând cu „Filocalia”. În această ordine de idei, părintele Vasile Vasilache (1909-2003), fost stareț al Mănăstirii Antim în perioada întâlnirilor Rugului Aprins, ne-a dăruit o traducere integrală a Sfintei Scripturi, aflată încă în manuscris, pe care l-a donat Bibliotecii Academiei Române în anul 1990.

Părintele Vasile Vasilache este din judeţul Vaslui, s-a născut în 1909 în localitatea Idrici (comuna Roşieşti), tatăl său fiind preotul Gheorghe Vasilache. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Huşi (1929) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Bucureşti (1934). A obţinut doctoratul în teologie ortodoxă la Chişinău, la Catedra de Omiletică, cu teza „Predica în Evul Mediu”, sub îndrumarea arhimandritului Iuliu Scriban (1938). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ în ziua de 5 septembrie 1936, fiind apoi preot la Catedrala Mitropoliei din Iaşi şi director al Cancelariei eparhiale între anii 1936 și 1940. Apoi, între anii 1940 şi 1944, Patriarhul Nicodim îl cheamă la Bucureşti, fiind secretar patriarhal și predicator al catedralei. A fost propus de Patriarhul Nicodim de mai multe ori în funcția de episcop, dar autoritățile comuniste s-au opus, pr. Vasile Vasilache fiind perceput drept o personalitate ostilă regimului nou instalat - mai ales prin predicile sale antisovietice din perioada războiului. Între anii 1944 şi 1948, pr. Vasile Vasilache a fost stareţ la Mănăstirea Antim, iar ulterior, între 1949 şi 1959, stareț al Schitului Pocrov (Neamţ), unde a slujit la un moment dat alături de fratele său, monahul Haralambie Vasilache, și de tatăl acestora, pr. Gh. Vasilache.

Pr. Vasile Vasilache a fost arestat în anul 1959 şi condamnat la 8 ani de închisoare politică, fiind graţiat în 1964. După eliberare a revenit la Altar, fiind preot de mir în istorica localitate Bobâlna, între 1964 şi 1969. După anul 1969 a reuşit să plece în Occident, fiind preot la mai multe biserici româneşti din SUA şi Canada, până în ianuarie 2003, când a plecat la Domnul. A fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Românilor din Cele Două Americi.

Ucenic al viitorului Patriarh Nicodim, părintele Vasile Vasilache va recunoaște, peste ani, într-un interviu că activitatea cărturărească a viitorului ierarh i-a fost model: „După cum ştiți, patriarhul Nicodim, căruia i-am fost umil învăţăcel, se numără printre traducătorii în româneşte ai Sfintei Scripturi. A fost poate o încercare de a-i urma exemplul. (...) Confruntând traducerile româneşti, mai vechi şi mai noi, cu textul Bibliei în limbile originale şi cu alte traduceri în limbi moderne, mi-am dat seama că ele păcătuiesc uneori printr-un adaus de cuvinte, ceea ce schimbă caracterul de traducere în acela de comentariu. Un exemplu din Epistola I a lui Petru cap. 2 verset 17 (Noul Testament, 1952): «iubiţi tovărăşia între fraţi». În textul original grecesc sunt doar două cuvinte «τὴν ἀδελφότητα ἀγαπᾶτε», «iubiţi frăţia». Nicăieri, nici în textul latin, nici în traducerile în franceză, engleză etc., nu apare cuvântul «camaraderia», «tovărăşia». Între timp, traducerea noastră a fost corectată. Când am plecat în America, n-am putut lua cu mine cele 35 de registre mari câte numără manuscrisul traducerii mele. Acum le-am recuperat şi le-am predat Bibliotecii Academiei Române” (Interviu acordat lui Boris Buzilă, apărut în ziarul „România liberă”, 16 septembrie 1990).

Anterior, aflat încă în Moldova, părintele Vasile Vasilache publicase un mic volum intitulat „Biblia în Ortodoxie” (Tipografia Sfintei Mănăstiri Neamțu, 1939). Iată câteva probleme asupra cărora meditează și despre care scrie în această carte: Valoarea Bibliei pentru creştini; Sfânta Scriptură întreită şi tâlcuită de Sfânta Tradiţie care e în Biserică; Care era criteriul unei obiective interpretări a Bibliei, în veacurile primare ale creştinismului; Tâlcuirea Sf. Scripturi în Biserica Ortodoxă; Pot citi şi interpreta laicii Sf. Scriptură?...

În fine, de-a lungul anilor, părintele V. Vasilache a amintit și a explicat povestea acestei traduceri, de pildă în volumul intitulat „Întreita iubire de Dumnezeu, Biserică și Neam” (New York, SUA, Colecția Teologică „Cuvântul Vieții”, 1990, p. 288):

„Nu numai în vremuri bune şi de tihnă, dar şi în cele grele şi de mari frământări, sufletul omenesc îşi poate găsi eternul refugiu în Sfintele Scripturi, care cuprind în ele comoara înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu. Cu Biblia ajungi să fii departe de furtunile vieţii cu tot felul de duşmănii, trăind graiurile sfinte ale Cerului, şoptind în inima ta rugăciuni sfinte (...).

Şi aşa, prin traducerea Sfintei Scripturi, „viaţa mi-am ascuns-o cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3, 3), departe de toate marile centre ale Ţării, de toate frământările lumii, departe de cei ce prăbuşeau şi se înălţau pe dărâmări de oameni şi de instituţii ce înălţaseră fruntea Neamului românesc, departe de cei ce clocoteau de ură împotriva valorilor morale ale culturii creştine, departe de acei ce se socoteau înţelepţi în compromisuri de tot felul...

Traducerea Sfintei Scripturi am început-o încă de pe când eram la Mânăstirea Antim din Bucureşti, am continuat-o apoi în munţi, la Schitul Pocrov, iar când m-au scos din mănăstire, din călugărie şi din preoţie, am tradus-o în Casa părintească, la Vutcani, Fălciu, apoi, după anii de închisoare, la Bobâlna, în Transilvania, la toată această trudă înjugând ziua cu noaptea, între anii 1944 şi 1969.

Când ne-au arestat - pe mine şi pe fratele meu, Arhimandritul Haralambie, multe volume de manuscrise, ale lui şi ale mele, le-au ars Securitatea, iar biblioteca a fost distrusă şi risipită. Sfânta Scriptură, în manuscris, ocrotită de mâna nevăzută a lui Dumnezeu, nu au luat-o. Când am avut chemarea să plec în America, nu am putut să iau cu mine această nouă traducere a Bibliei, ci ea a rămas tăinuită la un bun prieten în Bucureşti.

După 21 de ani, între 3 şi 23 Septembrie 1990, am avut şi eu libertatea de a vizita şi revedea cu plăcuta bucurie România. Prima grijă a fost de a lua cele 10 pachete, cu 35 de registre mari, ale traducerii Bibliei, în manuscris pentru a le dona Academiei Române”...

Desigur, acuratețea lingvistică și valoarea acestei traduceri urmează să fie apreciate de specialiști. Ceea ce este remarcabil: bună parte dintre membrii Rugului Aprins s-au refugiat din fața prigoanei comuniste - așa cum odinioară făceau strămoșii noștri în fața cotropitorilor, ascunzându-se în munți - nu numai în căutarea rugăciunii isihaste, ci și, în măsura în care li s-a îngăduit, în strălucite cercetări științifice, scrieri, opere de artă. Fiindcă L-au regăsit pe Hristos în toate acestea.