„Pentru smerenia noastră cerem şi pâinea cea de toate zilele, în sensul ei materialnic“

„Ar fi mai bine şi mai drept dacă s-ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei“, scria Sfântul Nicolae Velimirovici.

Pâinea este hrană pentru trup, dar şi hrană pentru suflet, atunci când, prin primirea harului, se preface în Euharistie. Vă invităm să rememorăm semnificaţiile profunde  ale cererii a patra din rugăciunea „Tatăl nostru“, înţelesuri pe care ni le-a împărtăşit stavrofora  Mihaela Stroescu, stareţa Mănăstirii Miclăuşeni (jud. Iaşi).

„Sfinţii Părinţi ne învaţă că prin «pâine» trebuie să înţelegem nu numai hrana trupului, ci şi pe cea a sufletului. Pentru noi, monahii, poate că este mai potrivit cuvântul lui Dumnezeu care spune: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu», dar pentru smerenia noastră cerem şi «pâinea cea de toate zilele», în sensul ei materialnic, de hrană necesară întreţinerii trupului, căci «pâinea întăreşte inima omului»  şi chiar şi «Domnul a flămânzit».

Aşadar, cu evlavie Îl rugăm pe Tatăl nostru din ceruri să ne dea hrana zilnică trebuitoare vieţii, pâinea fiind în acest caz hrana absolut necesară, fără de care nu putem fi sănătoşi şi utili.

Dacă fără pâinea zilnică, materială, omul nu poate trăi, cu atât mai mult fără «pâinea cea spre fiinţă», despre care Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: «Pâinea pe care o cerem este Însuşi Hristos, Care S-a coborât din cer», iar Sfântul Chiril al Ierusalimului o arată ca fiind Sfânta Împărtăşanie, care sfinţeşte sufletul şi tot omul întreg“, a menţionat stareţa Mănăstirii Miclăuşeni.

Prin primirea harului, pâinea se preface în Euharistie

Expresia  „pâine spre fiinţă“ este prezentă în Noul Testament doar în două locuri, la Evangheliştii Matei şi Luca, în cele două versiuni ale Rugăciunii Domneşti. Din aceste cuvinte se înţelege şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, care este de cel mai mare folos, atât sufletului, cât şi trupului nostru, deoarece prin primirea harului, pâinea se preface în Euharistie şi devine izvor de mântuire şi mijloc de regenerare spirituală. Chiar şi în acest caz, îndemnul de a ne ruga doar pentru ziua respectivă rămâne valabil. Avem nevoie doar de atâta putere cât să facem faţă greutăţilor şi ispitelor proprii zilei prezente. Creştinul ştie că Dumnezeu nu îl va părăsi niciodată şi astfel nu se lasă copleşit de povara întrebărilor pentru ziua de mâine, ci îşi îndreaptă toată atenţia şi cererea la momentul prezent, deoarece acesta poate ascunde atât mântuirea, cât şi osânda sa.

Stavrofora Mihaela Stroescu subliniază faptul că, pentru a primi această pâine cu vrednicie, credinciosul trebuie neapărat să îndeplinească o condiţie: curăţirea sufletească şi trupească prin pocăinţă şi prin hotărârea de a se îndrepta. „Rânduiala Sfintei Împărtăşiri ne învaţă astfel: «Trupul Stăpânului vrând să-L primeşti,  fii cu frică, mergi şi cu cei ce te-au mâhnit te împacă, şi aşa îndrăzneşte de ia hrana sfântă, pâinea cea cerească, Euharistia».

„Suntem datori să ne gândim şi la trebuinţele aproapelui“

În cererea către Tatăl ceresc, noi ne adresăm spunând «pâinea noastră», arătând astfel că suntem  datori să ne gândim nu doar la propriile trebuinţe, ci şi la cele ale celor împreună cu noi fii ai aceluiaşi Tată ceresc, fie ei copii orfani, bătrâni  neputincioşi sau tineri fără nicio orientare în viaţă. Să cerem pentru ei şi să le oferim şi din surplusul nostru, dar mai mult să ne rugăm pentru ei; numai aşa vom putea fi mulţumiţi şi vom fi bineprimiţi în faţa Tatălui ceresc.

De asemenea, Biserica ne învaţă să cerem pâinea cea de toate zilele doar pentru astăzi,  prin aceasta recunoscând că viaţa noastră se află în mâna atotputernică a lui Dumnezeu şi că avem încredere în Providenţa Sa divină. Nu trebuie să facem precum bogatul căruia i-a rodit ţarina şi care, umplându-şi hambarele, îşi punea nădejdea în bogăţiile lui, uitând de Dumnezeu şi de semeni.

„Dacă cineva nu munceşte, nici să nu mănânce“

Cerând doar pâinea trebuitoare pentru astăzi, Biserica ne îndeamnă să facem şi ceea ce trebuie pentru a o avea, să o câştigăm cinstit prin muncă, prin efort personal, căci Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Dacă cineva nu munceşte, nici să nu mănânce.»

Deşi noi muncim pentru cele necesare, pentru pâinea cea de toate zilele, noi o cerem de la Dumnezeu ca pe un dar şi har, căci în zadar ne-am osteni dacă «Cel ce dă hrană la tot trupul» (Ps. 135) nu ar porunci soarelui, luminii, ploilor, vântului şi pământului să ne dea roadă la bună vreme.

Cât despre timpul potrivit pentru această rugăciune, ţinând cont de îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care spune: «Rugaţi-vă neîncetat», precum şi de faptul că Mântuitorul ne-a  dat-o ca etalon de rugăciune, am putea afirma că o putem rosti cu timp şi fără timp, cu nădejdea că cele cerute le vom şi primi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire“, a concluzionat stavrofora Mihaela Stroescu, stareţa Mănăstirii Miclăuşeni.

„Uită-mi-te câtă duhovnicie este şi în cele trupeşti!“

În Tâlcuire la Tatăl nostru, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că, prin această cerere, Dumnezeu face pogorământ asupra slăbiciunii firii omeneşti, deoarece vorbeşte oamenilor îmbrăcaţi cu trup, supuşi nevoilor firii omeneşti. Vă cer şi vouă, oamenilor, spune Domnul, să-Mi îndepliniţi poruncile Mele în chip desăvârşit, precum îngerii, dar nu vă cer nepătimirea îngerilor, pentru că nu vă îngăduie tirania firii omeneşti, având nevoie de hrana cea de toate zilele.

„Uită-mi-te câtă duhovnicie este şi în cele trupeşti!“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. „Nu ne-a poruncit să ne rugăm nici pentru averi, nici pentru desfătări, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astăzi, ca să nu ne îngrijim de ziua cea de mâine! Şi nu S-a mulţumit numai cu acest cuvânt, ci a adăugat şi un altul după acesta, spunând: «Dă-ne-o nouă astăzi», pentru ca să nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grija zilei de mâine. Pentru ce să te îngrijeşti de ea, odată ce nu ştii de vei vedea ziua de mâine? Hristos vrea ca noi să fim sprinteni şi întraripaţi şi să-i dăm firii atât cât nevoia ei o cere de la noi“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi, dacă nu în ţarina Ta?“

Cine dă trup, Acela dă şi suflet, şi Cine dă văzduh, Acela dă şi pâine. În tâlcuirea sa, Sfântul Nicolae Velimirovici, cu duioşie şi multă recunoştinţă, se adresează Atotputernicului: „Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă. Cine va lumina feţele lor dimineaţa, dacă nu Tu, cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm, dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii? Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi, dacă nu în ţarina Ta? Cum i-am da viaţă, dacă nu cu lumina şi cu văzduhul Tău? Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că suntem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?

„Oaspeţii Tăi suntem, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm“

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei flămânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine şi mai drept dacă s-ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei.

Tatăl nostru, dă-ne pâinea noastră, ca să Te slăvim într-un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc. (...) O, Mare Gazdă! Oaspeţii Tăi suntem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm. Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea. Pâinea este a Ta.  Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti.“