Postul Crăciunului, pelerinaj către Pruncul Iisus din Betleem

Mâine începe Postul Crăciunului. Începând cu ziua de 15 noiembrie până la 24 decembrie, inclusiv, creştinii se pregătesc pentru marele praznic al Naşterii Domnului. Din punct de vedere calendaristic, acesta este primul post din cele patru de durată ale anului bisericesc, dat fiind faptul că anul liturgic începe la 1 septembrie. Durează 40 de zile, iar ca importanţă este al doilea după Postul Sfintelor Paşti. Ca fel de postire, este mai uşor decât Postul Paştilor, asemănându-se postului de vară, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, perioada Postului Crăciunului este strâns legată de numeroase tradiţii ale poporului român.

Ziua de 14 noiembrie este menţionată în calendarul ortodox drept „Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului”. Cele 40 de zile de post ce urmează amintesc de aceeaşi perioadă petrecută de Moise pe Muntele Sinai înainte de primirea Tablelor Legii. Asemenea celor din Vechiul Testament, noi, creştinii, avem datoria de a ne pregăti, prin post şi rugăciune, pentru primirea Mântuitorului Hristos, Cel ce Se naşte din Sfânta Fecioară Maria. Încă din secolele IV-V, Părinţii Bisericii amintesc de Postul Naşterii Domnului, însă cu durată diferită. Fericitul Augustin îl menţionează, iar episcopul Leon cel Mare al Romei (440-461) a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea”. Uniformizarea se va face în anul 1166, când, la Sinodul de la Constantinopol, sub preşedinţia patriarhului Luca Hrisoveghi, se va stabili ca durata Postului Naşterii Domnului să fie de 40 de zile, de la 15 noiembrie la 24 decembrie. Întrucât acest post închipuie timpul Vechiului Testament, cântările liturgice rânduite se caracterizează prin numeroase profeţii mesianice şi cuvinte despre împlinirea făgăduinţei Răscumpărătorului.

Sărbătorile sfinţilor din timpul postului

Acest post pregăteşte marele praznic al Naşterii Domnului, prilej de bucurie pentru întreaga creştinătate. Felul postirii stă în legătură tocmai cu acest moment, unul dintre cele mai fericite din istoria mântuirii. Perioada de toamnă târzie găseşte cămările gospodinelor încărcate de alimente conservate, iar Biserica a rânduit ca, în fiecare sâmbătă şi duminică până la 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), precum şi la fiecare sfânt cu priveghere, prăznuit în această perioadă, să se dezlege la peşte, untdelemn şi vin, asemenea şi la praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea. Între sfinţii ale căror sărbători sunt anul acesta prilej de dezlegare la peşte, în cursul săptămânii, amintim: Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7 decembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie). În perioada 20-24 decembrie, postul va deveni mai aspru.

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului reprezintă, din punct de vedere istoric, unul dintre primele evenimente cursive care au dus la Naşterea Mântuitorului. Sfânta Fecioară este afierosită Domnului, pe un drum ce o va face vrednică a fi Născătoare de Dumnezeu. Începând cu această sărbătoare, la strană se cântă, la slujba Utreniei, Catavasiile Naşterii Domnului, până la data de 30 decembrie, inclusiv.

La 30 noiembrie este pomenit Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Sfântul care a propovăduit Evanghelia lui Hristos până în părţile noastre a dat naştere la numeroase tradiţii păstrate până astăzi în folclorul românesc, inclusiv un frumos colind.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pomenit de Biserică la 6 decembrie, are o istorie aparte. În seara dinaintea praznicului, copiii îşi pregătesc încălţămintea, aşteptând daruri de la „Moş Nicolae”. Pentru cei cuminţi, este aducător de cadouri, iar celor neastâmpăraţi le aduce o nuia. Asocierea Sfântului Ierarh Nicolae cu cadourile aduse celor mici are origini în cultul închinat sfântului în Olanda, ca ocrotitor al oraşului Amsterdam. De „Sinter Niklaas” - numele sfântului în olandeză - pantofii copiilor erau umpluţi cu cadouri. Această imagine a prins la majoritatea popoarelor şi cultelor, drept sărbătoare a copiilor. În secolul al XX-lea, o companie producătoare de băuturi răcoritoare produce, probabil, cea mai importantă campanie publicitară care a existat vreodată: Sinter Niklaas devine Santa Claus. Din raţiuni comerciale, Sfântul Nicolae nu mai este prezentat ca arhiepiscop al Mirelor Lichiei, cu veşminte, mitră şi cârjă arhierească, ci ca un bătrânel vesel cu barbă albă, îmbrăcat în mantie roşie, cu margini albe din blană. În tradiţia românească, numele sărbătorii a dat şi numele caracterului care împarte cadouri în seara de Ajun: Moş Crăciun.

Tradiţii româneşti în Postul Crăciunului

Odată cu începutul Postului Crăciunului, creştinii se adună şi repetă colinde. Cei dintâi colindători ai primului Crăciun au fost îngerii, care, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, la Naşterea Domnului cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Colindul românesc are atât motive religioase (Sfânta Treime, facerea lumii, căderea în păcat, Maica Domnului, Buna Vestire, Naşterea Domnului), cât şi elemente profane (colinda gazdei, colinde pentru flăcău, pentru fecioară, pentru tinerii căsătoriţi, pentru prunci, pentru văduvă sau pentru bătrâni). La români, colindul reprezintă un liant între generaţii, păstrat, parcă, mai fidel decât la oricare alt popor. Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate şi fericire şi vestesc mântuirea. Aşa se explică deosebita cinste cu care sunt întâmpinaţi de gospodari. Mitropolitul de fericită pomenire Antonie Plămădeală afirma că autorii cuvintelor colindelor sunt necunoscuţi, iar poporul credincios a găsit cuvintele şi melodiile cele mai potrivite, care „se prind aşa de uşor, se învaţă atât de uşor, se transmit atât de uşor de la o generaţie la alta, tocmai pentru că au reuşit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilităţii noastre celei mai adânci”. Cuvintele provin din teologia Naşterii Domnului, iar melodiile vin din geniul poporului nostru.

În ziua de 24 decembrie, înainte de Crăciun, se ajunează până la ora Ceasului al IX-lea. Apoi se obişnuieşte a se consuma grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe şi miere, amintind de postul proorocului Daniel şi al celor trei tineri în Babilon, „care, deşi erau hrăniţi cu seminţe, s-au arătat mai frumoşi decât cei hrăniţi cu multe desfătări.” Potrivit pr. prof. dr. Nicolae Necula, „în ziua respectivă, în multe părţi din ţară se face şi pomană cu asemenea grâu fiert, ducându-se pe la casele rudelor şi ale celor nevoiaşi, împreună cu foiţe subţiri ca de plăcintă coapte, în care se înfăşoară miez de nucă amestecat cu zahăr sau miere. Ele se numesc «scutecele» Mântuitorului”. Ajunarea din această zi aminteşte de postul din perioada primară a creştinismului, când catehumenii ajunau în seara dinaintea Crăciunului, urmând a primi pentru prima oară Sfânta Taină a Euharistiei.

Pregătirea credincioşilor pentru praznicul Naşterii Domnului

Despre pregătirea credincioşilor pentru marele praznic al Naşterii Domnului ne-a vorbit pr. prof. drd. Vasile Dumitrescu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş: „Momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost trăit cu mare intensitate de întreg cosmosul împodobit de Dumnezeu cu energii minunate, create, dar capabile să primească lucrarea nevăzută a energiilor necreate ale harului dumnezeiesc. De aceea, Sfântul Ioan Teologul spune că «întru ale Sale a venit». În acele clipe minunate lumea a trăit o simfonie cosmică. Naturalul şi supranaturalul s-au împletit spre slava lui Dumnezeu şi pentru pacea celor de pe pământ. Îngerii au cântat, păstorii s-au închinat, făptura a oferit găzduire şi căldură, magii au unit bogăţia lumii cu filosofia vremii şi au prosternat-o la picioarele Cuvântului ce era dintru început la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Numai în acest context poate fi înţeles Postul Crăciunului, ca participare personală prin jertfă la bucuria Întrupării Domnului. Postul Naşterii Domnului se vădeşte ca o perioadă de pregătire pentru întâlnirea tainică, dar reală, cu Hristos, Pruncul din Betleem. Citim, medităm, ne rugăm, ne împăcăm cu semenii şi cu întreg cosmosul, ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, într-o atmosferă minunată de iarnă, cu foc în sobă şi glasuri de colindători pe la ferestre. Reînnodăm şirul anilor încărcaţi de tradiţii ortodoxe şi biruim duhul lui halloween şi valentine’s day”.