Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfinții Trei Ierarhi, dascăli ai rugăciunii

Sfinții Trei Ierarhi, dascăli ai rugăciunii

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan - 30 Ian, 2022

Pomenirea Sfinților Trei Ierarhi în fiecare an reprezintă un eveniment bisericesc, teologic și duhov­nicesc de o mare semnificație eclesială. Aceasta deoarece, pomenindu-i pe cei trei mari Părinți ai Bisericii, sufletul creștinului se îndreaptă și se racordează la izvoarele credinței, spiritualității și etosului autentic creștin, înte­meiat pe Evanghelia și învățătura Mântuitorului Iisus Hristos. 

Mai ales slujitorii și teologii Bisericii simt o adevărată reconfortare duhovnicească privind cu ochii credinței spre cei care au ilustrat în mod excepțional, la cote înalte și inconfundabile, identitatea creștină plenară, după îndemnul Mântuitorului: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel din ceruri este desăvârșit!” (Matei 5, 48).

Pentru cei trei Părinți, mari dascăli ai lumii și ierarhi, așa cum îi numește Biserica, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de ­Nazianz, numit și Teologul, și Sfântul Ioan Gură de Aur, nu a fost nimic mai prețios decât să se silească să învețe și să trăiască în lumina acestui îndemn al lui Iisus Hristos. Calea pe care au ales-o ei a fost cea a rugăciunii, a dialogului permanent cu Dumnezeu. Astfel, rugăciunea a însemnat pentru cei trei Părinți ai Bisericii o îndeletnicire permanentă a vieții lor, o chemare profundă ce venea din adâncul fiin­ței lor luminat de harul iubirii lui Iisus Hristos. Ei au evidențiat faptul că rugăciunea trebuie să fie o îndeletnicire constantă nu numai a slujitorilor consacrați ai Bisericii, ci şi pentru fiecare creștin.

Biserica, şcoală a rugăciunii

Celebrarea celor Trei Sfinți Ierarhi în acest an are și o semni­ficație mai specială, în sensul că anul acesta - 2022 - a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept Anul omagial al rugăciunii, oferin­du-se prilejul tuturor mădularelor Bisericii să intre din nou în Școala rugăciunii  lui Iisus Hristos. În această „Școală” îi avem drept călăuzitori și pedagogi ne­între­cuți ai rugăciunii pe acești Părinți și ierarhi.

Marii Părinți și dascăli ai Bisericii au ilustrat prin viața și lucrarea lor aspecte importante ale vieții duhovnicești referitoare la rugăciune, subliniind ce înseamnă rugăciunea în viața creștină, cum trebuie creștinii să se roage, când se cuvine a fi înălțate rugăciuni către Părintele ceresc și care sunt roadele sau foloasele rugăciunii pe calea mântuirii. Este deosebit de surprinzătoare asemănarea pe care o au acești trei mari Părinți ai Bisericii în ceea ce privește gândirea lor teologică, manifestarea credinței lor în Dumnezeu - Sfânta Treime -, înnobilarea voinței lor prin harul lui Iisus Hristos și, nu în ultimul rând, sensul pe care îl are rugăciunea în viața lor și pe care o recomandă, cu căldură și perseverență, fiilor lor duhovnicești și, prin ei, tuturor creștinilor până astăzi.

Rugăciunea, apropiere de Dumnezeu

Sfinții Trei Ierarhi leagă necesitatea și importanța rugăciunii de apropierea de Dumnezeu, înțeles ca Marele Mister al exis­tenței care pătrunde întreaga creație și, în chip special, viața oamenilor. Fără conștientizarea de către om a acestei înțelegeri a lui Dumnezeu nu poate fi trăită viața omenească la înălțimea chemării pe care o are fiecare om prin actul creației. Având această conștiință a existenței lui Dumnezeu ca Treime de Persoane, omul se poate apropia de Tatăl cel ceresc cu conștiința că Acesta este aproape de om, că îl atrage spre El și I se poate adresa ca unui Părinte iubitor. Sfântul Grigorie Teologul spune cuvinte adânci și lămuritoare cu privire la Cel Care este Ascultătorul rugăciunilor omului înălțate către El. „Dumnezeu este unica natură simplă. Ea se concepe unic și treimic, unic, după substanță, treimic, după însușiri sau ipostase… Există un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate, un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate și un singur Duh Sfânt, în care sunt toate… Treimea este o unică orânduire, o unică adorare, închinare, ­putere, desăvârșire, sfințenie. Nu se cuvine să lipsim vreodată pe Tatăl de Fiul și pe Fiul de Duhul, căci atunci Dumnezeirea ar fi neslăvită în cel mai înalt grad” (Sf. Grigorie de Nazianz, Opere dogmatice, trad. pr. dr. Gheorghe Tilea, București 2002, pp. 11-12).

Rugăciunea credinciosului se adresează unei Persoane, mai bine spus, așa cum evidențiază acești Trei Ierarhi, unei Treimi de Persoane, care inițiază un dialog al omului cu Dumnezeirea cea întreit sfântă. Așadar, atunci când omul se roagă, el se află nu în fața unei realități distante, abstracte și reci, ci în fața Dumnezeului Celui viu, în fața Celui Care îl cuprinde pe om în puterea energiei Sale dătătoare de viață, Care este aproape de om și din care emană lumină, căldură și bucurie. Prin rugăciune, omul primește o putere nouă, necunoscută lumii, prin care este ridicat din păcat și îndemnat către virtute, este scos din întuneric la lumină și din adâncul disperării şi îndreptat spre orizonturile speranței.

Sfântul Ioan Gură de Aur, practicant al rugăciunii intense și al bucuriei darurilor, primite prin rugăciune, a spus: „Mare armă e rugăciunea, mare podoabă e cererea; ea e siguranță și liman și comoară de bunătăți și bogăție nejefuită” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilie la psalmul 145, P.G. 55, col. 526, apud: Dumitru Stăniloae, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Cluj-Napoca, 1993, p. 127). Toți marii Părinți insistă asupra nevoii de intensificare a rugăciunii, de unificare a ființei interioare a credinciosului, prin coborârea minții în inimă, pentru ca pe acel altar al inimii să se aducă Domnului jertfa curată a gândului smerit și luminat de har. Rugăciunea înseamnă un fel de interioritate a celui care se roagă cu Cel Căruia Îi este adresată rugăciunea, adică între omul credincios și rugător și Dumnezeu Însuşi.

Sfântul Vasile cel Mare pune în legătură rugăciunea cu curățirea inimii, prin post și prin săvârșirea binelui, referindu-se la criteriile care vor fi valabile la Judecata universală (cf. Matei 25, 31-46). „Fă-ți tovarăș al rugăciunii tale pe mulți din orop­siții soartei și va fi alungat de la tine orice gând de desfrânare!” (Sf. Vasile cel Mare, Despre Post, Editura Institutului Biblic, București 2009, p. 51). Se poate vedea la Sfântul Vasile efortul lui permanent pe care l-a făcut pentru ca fiii săi duhov­nicești să urce pe scara rugăciunii ajutați de aripile postului, cu­rățindu-și sufletele de răutățile și patimile ce-i stăpânesc.

Creaţia este susţinută de Pronia lui Dumnezeu

Înțelesurile rugăciunii la Părinții celebrați acum au o semnificație importantă pentru viața creștină din toate timpurile și locurile. Ei transmit și astăzi, peste veacuri, un mesaj de bucurie, lumină și speranță, mesaj ce este și în contextul lumii de astăzi, cuprins de duhul acaparator și debusolant al secularizării, deosebit de relevant și actual.

În primul rând, acești Părinți au arătat cu multă putere de convingere faptul că omul nu se află izolat în univers și fără nici un punct de sprijin existențial, ci ­este menținut în existență prin razele de har și putere ale Dumnezeului Celui viu, Care nu este distant față de om şi îl susține și iubește cu o iubire și o atenție copleșitoare. Sf. Grigorie are cuvinte lămuritoare în acest sens: „Dumnezeu există și va exista pururi. Și zic aceasta deoarece «există» și «va exista» sunt părți ale timpului nostru și ale firii noastre schimbătoare, pe când rostirea «Cel ce există» exprimă o numire dată de El Însuși (cf. Ieșire 3, 14). Căci El cuprinde în Sine totul și deține toată existența, Care nu are început și nici nu va înceta vreodată să fie” (Cuvânt la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, în colecția: Anul omagial al Sfinților Capadocieni - 2009, Editura Institutului Biblic, București 2009, p. 12). Totul în creație este susținut de Pronia lui Dumnezeu și pre­zența Lui umple timpul și spa­țiul. Această viziune reprezintă un răspuns în fața fenomenului secularizant de astăzi, care do­rește să ne prezinte viața omului și a lumii ca nefiind în nici un fel legată de existența lui Dumnezeu și că ar fi inutil să recurgem la mărturia existenței lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni.

Sfinții Trei Ierarhi au înfă­țișat o imagine a omului înzestrat de Dumnezeu cu capacitatea de a intra în dialog cu Acesta prin rugăciune, întrucât omul este încununarea creației lui Dumnezeu, având menirea de a deveni preot al creației lui Dumnezeu, cu scopul de a înălța această creație, ca pe o ofrandă lui Dumnezeu - Creatorul și Mântuitorul ei. Prin viziunea lor profundă și complexă, Părinții Bisericii ne oferă și astăzi un imbold de a valorifica tot ceea ce Creatorul a oferit omului, pentru a se îmbogăți, în primul rând spiritual și pentru a-L putea cunoaște pe Dumnezeu prin cele create, așa cum se exprimă atât de plastic în acest sens Sfântul Grigorie Teologul. Prin rugăciune se purifică atât omul, cât și lucrurile create, întrucât toți și toate sunt puse în legătură cu Dumnezeu, de la Care coboară peste omenire ploaia binecuvântărilor dumnezeiești.

Rugăciunea, cale de experiere a lui Dumnezeu

Prin rugăciune omul înaintează mereu spre o cunoaștere tot mai profundă a lui Dumnezeu. Cu­noaș­terea Lui nu poate fi realizată adecvat doar prin intermediul rațiunii, al intelectului, ci mai ales experierea Lui, așa cum obișnuia să spună părintele Stăniloae, are loc, în modul cel mai eficient, prin rugăciune. Prin aceasta omul Îl cunoaște mai bine pe Dumnezeu, Îi simte prezența, iubirea, bunătatea și lumina Lui, care pătrund în sufletul celui care se află în rugăciune, dar, mai ales, în a aceluia care poate să dobândească bucuria rugăciunii curate.