Smerenia Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

Mărturia deplină a Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, realizată prin viața și prin opera sa, trebuie reamintită constant și conștientizată la adevărata sa valoare mai ales în mediile laice, mai cu seamă în rândul celor foarte tineri care nu cunosc greutățile prin care a trecut Biserica în timpul regimului comunist.

Apariția fiecărui volum al Filocaliei, tradus și comentat de Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae, era primit cu imens entuziasm în rândul credincioșilor. Semnificativ, după publicarea primelor patru volume, continuarea seriei nu a mai fost posibilă în anii ’50-’60, cei mai negri ai dictaturii comuniste. Iar asta s-a produs, cum știm, cu câțiva ani înainte de arestarea Părintelui. Pentru un motiv foarte simplu: ideologii comuniști știau că Filocalia și scrierile mistice reprezintă „nucleul tare”, central, al credinței noastre - motiv pentru care au și încercat manipularea semnificațiilor acestui cuvânt: mistica au transformat-o în misticisim (în sensurile sale peiorative). Iar propaganda comunistă era plină de asemenea insinuări privitoare la „misticismul” Bisericii. Acesta este și motivul pentru care Cursul de ascetică și mistică creștină de la Facultatea de Teologie Ortodoxă de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu s-a putut ține decât un singur an universitar (1946-1947) și niciodată ulterior, în comunism (a se vedea și articolele noastre „Mistica creștină în oglinda ideologiei comuniste”, Ziarul Lumina, 27 martie 2024, p. 11 și, continuarea, „Mistica creștină, o baricadă nevăzută la încercările veacului”, Ziarul Lumina, 3 aprilie 2024, p. 11).

Traducerea Filocaliei și uriașa operă teologică a Sfântului Preot Dumitru Stăniloae au constituit la propriu acte de mărturie creștină în mijlocul unui regim comunist a cărui ideologie promova exclusiv ateismul. Adică, în termeni laici, acte de rezistență de o rafinată inteligență la adresa regimului ateu, chiar dacă nu credem că Sfântul Părinte Stăniloae ar fi premeditat acest lucru. Traducerea Filocaliei se impunea pur și simplu, era o necesitate pastorală și teologică și un act de înaltă cultură a cărui însemnătate a fost recunoscută de-a lungul timpului, inclusiv în mediile laice.

Toate acestea sunt subliniate explicit de altfel în paginile din dosarul de urmărire făcut de Securitate (poliția politică) pe numele sfântului. Una dintre aceste pagini notează cu claritate „de ce nu se poate avea încredere în Părintele Dumitru Stăniloae”: fiindcă recomandă celor doi doctoranzi pe care-i avea la acea dată (anii ’70) să studieze opera unor mari scriitori mistici, precum Sf. Maxim Mărturisitorul; pentru că intenționa să publice cursul său de mistică ținut în anii ’40; fiindcă a tradus și vrea să publice în continuare Filocalia!!

Deopotrivă, viața Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost o cascadă de mărturii întru Hristos. De aceea cred că se impune a fi înțeleasă corect chestiunea implicării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae în Mișcarea Rugul Aprins pornită în anii ’40 la Mănăstirea Antim (București) - problemă care a rămas neclară pe alocuri. Iar aceasta se datorează în primul rând smereniei sfântului: chiar dacă a participat de câteva ori la întâlnirile de la Mănăstirea Antim, Părintele Stăniloae însuși a negat apartenența la această grupare. Iar aceste declarații au rămas constante nu numai în fața anchetatorului comunist, ci și ulterior.

Întrebarea firească este: care sunt criteriile pentru care se poate considera că o persoană a făcut parte vie din Mișcarea Rugul Aprins? Răs­punsurile principale pe care, personal, le-am identificat sunt două.

(1) Trebuia să fi participat efectiv la întâlnirile Rugului Aprins, într-una din cele două etape ale sale de manifestare: cea de la Mănăstirea Antim (1944-1949) și/sau cea ulterioară (până în anul 1958), sensibil mai discretă, petrecută aleatoriu în casele câtorva participanți (Olga Greceanu, Al. Mironescu, Const. Joja, V. Voiculescu) ori la Mănăstirea Plumbuita, unde fusese trimis să slujească ca stareț Sfântul Cuvios Sofian Boghiu.

Dar tot la acest punct vă rog să observăm că rămânem totuși la suprafață. Pentru că membrii principali, emblematici, ai Rugului Aprins nu doar participau la întâlnirile de suflet în care conferențiau, dezbăteau, polemizau chiar, în jurul misticii creștine, în general, și al celei ortodoxe, în particular - ceea ce nu era nicidecum puțin lucru într-o țară în care comunismul se instala din ce în ce mai agresiv. Până la urmă, astfel de întâlniri de tipul „cenaclului” au mai fost, inclusiv în București. Aceasta nu a fost însă decât partea vizibilă a Rugului Aprins!

(2) A doua preocupare - existențială - a câtorva dintre participanții la întâlnirile Rugului Aprins este căutarea isihastă de ordin personal, ceea ce era mai puțin sesizabil. În mod clar nu toți participanții își asumaseră această căutare, de unde apare o nouă „cernere”, de această dată mai dificilă. Iar greutatea este generată în primul rând de discreția în care se petrece lucrarea Rugăciunii. Ecouri ale unei minime asumări a căutării isihaste se poate observa în viața participanților la întâlnirile Rugului Aprins, realitate duhovnicească la care se adaugă mărturiile personale și cele ale apropiaților.

Conform celor de mai sus, Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae a participat indubitabil la câteva dintre întâlnirile Rugului Aprins. Acest lucru a fost confirmat și de diverși confrați care l-au audiat, căci a și conferențiat la întâlnirile de la Mănăstirea Antim, a fost amintit inclusiv de fiica Părintelui, de doamna Lidia Stăniloae, care l-a și însoțit. Apoi, dosarele de arhivă și mărturiile consemnează participarea Părintelui acasă la Al. Mironescu sau la Mănăstirea Plumbuita - atunci când aceste reuniuni deveniseră discrete, fiind deja interzise de autoritățile comuniste.

Pe de altă parte, fapt mai puțin știut, marele teolog ortodox român era un căutător discret al isihiei și în viața personală! Și Părintele recunoaște într-un interviu: cel mai apropiat de trăirea isihiei a fost tocmai în închisoare...

Concluzia firească este că îl putem considera membru marginal al Rugului Aprins pe Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae, chiar dacă nu a făcut parte din nucleul central, dintre membrii fondatori (pr. Daniil Sandu Tudor, pr. Benedict Ghiuș, pr. Sofian Boghiu, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu etc.).

De ce nu a recunoscut explicit această participare, Părintele? Răspunsul este: din smerenie! Aceasta - pot mărturisi astăzi - am înțeles-o târziu, în urma unor dialoguri private cu doamna Lidia Stăniloae și cu prietenul meu, Dumitru Horia Ionescu, nepotul Părintelui. Însăși doamna Lidia Stăniloae mi-a argumentat cu smerenie că isihast este unul precum Sfântul Cuvios Paisie Olaru, iar nu cineva care trăiește în Capitală... - ceea ce desigur că poate fi o temă de dezbatere care ne depășește.

Două au fost lucrările majore ce aveau să lase o amprentă greu de evaluat în istoria Bisericii Ortodoxe Române, demersuri care au luat ființă simultan: înființarea Rugului Aprins la Mănăstirea Antim și traducerea Filocaliei, subliniază părintele Andrei Scrima! Evident, la aceasta urma să se adauge o operă teologică care-l așază pe Părintele Dumitru Stăniloae în fruntea marilor teologi ortodocși de secol XX.

În ziua de 4 septembrie a anului 1958, Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost arestat la rândul său în lotul care avea să fie numit „al Rugului Aprins”. Și avea să pătimească pentru Hristos, timp de câțiva ani, în închisorile comuniste (1958-1963). Vă amintiți ce sărbătorim în calendarul creștin ortodox exact în ziua arestării Părintelui?

Este ziua Rugului Aprins...