Mistica creștină în oglinda ideologiei comuniste

Sociologul german Eric Voegelin vorbește într-o celebră carte omonimă despre „religiile politice” și, o evidență, numără între aceste pseudo-religii și comunismul, și fascismul. În fond, două ideologii care au căutat să acapareze mintea și sufletul oricărui muritor. Previzibil, aceste pseudo-religii au intrat în conflict deschis cu religiile autentice, revelate, a căror limită luminoasă - anume, căutarea mistică - s-au străduit a o denigra și deforma.

În pofida manipulărilor mai vechi sau recente prin care comuniștii și (neo)marxiștii încearcă să (se) convingă că ar fi urmași ai creștinilor, că Iisus ar fi fost „primul comunist” etc., acestea nu se susțin în nici un fel, cu atât mai puțin în lumina teologiei ori a faptelor istorice. Ceea ce am afirmat este un truism, iar arhivele și dosarele regimului comunist sunt pline de asemenea dovezi ale rupturii, din start și definitive, dintre creștinism și comunism.

În ceea ce privește Mișcarea Rugului Aprins, pornită în anii ’40 la Mănăstirea Antim din București, aceasta are drept fundament tocmai căutarea mistică creștin-ortodoxă, cea de sorginte isihastă - ceea ce încă este ignorat, pe alocuri, astăzi.

Privită desigur în oglinda propriei ideologii, percepția regimului adus de armatele sovietice era fermă: fiind­că orice comunist, ba chiar și cei­lalți care nu aveau carnet de partid, învăța la orele de învăță­mânt politic - obliga­torii, în anii res­pectivi - despre „mistică”. Mai exact, îi erau inoculate sensurile peiorative ale acestui cuvânt, care însemnau: închipuiri datorate credin­ței religioase, superstiții, sumă de iraționa­lități etc. Cu alte cuvinte, la orele de învățământ politico-ideologic marxist-leninist se învăța despre manifestările periferice ale credinței și erau luate în batjocură adevăratele trăiri de ordin înalt spiritual. Cel mai important stadiu al vieții creștine, căutarea mistică, era pur și simplu schimonosit și livrat exclusiv în înțe­le­surile sale deformate.

Am făcut această introducere pentru a înțelege în toate nuanțele sale documentul care urmează. Într-unul din dosarele existente în Arhiva CNSAS (cota I 3787) am găsit un document care poate fi socotit ilustrativ pentru relația dintre mistica ortodoxă și ideologia comunistă. În sensul că oglindește elocvent ruptura și deformările sus-amintite.

Concret, unul dintre informatorii puși pe urmele părintelui Mihail Avramescu, membru marginal al Rugului Aprins, face o amplă descriere a ceea ce consideră el că este mistica creștină, demonstrând prin aceasta ce harnic a învățat la orele de învățământ politic marxist-leninist la care cu siguranță participase (reproduc documentul întocmai, cu tot cu greșelile de redactare):

„Notă - problema misticismului religios

Generalități. Misticismul, în mare, este o doctrină idealistă care admite comunicarea între om și divinitate și recunoaște existența unor forțe ale binelui și răului (opoziția dintre d-zeu și diavol), propagând, conform religiilor, o viață de purificare și asceză. Această doctrină - cu variate as­pecte - care formează idealiști fanatici, alunecă ușor în sectarism și poate căpăta o coloratură politică, etichetând de pildă între forțele răului, concepțiile materialiste, cele anti- religioase sau pur și simplu comunis­mul. În țările capitaliste occi­dentale misticismul este un curent sprijinit cu asiduitate de cercurile reacționare imperialiste, care încearcă a face din el o armă operând pe plan spiritual și politic. În occident - mai ales în Franța - se găsesc câteva grupări mistice puternice. Printre ele sunt de semnalat în primul rând grupări ce reprezintă mistica ortodoxă (răsăriteană) care alături de probleme teologice, pun problema ridicării bisericii și a misticii răsăritene la rangul unor forțe care trebuie să învingă materialismul istoric și orânduirile ce se sprijină pe concepția marxistă.”

În continuare, informatorul exemplifică prin numirea câtorva perso­na­lități ale exilului creștin-ortodox, provenite din Rusia, precum teologul Vladimir Lossky. Apoi subliniază: „În țară, misticismul religios și patri­otic sunt de asemenea împletite foarte frecvent, în special de preoți și persoane care au făcut parte din miș­carea legionară. Sub forma libertății cultului religios se oploșesc [adăpostesc] curente naționaliste, reacțio­nare, anticomuniste a căror legătură cu străinătatea e ușor de bănuit. S-ar putea face trei categorii:

Gradul I - credincioșii obișnuiți, anonimi, neutri

Gradul II - anumiți mistici, preoți, monahi sau chiar laici care prin [...] și ostentația lor sunt elemente de propagandă și agitație mistică

Gradul III - care la elementele precedente adaugă elementul politic reacționar sau contrarevoluționar.

Distincția este foarte importantă pentru că dacă Gradul I este îngăduit de legile țării (constituția noastră dă libertate cultelor recunoscute), apoi Gradul II și mai ales Gradul III alcătuiesc o activitate contra ordinii constituționale și sociale a RPR [Republicii Populare Române] și chiar crime sau delicte contra siguranței interioare a statului. Identificarea și descoperirea elementelor care fac parte din Gradul III (și chiar Gradul II) este foarte importantă, fiindcă este clar că aceste cercuri, sub paravanul unei credințe religioase îngăduite, duc o activitate de subminare.”

Informatorul recurge apoi la exemplificări, enumeră câțiva dintre duhovnicii Bisericii Ortodoxe Române ai anilor ’50 și câțiva membri ai Rugului Aprins (informarea fiind datată 4 oct. 1958, unii erau deja arestați): „Curentul special de mistică răsăriteană ortodoxă este și la noi reprezentat în special de preoți și călugări foști din Basarabia sau foști legionari, fără a exclude însă și alții. O bună parte din vârfuri au fost depistate prin arestările ce s-au făcut de către organele Securității: preotul Daniil (fost gazetar Sandu Tudor), starețul Schitului Rarău; preotul Sofian [Boghiu], starețul Mănăstirii Plumbuita; preotul [Bartolomeu] Anania, bibliotecarul patriarhiei; preotul Benedict [Ghiuș] de la patriarhie.” (...)

Și mai departe: „Organizarea și ierarhia cercurilor mistice este foarte tăinuită. Există totdeauna un prim- plan „comun” (de gradul I) care nu denotă nimic deosebit - un schit, călugări, preoți, oameni ce vin la biserică - dar în spatele cărora activează cei de gradul III. Rețeaua de legături este foarte variată și se face prin contactul între nuclee de călugări ce merg de la un loc la altul cu treburi. În București, când vin acești călugări, trag la mănăstirea Antim sau la mănăstirea Plumbuita, unde se pare că au existat conducători ai unei activități dirijate.”

... Fragmente din cele de mai sus au mai fost publicate de subsemnatul în revista „Magazin istoric” nr. 10/2021. Astăzi, după șocul primei lecturi, aș mai adăuga că, în ultimă instanță, adevărul iese la lumină. Cei mai mari dușmani ai comunismului erau, din perspectiva ideologilor și activiștilor acestei pseudo-religii numite „comunism”, tocmai cei mai buni dintre creștini: marii săi mistici și martirii care, în pofida unui regim dictatorial asumat ateu, au mărturisit dreapta credință.