Ștefan Todirașcu, un mărturisitor smerit al Ortodoxiei

Precum bună parte dintre perso­nalitățile Rugului Aprins, profesorul Ștefan Todirașcu și-a dus crucea în deplină smerenie. Foarte activ și cu remarcabile rezultate profesionale înainte de instalarea regimului comunist, Ștefan Todirașcu a intrat ulterior într-un con de umbră. I-au rămas aproape familia și prietenii întru Hristos.

Ștefan Todirașcu a avut o viață plină de încercări și, chiar dacă nu a fost arestat, a fost trimis, odată cu instalarea brutală a regimului comunist, din postul de conferențiar la Facultatea de Drept (Universitatea București) ca simplu muncitor într-una dintre întreprinderile bucu­reștene. Iată ce notează Lidia Stăniloae: „Domnul Ștefan Todiraşcu a fost printre primii care l-au căutat pe tata după venirea lui la Bucureşti. Se trăgea dintr-o veche familie din Moldova şi fusese conferenţiar la Facultatea de Drept. După răsturnările politice care au schimbat nu numai structura învăţământului, ci, de fapt, au schimbat totul, fusese dat afară. Lucra la o întreprindere de acumulatoare ca bobinator, pare-mi-se. O făcea cu seninătate şi împăcat sufleteşte. Pentru el, faptul că după ce-şi termina munca putea citi lucruri care-l interesau cu adevărat, că îşi construise o viaţă a lui, în care nimic din adversităţile din jur nu putea pătrunde, îi dădea o bucurie interioară care se reflecta în toată înfăţişarea de mare nobleţe. Avea o vervă aleasă şi o inteligenţă cu totul ieşită din comun. Citise enorm, nici cultura occidentală, nici cea a marilor ruşi nu-i era străină. Acum se apropiase de Filocalia, prin ea de adevărurile mari ale credinţei şi ducea o viaţă cu adevărat creştinească. Când l-am cunoscut, frecventa cu asiduitate cercul celor din Rugul Aprins, fiind prieten bun cu profesorul Mironescu. Mai târziu a început să apară din ce în ce mai rar în această societate. Venea în schimb deseori pe la noi şi noi îi vizitam de asemenea, pe el şi pe soţia lui, Flavia, care îi împărtăşea principiile şi convingerile, în apartamentul de un gust desăvârşit din Calea Plevnei. Întâlnirile cu ei erau o sărbătoare a spiritului şi am continuat să fim prieteni până ce întâmplări nenorocite care s-au abătut şi asupra lor şi asupra noastră ne-au despărţit. Dar am rămas pentru totdeauna ataşaţi de ei şi amintirea lor ne-a rămas preţioasă“ (vezi Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Lidia Stăniloae Ionescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, pp. 188-189).

Ștefan Todirașcu s-a născut în 3 iunie 1911 în comuna Râmniceni, satul Slobozia-Botești (județul Vrancea). Părinți săi, Rada și Tănăsache Todirașcu, erau țărani. A terminat Liceul „Regele Ferdinand” din Râmnicu Sărat, fiind primul pe județ la examenul de bacalaureat. Între anii 1930 și 1935 urmează cursurile Facultății de Drept din București. Își susține apoi lucrarea de doctorat în drept, cu titlul Despre originea și natura juridică a Băncii Naționale a României (studiu de doctrină și jurisprudență), tot la Universitatea București (1936). A fost asistent universitar și apoi conferențiar la Facultatea de Drept din București, fiind foarte iubit de studenți. Unul dintre aceștia, viitorul academician Virgil Cândea, pentru care profesorul Șt. Todirașcu a fost un adevărat mentor, notează că acesta a fost unul dintre dascălii eminenți pe care i-a cunoscut.

Odată cu intrarea României în război, Ștefan Todirașcu este concentrat și luptă pe front. Apoi, tot în perioada războiului, va fi consilier la Ministerul Afacerilor Externe, ajungând pentru o scurtă perioadă să lucreze la ambasada română din Helsinki. Se căsătorește în aprilie 1942 cu Flavia Corina Hainăroșie. În 1947 este demis din învățământ și lucrează ca muncitor în construc­ții și instalații, apoi ca bobinator la Cooperativa Electrobobinajul (Bu­cu­rești) și electrician la Întreprinderea de produse finite din lemn „Placajul” (IPROFIL). În ultimii cinci ani de activitate profesională devine tehnician energetic (maistru) la aceeași întreprindere. Din 1968 se pensionează din motive medicale. A plecat din această lume în ziua de 4 mai 1977.

Ion Horia Groza, cel care s-a îngrijit de scrierile lui Ștefan Todi­rașcu, apărute în trei volume abia după ’89 (Ed. Eikon), precizează: „La IPROFIL a fost autorul unei inovații de mare succes iar, în ultimii ani, când regimul începuse să încurajeze raționalizarea și eficientizarea producției pe baze științifice, Ștefan Todirașcu a fost desemnat să studieze și să reactualizeze sistemele lui Taylor și Ford și să con­fe­rențieze în mai multe cicluri la Sinaia pentru funcționarii superiori din minister”.

Ștefan Todirașcu a scris relativ puțin, a publicat câteva articole de presă, înainte de regimul comunist, și studii de specialitate precum: „Întreprinderile comunale în România” (în Revista de Drept Public, nr. 3-4, iulie-decembrie, 1938), „Relațiile dintre economie și psihologie” (în Analele Economice și Statistice, nr. 7-12, iulie-decembrie, 1946) ș.a. Câteva eseuri publicate postum au ca subiect arta și interpretarea unor tablouri celebre existente la Muzeul Național de Artă al României. Pe lângă acestea, a mai scris proză scurtă, câteva povestiri pentru copii și poezie. Un întreg volum îl dedică decriptării Poemelor Filocalice scrise de bunul său prieten Alexandru Mironescu, un alt volum interpretării Evangheliei după Ioan, text corectat după sugestiile Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae.

Fiind trimis deja la „munca de jos” și având o „origine sănătoasă” (țărănească) - expresii uzuale în comunism -, Ștefan Todirașcu scapă de închisorile comuniste. Se va întâlni continuu cu prietenii săi de suflet: N. Steinhardt, Al. Mironescu, Constantin Joja, Edgar Papu etc. Și, în pofida condiției sociale precare, Ștefan Todirașcu a reușit să adune în jurul său o seamă de tineri promițători atât în plan intelectual, cât și în cel spiritual. Aceștia se reuneau periodic la casa profesorului și făceau lecturi filocalice, comentau și meditau la cele duhov­nicești. Printre tinerii remarcabili care s-au format lângă profesorul Șt. Todirașcu trebuie amintiți viitorul academician Virgil Cândea și doctorul Mihail Constantineanu, ei înșiși ucenici ai Rugului Aprins. Întrucât nu a avut copii, Șt. Todirașcu a suplinit acest fapt prin tinerii pe care i-a călăuzit către viața creștină ortodoxă. A contribuit la aceasta și relația apropiată pe care Ștefan Todirașcu a avut-o cu Părintele Ilie Cleopa, căci a fost unul dintre oaspeții constanți ai acestuia la Mănăstirea Sihăstria. Tot prin intermediul lui Ștefan Todirașcu, texte scrise de Părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria erau culese (bătute la mașina de scris) de o persoană de încredere. Chiar dacă pare un aspect secundar, astfel de gesturi care își asumau un anume risc, totul petrecându-se cu mare discreție pentru a nu intra în vizorul poliției politice - căci ușor puteau fi încadrate la „propagandă religioasă”, cum s-a mai petrecut în regimul comunist -, pot fi socotite și o formă de rezistență politică, care se petrecea cu instrumentele duhov­nicești...

Un apropiat discipol, Ion Horia Gro­za, precizează: „Ștefan Todi­raș­cu cunoștea extrem de bine scrierile filocalice și înțelegerea sa existen­țială era profundă și neșo­vă­ielnică. Deosebit de apropiate sufletului său erau scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfinților Nil Sorski și Serafim de Sarov, și, mai aproape de timpurile noastre, ale Starețului Siluan de la Muntele Athos” (vezi Comentarii la Evanghelia după Ioan, Ed. Eikon, 2016, p. 10).

Viața lui Ștefan Todirașcu ilustrează versantul smerit al Ortodoxiei, al cumințeniei și inteligenței spirituale negălăgioase.