Mitropolitul Cornelius (Rodousakis) de Petra, vechi slujitor al Patriarhiei Ierusalimului

În ajunul Duminicii Samarinencei, pentru bătrânul Mitropolit Cornelius de Petra a fost ziua când trecutul și viitorul s-au întâlnit.

În dipticele Patriarhiei Ierusalimului, Mitropolitul Cornelius, după numele de Botez Emanuil Rodousakis, era primul menționat după Întâistătătorul acestei apostolice și istorice Biserici.

Se bucura de întâietate, fiind încărcat de zile. Era cel mai vârstnic dintre ierarhii Sinodului ierusalimitean, purtând o salbă de 72 de ani de când se afla în Frăția Sfântului Mormânt.

S-a născut în anul 1936, în insula Creta, în localitatea Magarikarion, nu departe de Iraklion. Dorea să urmeze viața monahală încă din tinerețea sa, asemenea altor adolescenți recomandați de către duhovnici vestiți din Biserica Greacă.

Tânărul Emanuel a mers la Ierusalim în vremea Patriarhului Ti­motei (1935-1955), urmând cursurile Școlii Patriarhale și apoi devenind monah în anul 1958, la vâr­s­ta de 22 de ani. Un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, fiind trimis să urmeze vestita Școală de Teologie de la Halki a Patriarhiei Ecumenice.

Strălucita academie se afla într-o perioadă de înflorire, cei mai mulți dintre absolvenții ei au ajuns ierarhi atât în Patriarhia Constantinopolului, cât și în alte Biserici Ortodoxe. Acest lucru se întâmpla cu puțin timp înainte ca ea să fie închisă (1971).

După terminarea studiilor, a fost hirotonit ieromonah în 1964, iar un an mai târziu a primit rangul de arhimandrit.

A fost trimis să studieze și la Institutul de Studii Superioare în Teologie Ortodoxă de la Chambésy, de lângă Geneva, Elveția.

În anul 1972 a fost chemat de către Patriarhul Benedict ca membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, cu rangul de arhimandrit.

A avut diferite ascultări, printre care cea de hartofilax (responsabil cu arhivele) și profesor al Școlii Patriarhale din Ierusalim, precum și pe cea de director al periodicului Nea Sion, care apărea în Cetatea Păcii.

În octombrie 1976 a fost ales și hirotonit Arhiepiscop al Sevastiei, iar în 1978 a primit ascultarea de epitrop patriarhal la Betleem. În 1981 a devenit președinte al Eforiei Școlilor Patriarhale. În 1991 a devenit Mitropolit de Petra și președinte al Tribunalului bisericesc, iar în anul 2000, președinte al Sectorului administrativ-economic al Patriarhiei Ierusalimului.

După moartea Patriarhului Diodor I, până la alegerea Întâistătătorului de la Ierusalim, în anul 2001, a avut responsabilitatea de locum tenens (locțiitor), fiind decan de vârstă între episcopii Sinodului de la vremea respectivă. Asemenea s-a întâmplat și în anul 2005, după retragerea Patriarhului Irineu, până la alegerea Patriarhului Teofil al III-lea.

A reprezentat Patriarhia Ierusalimului la diferite întruniri, simpozioane și a făcut numeroase vizite Bisericilor Ortodoxe. Cuvântul său era ascultat, avea o experiență vastă, arătând în slujirea sa o deosebită atenție față de istoria Patriarhiei Ierusalimului.

În diferite situații, Arhiepiscopul și Mitropolitul Cornelius a fost remarcat ca un apărător al tradiției ierusalimitene. Uneori, atitudinea sa a fost aspră și intransigentă, fără a arăta o deosebită deschidere în dialog.

Personal mi-l aduc aminte participând, adeseori, dacă nu chiar zilnic, la slujbele săvârșite în Catedrala Patriarhală „Sfinții Constantin și Elena”, locul în care patriarhul, ierarhii și preoții Frăției Sfântului Mormânt participă la Sfânta Liturghie, atât în cursul săptămânii, cât și în zilele de sărbătoare, când Sfânta Liturghie nu e săvârșită în Biserica Sfântului Mormânt sau a Sfintei Învieri.

Retras și mai greu abordabil, Mitropolitul Cornelius îi reprezenta pe vechii ierarhi și monahi ai Patriarhiei Ierusalimului care s-au identificat cu lucrarea și istoria Locurilor Sfinte, pipăind în tăcere necunoscutul și nevăzutul Cuvânt.

Alături de el, atât din insula Creta, cum se întâmpla altădată, cât și din alte insule grecești, veneau mulți tineri care îmbrățișau viața monahală și apoi slujeau în diferite locuri și demnități ale Patriarhiei Ierusalimului.

Aflat la o vârstă venerabilă, la 87 de ani, dintre care 72 petrecuți la Ierusalim, cu excepția anilor de studii la Halki sau Geneva, Mitropolitul Cornelius s-a mutat la Domnul în ziua de sâmbătă spre duminică (13-14 mai 2023) și a fost prohodit, după tradiția ierusalimiteană, în Paraclisul Patriarhal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Patriarhul Ierusalimului și de mulți ierarhi ai Sinodului, între care îi amintim pe: Mitropolitul Nazaretului, Chiriacos; Mitropolitul de Capitoliada, Isihios; Arhiepiscopul de Gherasa, Teofanis; Arhiepiscopul de Avilon, Dorotheos; Arhi­episcopul de Iope, Damaschinos; Arhiepiscopul de Constantinis, Aristarhos; Arhiepiscopul de Tabor, Metodios; Arhiepiscopul de Sevastias, Teodosios; Arhiepiscopul de Lida, Dimitrios; Mitropolitul Elenopoleosului, Ioachim; Mitropolitul Epifanie din insula Cipru, precum și alți arhierei care l-au cunoscut sau întâlnit.

Au fost de față consulul general al Greciei la Ierusalim, Evanghelos Vlioras, ieromonahi și preoți, precum și numeroși credincioși din Ierusalim și din alte locuri.

La finalul slujbei, în numele Sfân­tului Sinod, în prezența Patriar­hului Teofil al III-lea și a celorlalți partici­panți, Înaltprea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Aristarh a rostit un cuvânt. Dintre alesele slove care l-au condus pe ultimul drum pe Mitropolitul Cornelius, mi-au atins mintea și inima următoarele: ,,Plecarea la Domnul a iubitului și cinstitului nostru frate Înaltprea­sfințitul Mitropolit Cornelius de Petra ne-a scos din grijile noastre pământești, ne-a chemat la medita­ție și ne-a adunat înaintea trupului său, să ne rugăm pentru odihna sufletului său la ridicarea acestuia către cer și către Tronul Celui Preaînalt.

Împlinind această datorie fră­țească, inimile noastre sunt împovărate de durerea despărțirii și suntem cuprinși de înfiorare în fața tainei morții, care ne-a aflat. Exclamăm împreună cu autorul cântării bisericești: «Ce taină este aceasta, ce s-a făcut cu noi? Cum ne-am dat stricăciunii? Cum ne-am înjugat cu moartea?»

Spre a depăși această neputință, primim ca mângâiere și întărire faptul că Domnul nostru Întrupat, Iisus Hristos, purtând natura noastră omenească și făcându-Se părtaș acesteia, a vărsat lacrimi înaintea mormântului prietenului Său Lazăr, pe care l-a înviat din morți după patru zile de ședere în mormânt.

La fel, în grădina Ghetsimani, «a fost în chin de moarte», gândindu-Se la paharul morții Sale, însă, făcând voia Tatălui Său, El S-a dat de bunăvoie, pentru noi, la moarte, și chiar moarte pe cruce. Prin moartea Sa, El a călcat în picioare moartea, a biruit moartea, a înviat din morți și «ne-a dăruit viața veșnică», adică viața de după așezarea trupului nostru pământesc în mormânt, viața împreună cu sfinții și cu drepții în tărâmul celor vii.

Așadar, întristându-ne, «nu ca ceilalţi, care nu au nădejde», precum spune Apostolul neamurilor, dar punând peste întristarea noastră nădejdea în Domnul Înviat, îl conducem pe fratele nostru, Mitropolitul Frăției Sfântului Mormânt, Cornelius de Petra, însoțind, după datorie, rugăciunile noastre la adormirea sa în Domnul, cu pomenirea celor ale vieții sale din fragedă pruncie până astăzi.

...

A fost epitrop patriarhal și locțiitor al Tronului Ierusalimului de două ori, în anul 2001 și în anul 2005, contribuind din această înal­tă funcție la menținerea echilibrului bisericesc necesar, a stabi­li­tății și a păcii în perioade critice ale vieții Patriarhiei și ale Frăției Sfântului Mormânt.

Toate slujirile le-a împlinit cu zel și dăruire, având ca principiu călăuzitor interesele și ocrotirea drepturilor Patriarhiei și ale nea­mului nostru în Țara Sfântă...

Pentru aceasta Îl rugăm pe milostivul și milosârdul nostru Dumnezeu să caute asupra faptelor sale celor bune și să îi ierte ceea ce, ca om, cu voie și fără de voie a păcătuit și să îi dăruiască împărăția Sa și viața veșnică, întru desfătarea și veselirea de lumina feței Sale. Așa să fie! Veșnica pomenire!”

În prezența Arhiepiscopului Teofan de Gerasa, Mitropolitul aghiotafit Cornelius de Petra a fost înmormântat în cimitirul Patriarhiei de pe Muntele Sion, unde se odihnesc, în așteptarea celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos, mulți alți slujitori ai istoricei Biserici ierusalimitene.