Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, în al doilea semestru al anului 2024, activitatea pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe Române va include o aprofundare a dimensiunii pastoral-misionare și hagiografic-liturgice a cinstirii Sfinților tămăduitori fără de arginți (ἀνάργυροι), ca modele ale îmbinării harului vindecător cu slujirea dezinteresată a aproapelui suferind, așa cum accentuează și imnografia bisericească: „Toată nădejdea punându-și în ceruri, vistierie nefurată loruși sfinții și-au agonisit; în dar au luat, în dar dau celor bolnavi tămăduiri”1.
Domnul Iisus Hristos, așa cum ne învață Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, este Doctorul sufletelor și al trupurilor, El fiind, în același timp, Doctor și Medicament (Medicus et Medicamentum)2, așa cum anunțau mai înainte profeții Vechiului Testament: „El a luat asupra Sa durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (Isaia 53, 4). Însă Domnul Iisus Hristos nu a venit în lume doar pentru o simplă însănătoșire a omului, ci spre a-i dărui viața cea veșnică (cf. Ioan 11, 25). De aceea, „scopul Bisericii nu este să dea lumii un mod de a supraviețui sau de a dobândi o viață cât mai lungă, ci viața care biruiește moartea”3. Hristos Însuși, fiind Vindecătorul sufletului și al trupului, ne-a dăruit Sfânta Euharistie ca leac nu doar pentru tămăduirea sufletului și a trupului, ci și spre iertarea păcatelor și viața de veci (cf. Ioan 6, 54).
Domnul Iisus Hristos, Maica Sa și Sfinții tămăduitori fără de arginți sunt adevărații vindecători ai bolnavilor, de multe ori, inspirând lucrarea medicului, care tratează.
Tradiția cinstirii sfinților tămăduitori în Biserica Ortodoxă își are originea în perioada apostolică, avându-l ca prim reper pe „Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14), care a îmbinat în persoana sa atât știința medicală, cât și harul propovăduirii Evangheliei. Această dublă vocație - medicală și duhovnicească - va deveni paradigmatică pentru o întreagă pleiadă de sfinți vindecători. În aceeași perioadă apostolică, se remarcă și Sfânta Mare Muceniță Tecla, ucenică a Sfântului Apostol Pavel, care inaugurează prezența sfintelor femei tămăduitoare în Biserică.
În tradiția ortodoxă, tipologia Sfinților tămăduitori fără de arginți (fără plată) reflectă diversitatea manifestării harului vindecător în Biserică: „Fără de sfârșit este harul sfinților, pe care de la Hristos l-au luat. Pentru aceasta, și moaștele lor, cu dumnezeiască putere, neîncetat lucrează minuni; ale căror nume, fiind cu credință chemate, izbăvesc de boli netămăduite”4. De aceea, întâlnim sfinți care au avut pregătire medicală formală și au îmbinat știința vremii lor cu harul dumnezeiesc, precum Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Sfinții Cosma și Damian din Asia sau Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Alături de aceștia, tradiția bisericească îi cunoaște pe sfinții care au primit darul facerii de minuni, fără a avea o pregătire medicală, precum Sfântul Spiridon al Trimitundei sau Sfântul Grigorie Taumaturgul. O categorie aparte o constituie sfinții ale căror moaște au devenit izvoare de vindecare după moartea lor, precum Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Ierarh Luca al Crimeei sau Sfântul Nichifor Leprosul.
Tradiția vie a sfinților tămăduitori continuă să definească înțelegerea ortodoxă a vindecării ca proces integral, care îmbină dimensiunea medicală cu cea spirituală, oferind un model relevant pentru dialogul contemporan dintre știință și credință.
Sfinții tămăduitori fără de arginți rămân un reper fundamental pentru lucrarea pastoral-misionară contemporană, oferind un model de slujire autentică ce transcende veacurile. În contextul actual, caracterizat de o accentuată tehnologizare a actului medical și de o tendință spre depersonalizare a relației medic-pacient, exemplul acestor sfinți vindecători readuce în prim-plan dimensiunea profund personală și spirituală a actului terapeutic.
Tradițiile locale privind cinstirea sfinților tămăduitori s-au dezvoltat organic în diferite spații ale Ortodoxiei, îmbogățind patrimoniul spiritual al Bisericii. Aceste tradiții includ rânduieli specifice de rugăciune, procesiuni cu sfintele moaște și practici pastoral-liturgice adaptate contextului local. În spațiul românesc, de exemplu, cultul sfinților tămăduitori s-a împletit armonios cu practica pastorală a Bisericii, cu Spovedania, Sfințirea apei, Sfântul Maslu, Sfânta Împărtășanie, Acatistele Sfinților doctori fără de arginți ș.a. Experiența eclezială acumulată de-a lungul secolelor în locurile de pelerinaj și în jurul moaștelor sfinților tămăduitori demonstrează eficacitatea acestei abordări integrale. Vindecările minunate îi cheamă pe creștini la o transformare spirituală profundă, o întărire a credinței și o reorientare a vieții spre mântuire. Perpetuarea acestor tradiții în contextul contemporan necesită o adaptare înțeleaptă la realitățile actuale, păstrând însă neschimbată esența spirituală a modelului vindecător. Aceasta implică dezvoltarea unor programe pastoral-misionare care să îmbine elementele tradiționale ale îngrijirii creștine cu cunoștințele și tehnologiile medicale moderne, într-o sinteză care să răspundă atât vindecării trupești, cât și vindecării spirituale a omului zilelor noastre.
Modelul sfinților tămăduitori necesită o abordare integrală a persoanei suferinde, care nu se limitează la tratarea simptomelor fizice, ci urmărește restaurarea echilibrului sufletesc și trupesc al omului. Preoții și personalul medical creștin sunt chemați să îmbine competența profesională cu sensibilitatea pastorală, oferind bolnavilor nu doar îngrijire medicală, ci și asistență spirituală.
Esențialul pastorației bolnavilor se conturează astfel ca o sinteză creatoare între rigoarea științifică a medicinei moderne și profunzimea spirituală a vieții creștine ortodoxe.
Modelul sfinților tămăduitori rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație pentru pastorația contemporană, oferind principii și practici care pot contribui la redescoperirea dimensiunii personale a actului medical și a importanței rugăciunii pentru vindecare. Experiența eclezială bogată în acest domeniu constituie un tezaur spiritual care poate contribui la dezvoltarea unor abordări pastoral-misionare adaptate provocărilor secolului XXI, păstrând vie tradiția vindecării integrale a persoanei în lumina Evangheliei lui Hristos.
Toți acești sfinți tămăduitori oferă speranță celor disperați, dăruiesc vindecare acolo unde medicii nu pot vindeca boli grele. Sfinții taumaturgi, ca membre ale Trupului tainic al lui Hristos, Îl fac cunoscut lumii pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Doctorul cel Mare, Care le-a dăruit și lor darul vindecărilor, așa cum ne învață imnografia Bisericii noastre: „Ce vă vom numi pe voi? Doctori ce vindecați sufletele și trupurile, tămăduitori de patimi nevindecate, care în dar tămăduiți pe toți, luând darurile de la Mântuitorul Hristos, Cel Ce dăruiește nouă mare milă”5.
În concluzie, să nu uităm că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, iar acest dar trebuie păzit, îngrijit și sfințit. Dacă l-am pierdut, trebuie să-l căutăm cu multă credință și speranță, rugându-ne lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților tămăduitori fără de arginți să ne vindece sufletul de păcate și trupul de boli, spre slava lui Dumnezeu, bucuria Bisericii și a noastră mântuire.
Binecuvântăm deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, rugându-ne Preasfintei Treimi să reverse darurile Sale cele bogate asupra tuturor slujitorilor sfintelor altare.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor „Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor”, București, 4-5 noiembrie 2024.
Note:
1. Stihiră din slujba Vecerniei la prăznuirea Sfinților și făcătorilor de minuni, doctori fără de arginți, Cosma și Damian din Asia, luna noiembrie, ziua întâi, în: Mineiul pe noiembrie, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2017, p. 7.
2. Aurelius Augustinus, Sermo 329, 1-2, în: PL 38, 1454-1455.
3. Georgios Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, trad. de Diac. Cornel Constantin Coman, București, Ed. Bizantină, 2006, p. 474.
4. Stihiră din slujba Vecerniei la prăznuirea Sfinților și făcătorilor de minuni, doctori fără de arginți, Cosma și Damian, din Asia, Mineiul pe noiembrie, p. 7.
5. Slava Stihoavnei, Vecernia la prăznuirea Sfinților și făcătorilor de minuni, doctori fără de arginți, Cosma și Damian, în: Mineiul pe noiembrie, p. 9.
Demnitatea slujirii de arhipăstor în eparhie este sfântă şi mare, iar sarcinile ei sunt multiple, mai ales într‑o lume aflată în criză spirituală şi materială. Însă, multele lucrări ale slujirii pastorale ne îndeamnă să ne apropiem, prin rugăciune, trăire şi lucrare, mai mult de Hristos‑Capul Bisericii, de Preasfânta Treime şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, pentru a primi ajutorul lor, spre folosul celor mulţi.
Anul acesta, în data de 24 decembrie 2024, se împlinesc 160 de ani de la ridicarea la rang de Mitropolie a Episcopiei românilor ortodocși din Transilvania, act realizat prin decret imperial în anul 1864, în urma eforturilor depuse de Episcopul de atunci, Sfântul Andrei Șaguna, care, între anii 1848 și 1873, i-a păstorit pe dreptcredincioşii ortodocşi români din Transilvania.
În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Încă de la instituirea ei, Biserica și-a afirmat dreptul de a avea bunuri și a încredințat autorității eclesiale dreptul de a le administra pentru întreținerea comunităților de creștini și ajutorarea celor în nevoi. Din secolul al IV-lea, în Biserică este instituită și responsabilitatea de econom, adică de administrator al bunurilor Bisericii. Începând cu secolul al V-lea (451), slujirea de econom al Bisericii devine obligatorie pentru fiecare eparhie, acesta fiind ales dintre clericii (Canonul 26, Sinodul IV Ecumenic) sau monahii respectivei eparhii1.
Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră,
Fiule Timotei, într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăți cineva pe sine de acestea, va fi vas de
Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin faptele sale bune. Vânzându-și toată bogăția, prețul luat l-a împărțit săracilor și celor ce pătimeau prin închisori, nu numai dându-le cele de trebuință, ci chiar slujindu-le cu mâinile sale acelora care fiind răniţi nu mai puteau să aibă grijă de ei înşişi. Anisia fecioara îi vindeca pe unii ca aceștia, ungându-i cu balsamuri şi legându-le rănile și îi încuraja pe cei mâhniți, apoi și pe bolnavii ce zăceau pe paturi îi cerceta și din averea sa îi ajuta. Umbla pe ulițe și pe drumuri și pe câți afla prin gunoaie, săraci sau bolnavi, îi ajuta. Și grăia întru sine: „Să nu-mi fie mie a căuta dulceți și mângâieri întru bogății, care nici ca o picătură de apă nu se vor afla la ziua judecății”. Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui. Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge. Ea a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage. Atunci, ostaşul scoţând sabia a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă, iar aceasta căzând şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.
Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, VIII, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 120-121 „(Mândria) este foarte cumplită și mai sălbatică decât toate cele de până aici. Ea
În prag de An Nou, urarea „La mulți ani!” este nu doar tradițională, ci și firească, mai ales dacă e spusă din suflet și nu doar ca un automatism. Mai rămâne însă să ne întrebăm cel fel de ani.
„Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Adevărul dogmatic al Șederii Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort, Înviat și Înălțat la ceruri, de-a dreapta Tatălui, este o Revelație dumnezeiască continuă, conform descoperirii din sinedriu, din ziua morții preaslăvite a Sfântului Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre, și Articolului VII din Simbolul de credință niceo-constantinopolitan: „Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”.
Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
