În dimineața zilei de vineri, 29 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit în biserica Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din București. Aici,
Progrese importante pe șantierul Catedralei Naționale
În primele trei trimestre ale anului 2019, lucrările pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului au continuat într-un ritm susținut. La începutul lunii septembrie a fost finalizată structura de rezistență a edificiului, iar clădirile auxiliare prind din ce în ce mai mult contur. În interior au fost montate icoanele în mozaic ale Maicii Domnului „Platytera” și Sfântului Arhanghel Gavriil, precum și vitraliul hramului. Unul dintre cele mai importante evenimente organizate în Catedrala Națională în acest an a fost vizita Papei Francisc din 31 mai.
Lucrările s-au reluat la scurt timp după momentul istoric din 25 noiembrie 2018, când a fost sfințit Altarul Catedralei Naționale de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurați de un impresionant sobor de ierarhi români și străini. Vremea favorabilă din primele zile ale anului 2019 a permis continuarea lucrărilor pe șantier, eforturile fiind concentrate pentru finalizarea zidirii turlei Pantocrator, unde se efectuau lucrări de armare, cofrare și betonare la cota de aproximativ 91 de metri. În paralel, muncitorii au lucrat la învelitorile de cupru ale turlelor mici și turlei-clopotniță, iar în interior a continuat demontarea platformelor metalice care au susținut lucrările de zidire. Totodată, în zona Altarului au început lucrările de tencuire ca strat suport pentru mozaicul ce avea să fie aplicat pe boltă. Deoarece iarna nu a ridicat mari probleme meteorologice, graficul lucrărilor a putut fi respectat atât la exterior, cât și în interior.
În perioada de primăvară, în pofida vremii ploioase, muncitorii au realizat progrese importante, ajungând la turnarea cupolei de beton ce acoperă turla Pantocrator. După finalizarea învelitorii din tablă, deasupra turlei-clopotniță a fost așezată Sfânta Cruce. Cele două mari fronturi de lucru au fost corpul principal al catedralei și spațiile liturgice exterioare cu căile de acces aferente. Turnarea cupolei de beton ce acoperă turla Pantocrator s-a încheiat la finalul lunii mai, când a început montarea structurii metalice a șarpantei. Operațiunea de betonare a fost deosebit de complexă, deoarece s-a desfășurat la înălțimea de 115 metri deasupra cotei 0 a terenului natural. Diametrul cupolei este de 18 metri, înălțimea de 9 metri, iar forma este de semisferă perfectă. În acel moment, patru dintre turlele mici erau complet finalizate. Treptele exterioare de acces în locaș au fost îmbrăcate în marmură Vratza, iar la interior pardoseala și coloanele au început să fie placate cu marmură de Rușchița.
Pregătirea și desfășurarea vizitei Papei Francisc la Catedrala Națională din 31 mai au influențat ritmul lucrărilor pe șantier, care doar în anumite intervale au fost întrerupte. După încheierea vizitei, au fost reluate în efectiv complet de muncitori. În perioada imediat următoare s-a lucrat la șarpanta metalică a turlei principale, precum și la acoperirea turlelor finalizate și a acoperișului Altarului cu tablă din cupru. Porticurile din zona Altarului de vară, amplasate în dreapta și în stânga căii principale de acces în edificiu, au început să prindă contur, iar lucrările au avansat și la subsolurile adiacente din părțile de nord și de sud ale construcției.
Icoana Maicii Domnului „Platytera” pe absida Sfântului Altar
Tot în primăvara acestui an au fost montate mozaicul icoanei Maicii Domnului „Platytera” de pe absida Sfântului Altar și o mare parte din vitraliul icoanei hramului principal „Înălțarea Domnului” de pe peretele vestic. Icoana „Împărăteasa cerurilor” a fost aplicată pe bolta Altarului de echipa coordonată de pictorul bisericesc Daniel Codrescu, care a realizat și mozaicurile iconostasului catedralei, sfințit în cadrul slujbei săvârșite în 25 noiembrie 2018. Aplicarea pieselor a început în luna aprilie și s-a încheiat în ziua de 7 mai 2019. Icoana Maicii Domnului impresionează prin frumusețe și dimensiuni, măsurând aproximativ 16 metri de la bază până la vârful aureolei. Suprafața bolții Altarului, pe care se aplică aceste mozaicuri, măsoară aproximativ 800 de metri pătrați. Teserele fabricate în atelierul Orsoni din Veneția sunt așezate în atelier pe suprafață plană, în timp ce pereții bisericii au în multe porțiuni formă de cupolă, iar specialiștii trebuie să aprecieze acest decalaj între formele curbate și plate. În unele zone, echipa de pictori care aplică pe suprafața peretelui piesele de mozaic lucrează la înălțimea de 40 de metri. Icoana Maicii Domnului de deasupra Sfântului Altar domină întreaga perspectivă, fiind vizibilă încă de la primii pași făcuți în interiorul catedralei. Născătoarea de Dumnezeu Îl poartă în brațe pe Pruncul Iisus și este așezată pe un tron inspirat din ceremonialul imperial bizantin.
Tot pe timp de vară au fost finalizate și mozaicurile Sfintei Cruci cu molenii ce domină registrul superior al catapetesmei Catedralei Naționale, la cota +18 metri. Icoanele Maicii Domnului și Sfântului Apostol Ioan Teologul la picioarele Crucii Mântuitorului Iisus Hristos au fost realizate în tehnică bizantină adaptată la școala picturală românească.
Vitraliul hramului principal
În ziua de 24 mai, în timp ce ultimul strat de beton era turnat la cupola turlei Pantocrator, pe suprafața peretelui vestic a fost montat în proporție de mai mult de două treimi vitraliul ce reprezintă icoana Înălțării Domnului, hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului. Recent a fost montată și partea de jos a icoanei hramului, cu reprezentarea în vitralii a Sfântului Apostol Andrei împreună cu Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Ioan Iacob de la Neamț.
La prăznuirea Schimbării la Față a Domnului, la finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat că arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a oferit pentru Catedrala Națională 16 icoane de dimensiunea 70 x 70 de centimetri, lucrate în atelierul de pictură al aşezământului monahal, cu reprezentările sărbătorilor închinate Mântuitorului, Maicii Domnului, Sfintei Cruci, Sfântului Apostol Andrei și Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
Icoana în mozaic a Sfântului Arhanghel Gavriil
La 13 septembrie, membrii Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române au desfășurat o vizită de lucru la șantierul Catedralei Naționale. A fost analizat stadiul lucrărilor de împodobire cu pictură în mozaic la nivelul bolții Sfântului Altar și au fost supravegheate momente din aplicarea pe zid a icoanei Sfântului Arhanghel Gavriil care flanchează icoana Maicii Domnului „Platytera”. Întrucât o mare parte a acestei reprezentări a fost aplicată pe perete curbat, manevrarea și montarea pieselor au fost destul de anevoioase. Din punctul de vedere al surselor de inspirație, echipa de pictori a desfășurat în prealabil o muncă de documentare și a prezentat Patriarhului României mai multe modele bizantine. Icoana Sfântului Arhanghel Gavriil este inspirată din pictura Bisericii „Sfinții Îngeri” din Larnaca, datând din secolul al 6-lea, adaptată stilului atelierului de pictură căruia i-a fost încredințată misiunea împodobirii cu veșmânt pictural a Catedralei Naționale. De la finalizarea catapetesmei, echipa coordonată de pictorul Daniel Codrescu lucrează continuu la aplicarea teserelor pentru registrele următoare. Astfel, mozaicul de pe bolta Sfântului Altar a fost finalizat în proporție de 60%-70%, iar în atelier se lucrează la aplicarea teserelor pentru reprezentarea icoanelor „Împărtășirea Sfinților Apostoli” și „Cortul Mărturiei”, precum și la proiectele pentru absida Altarului și turla Pantocrator.
Finalizarea lucrărilor la structura edificiului
În prima parte a lunii septembrie s-au încheiat lucrările de rezistență la corpul Catedralei Naționale, odată cu finalizarea structurii metalice a șarpantei ce acoperă turla Pantocrator. În continuare se lucrează la zona de acces în catedrală, la betonarea rampelor și scărilor de acces și la subsolurile din părțile de nord și de sud. În zona pronaosului se lucrează la finalizarea învelitorii de lemn a șarpantei, pentru pregătirea învelirii cu tablă. Deasupra naosului se montează grinzi din lemn care compun șarpanta turlei, iar în zona Altarului a fost încheiat montajul tablei. În prezent, în mai multe locuri clădirea este îmbrăcată în schelă pentru demararea lucrărilor de tencuieli.
În paralel continuă lucrările la corpurile de clădire care înconjoară catedrala pe partea de nord, est și sud, care vor avea destinații utilitare și tehnice. În zona Altarului a fost finalizat radierul corpului din prelungirea catedralei, iar în partea de vest au început săpăturile pentru încă două spații. Cele șase turle mici trec prin procese de finisaje după ce au fost acoperite cu tablă, iar asupra arcadelor și stâlpilor sunt în continuare aplicate pavaje cu piatră.
De-a lungul primelor nouă luni ale anului 2019, pe șantierul Catedralei Naționale au lucrat în schimburi între 400 și 600 de oameni, numărul variind în funcție de importanța fazelor de construcție.
În urmă cu aproape 12 ani, la 29 noiembrie 2007, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel așeza piatra fundamentală a noii Catedrale Patriarhale, înconjurat de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezența reprezentanților autorităților de stat și locale. Cu acest prilej, Patriarhul României sublinia importanța acelui moment istoric, așteptat de multe generații: „Dumnezeu ne binecuvântează cu un nou moment sfânt și solemn, și anume punerea pietrei de temelie pentru noua Catedrală Patriarhală, pe care Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, de vrednică pomenire, ca și predecesorii săi, a numit-o «Catedrala Mântuirii Neamului». Este vorba despre Catedrala izbăvirii neamului din multe necazuri, din oprimări, din războaie. Astfel, acum, noi dorim să începem împlinirea unui vis sfânt, împlinirea unei dorințe sfinte, și anume aceea de a avea o catedrală în Capitală. Bucureștiul este una dintre capitalele europene care nu are o catedrală pe măsura demnității acestui oraș, a acestei capitale europene”. După îndeplinirea tuturor formalităților legale de începere a unui proiect de asemenea anvergură, către finele anului 2010 au început lucrările de construcție prin organizarea de șantier și execuția pereților mulați pe incinta clădirii. Astăzi, corpul Catedralei Naționale este finalizat, desfășurându-se lucrări de finisare și înfrumusețare la interior și exterior. Anii de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel se pot număra din momentul când țara și Biserica noastră au început să construiască, prin osârdia ctitorului, o nouă Catedrală Națională.
Vizita Papei Francisc la Catedrala Națională
În cadrul vizitei efectuate în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, Papa Francisc a fost întâmpinat vineri, 31 mai, pe esplanada Catedralei Naționale din București, de Patriarhul României. De pe treptele locașului, Papa Francisc și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au adresat mulțimii de credincioși prezenți la eveniment pe esplanadă salutul pascal „Hristos a înviat!”. În continuare, în catedrală a avut loc un moment festiv, în prezența Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, a reprezentanților autorităților de stat și locale, a delegației însoțitoare a Papei Francisc, a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a unor înalți oficiali români. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură prilejuit de vizita Papei Francisc la Catedrala Națională, arătând că în anii 1999 şi 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist pentru construirea acestei biserici. La final, Preafericirea Sa a oferit Episcopului Romei o icoană în mozaic cu chipul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul spiritual al României.